Invitaţia unui scriitor globe-trotter la BJPD BM pe 10 iunie 2016 - Ioan COSMUŢA

La vârsta la care alţii îşi savurează deja pensia, Ioan Cosmuţă emigra în Canada. Ineditul situaţiei nu se opreşte însă aici, fiindcă, pentru a putea intra în Ordinul inginerilor, a urmat un an de facultate. Nu doar că le-ar fi putut fi tată sau chiar bunic colegilor de clasă, dar era mai în vârstă şi decât profesorii săi. Ulterior, până hăt-bine dincolo de împlinirea vârstei de 70 de ani, a continuat să lucreze pe şantierele hidroenergetice din nordul extrem al Québecului, construind baraje pentru Hidro-Québec. Iarna, când şantierele sunt închise, schiază la cabana închiriată, câteva luni pe an, special în acest scop. Povestea seamănă cu cea din aşa-numitele filme motivaţionale, dar, spre deosebire de acelea, noi vă aducem în atenţie o istorie adevărată, nu un scenariu de ficţiune.

Emigrant încă de mic

Ioan Cosmuţă s-a născut în satul Glod, judeţul Sălaj, în urmă cu 75 de ani. După ce nord-vestul Ardealului a fost ocupat de Ungaria hortystă, în anii celui de-al doilea Război Mondial, aflat încă în braţele mamei, el a luat drumul pribegiei. După război, familia Cosmuţă a revenit în satul natal, unde capul familiei a fost arestat de comunişti pentru opoziţia la colectivizare. Din acest motiv au avut de su­ferit şi copiii, care şi-au terminat extrem de greu studiile, pentru că erau “fii ai unui duşman de clasă”.  Ioan Cosmuţă va avea de suferit şi mai târziu, pentru că dosarul său mai era din când în când deschis de vreun politruc mai zelos.

Absolvent de studii superioare, Ioan Cos­muţă se simte atras de construcţiile hidrotehnice mari şi de munca de şantier. Aflând de deschiderea şan­tie­rului de la Porţile de Fier – cea mai mare lucrare hidroenergetică din acea parte a Europei, la momentul respectiv – face pe dracu-n patru şi ajunge acolo. Urmează alte şi alte şantiere şi baraje, la a căror construcţie îşi aduce contri­bu­ţia: Tarniţa, Mărişel, Drăgan, Beliş, Colibiţa, într-o enumerare care aproape că se confundă cu lista celor mai importante lucrări de profil din România.

Între timp, familia i se măreşte cu două fiice, care cresc şi ele mutându-se de pe un şantier pe altul. Mai târ­ziu, ambele aveau să se stabilească peste hotare, una fiind acum la Moscova împreună cu soţul, un belgian, iar cealaltă fiind stabilită de mai multă vreme la Montréal. Şi aşa ajungem la emigrarea lui Ioan Cosmuţă.

Omul – şantier(ului)

Sponsorizat de fiica sa canadiană, Veronica, Ioan Cosmuţă ajunge la Montréal chiar la începutul mileniului III, în ajunul revelionului 2000/2001. La 62 de ani… Neobişnuit să stea, el îşi caută de lucru (“doar n-o să îmi plătească fiica mea berea”, şi-a spus el). Trimite CV-uri peste CV-uri, până să afle motivul pentru care nu reuşeşte să se angajeze: pe de o parte, experienţa sa îl făcea din start su­pracalificat, iar pe de altă parte, titlul de inginer pe ca­re-l folosea era impropriu pentru Québec, odată ce nu era înscris în Ordinul inginerilor. Urmează sfatul unei cunoştinţe şi demarează procedura de înscriere în ordin. Pare simplu, dar acest lucru a necesitat un an de facultate, la … 63 de ani. A avut norocul unor colegi români, care l-au ajutat să depăşească cel mai mare obstacol, limba fran… pardon, québecheză.

Odată studiile terminate şi examenele (patru!) luate, la recomandarea aceleiaşi cunoştinţe (doamna Doina Mihăilescu, căreia nu uită să-i mulţumească), este angajat la Hidro-Québec şi ajunge la Toulnustouc. “Era un post care-mi venea ca o mănuşă, baraj mare şi complex, muncă de şantier. La 2.500 de km de Montréal, dar aveam condiţii de muncă şi de viaţă (cazare, mâncare, confort) extrem de civilizate, ca să ne putem concentra pe activitatea de la şantier. În scurt timp, am mai dus acolo doi români”, povesteşte Ioan Cosmuţă. A mai lucrat apoi şi pe alte şantiere (Baie James, uzina Eastmain), pentru ca, în 2005, să fie promovat “la birou”: consilier la sediul central al Hidro-Québec.

Nu a stat mult pe loc, fiindcă îl atrăgea şantie­rul. În 2007-2010, îl găsim ca expert canadian, pe un şantier din Algeria. În 2011, se pensionează. Pentru doi ani numai, fiindcă anul 2013 îl gaseşte în Conakry – Guineea Franceză. De data aceasta, nu pentru multă vreme, din cauza contractării unei boli foarte periculoase, care-l convinge să se întoarcă la Montréal. Avea totuşi 74 de ani…

Sfârşit? Încă nu…

Acum are 75 de ani, dar l-am prins pentru o convorbire tocmai înainte de a pleca la schi, pentru că iarna şantierele sunt în­chise. În plus, era în curs de negociere a unei noi deplasări în străinătate, pe un şantier în… Guineea Ecuatorială. Ce să vă mai spunem? Că are patru cărţi apărute: “Canada, între vis şi realita­te”, “România mea, Canada mea”, “Un român expert canadian în… Africa” şi “Cu truck-ul prin America”. Aceasta din urmă, scrisă după ce a fost “copilot” al unui prieten cu care a străbătut SUA, în cabina unui TIR. O a cincea carte e pe cale de finalizare.

Personal, mie-mi place mult de omul acesta. Atât de mult încât îmi vine să-i urmez exemplul. Dar mai am de aşteptat vreo zece ani până să ating vârsta la care Ioan Cosmuţă s-a înscris la facutate!

PRELUARE PAGINI ROMÂNEŞTI, NOUA ZEELANDĂ