După cum bine se ştie, Bazinul minier al Băii Mari a dat de lucru la zeci
de mii de mineri iar familiile lor au dus un trai decent, s-au dezvoltat
armonios întru binele comunităţii şi României. „Consideraţii privind
potenţialul patrimonial al industriei miniere din judeţul Maramureş” au fost
făcute de către Ioan Bereş şi Sorin Prisăcariu, de la Muzeul Judeţean de Mineralogie
„Victor Gorduza” Baia Mare, cu referire directă la Legea nr. 6 din 2008, cea
care reglementează regimul juridic general al patrimoniului tehnic şi
industrial, implicit al minelor aflate acum în părăsire.
„Studiul de potenţial privind
patrimoniul industrial minier al judeţului Maramureş” (PIMM) şi al
oportunităţilor de valorificare a acestuia în scopuri muzeal-turistice”a
evidenţiat 13 perimetre vizitabile, dar se pare că este un număr cu adevărat
ghinionist deoarece de 10 ani nu s-a făcut nimic concret, motiv pentru care
domnul colonel Tătar Vasile Gheorghe a luat atitudine şi a trimis o scrisoare
deschisă preşedintelui ţării, dar şi Parlamentului României, conducerii
Consiliului Judeţean precum şi mass-mediei judeţene. GDL
SCRISOARE
DESCHISĂ
CĂTRE PREŞEDINTELE ROMÂNIEI,
DL. KLAUS IOHANNIS
Închiderea mineritului, prin declararea
nerentabilă şi a unor perimetre (mine) de la Cavnic , Băiuţ, Borşa etc. (care funcţionau fără
subvenţii, fiind rentabile) au avut ca efect transformarea acestor zone,
localităţi din Maramureş în cele mai sărace zone, unde şomajul a ajuns la
procentul de 95-98%. Activitatea minieră desfăşurată în bazinul minier
maramureşean a creat un vast patrimoniu industrial, geologic un real potenţial
ştiinţific şi turistic.
Având în vedere aceste posibilităţi, în anul 2006 Consiliul Judeţean
Maramureş (cu un corp de specialişti din management, geologie, management) a
realizat studiul de potenţial privind patrimoniul industrial minier al
judeţului (P.I.M.M.) şi al oportunităţilor de valorificare a acestuia în
scopuri muzeal turistice (turismul subteran minier ecologic). În urma acestui
studiu s-au evidenţiat 13 perimetre vizitabile (turism minier subteran).
Deşi
studiul a fost înaintat la Ministerul
Economiei , REMIN, Ministerul Culturii, A.N.R.M. (prin care se
asigurau câteva sute de noi locuri de muncă în turismul minier subteran
ecologic), aceştia dând dovadă de abuz în funcţie, serviciu, nici după 10
(zece) ani nu au răspuns favorabil la solicitările Consiliului Judeţean
Maramureş, nici până-n prezent. Legea nr. 6/2008 care reglementează regimul
judiciar patrimoniului industrial precum
şi protejarea acestuia ca parte al patrimoniului cultural naţional NU ARE NORME
DE APLICARE!
Vă
solicit ÎN MOD IMPERATIV-ULTIMATIV să
dispuneţi verificarea acestui grav „abuz” în serviciu, funcţie al celor de la Ministerul Economiei
şi Ministerul Culturii, A.N.R.M. împotriva INTERESELOR MARAMUREŞENILOR,
situaţia sa financiară, imediat rezolvată favorabil pentru maramureşeni!
COLONEL (R3) M.Ap.N.
TĂTAR VASILE GHEORGHE
BAIA MARE - MARAMUREŞ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu