Urmărind să combată teoriile raseologice ale lui Gobineau
și Chamberlain, din care mai apoi s-au alimentat ideologii naziști,
P.P.Negulescu întreprinde în volumul doi al tratatului Geneza formelor culturii o vastă incursiune în istoria primelor
comunități europene, cu culturile și civilizațiile lor aferente.
Firește,
totul făcut în binecunoscuta lui manieră, adică prin copioasă raportare la
literatura de specialitate a vremii (istorie, filosofie, filologie). Scopul
urmărit prin această incursiune era acela de-a demonstra nu numai că nu există
rase pure (n-a existat rasa ariană, deci germaniii nici vorbă să fie rasă
pură), dar că după părerea antropologului englez Haddon, citat în mai multe
rânduri de gânditorul român, „un tip rasial nu există de fapt decât în mintea
noastră”.
Iată
câteva idei referențiale cu care rămâne cititorul avizat după parcurgerea
acestui tratat:
1)„Nicio
țară din Europa nu cunoaște îndeajuns amănuntele compoziției sale etnice”
(Pittard în cartea Les races et l’histoire), deoarece „toate
popoarele europene sunt amestecuri considerabile”.
2)„Structurile sanguine n-au nicio
influență asupra vieții sufletești” și nu ne sunt de niciun folos la stabilirea
specificului național, în înțelesul atribuit acestei sintagme de „factor
determinant al manifestărilor culturale”.
3)Întrucât migrațiile au creat în
decursul istoriei „amalgamuri de civilizații”, opinia lui Haddon este cât se
poate de tranșantă: „Nu există civilizații rasiale”!
4)Neexistând o legătură necesară
între limba și rasa celor ce o vorbesc, recomandarea învățatului francez
Vendryes este că „nu trebuie să confundăm caracterele etnice, care nu se pot
dobândi decât odată cu sângele, și instituțiile – limbă, religie, cultură –
care sunt bunuri eminamente transmisibile, ce se împrumută și se schimbă”.
5)Charles Nicolle, în 1928 laureat
al Premiului Nobel pentru medicină, este
de părere că „amestecul raselor, fiind una din condițiile care pot duce la o
ruptură de echilibru, furnizează formarea spiritului creator”. În sprijinul
afirmației sale, Nicolle vine cu exemplul chinezilor cărora le lipsește
„fermentul spiritului de invenție” și al evreilor, aceștia începând să producă
lucruri de seamă de-abia după ce s-au risipit în toată lumea și s-au amestecat
cu alte rase.
6)În sfârșit, dar nu în ultimul rând,
avem pe cât de fina, pe atât de justa distincție făcută de Negulescu între rasă
și popor (națiune): „Cea dintâi este o noțiune biologică, cea de-a doua o noțiune
psihologică și sociologică”.
În lipsa unor documente istorice
certe și față în față cu acest uriaș tablou al necontenitului amestec de seminții,
nu-i de mirare că cercetătorii adeseori recurg la jocul debordant al fanteziei,
de-abia ținută în frâu de discernământul critic.
Iată-l, de pildă, pe eruditul Vacher
de Lapouge împărțind rasa albă a europenilor în trei mari categorii sau varietăți:
homo europaeus (înalt, blond, cu ochi
albaștri, inteligent, întreprinzător, așezat la șes), homo alpinus (mărunțel, cu părul și ochii de culoare închisă, prudent, tihnit,
sedentar, retras în munți și pe colinele împădurite), homo mediterraneus (inferior din punct de vedere psihic primelor
două categorii, el cunoaște două varietăți fizice: mărunt, cu părul și ochii
negri în sudul Italiei, Sardinia și Corsica, înalt, cu părul și ochii negri în
Spania și nordul Africii).
Iată-l, de asemenea, pe antropologul
italian Sergi susținând că rasa mediteraneană ar cuprinde patru ramuri
importante: iberii în Spania, ligurii în Franța și nordul Italiei, pelasgii în Grecia și Asia Mică, libienii pe coastele de nord ale Africii
și pe valea Nilului.
Un rol aparte (pentru noi, urmașii
tracilor, un rol special) între aceste seminții protoistorice îl au pelasgii.
Din următoarele considerente:
a)Unii erudiți, printre care Marsh,
susțin că pelasgii ar fi traci și că
limba lor înrudită cu misterioasa etruscă , n-ar fi indoeuropeană, după cum
nici etrusca nu este o limbă indoeuropeană.
b)După istoricii greci Herodot și
Tucidide, pelasgii au fost poporul preelenic „cel mai răspândit și mai puternic
din Grecia”. Atât de puternici, încât nu numai după opinia celor doi istorici,
ci și după cea a geografului Strabon, pelasgii ar fi ocupat toată Macedonia și
aproape toată Grecia continentală (Peloponesul purta numele de Pelasgia),
precum și insulele: Lemnos, Lesbos, Chios, Delos (la fel cu numele de Pelasgia)
și Creta, de unde – se crede – ar fi trimis o colonie în Sicilia. Imperiul
colonial pelasgian mai cuprindea toate coastele ioniene din Asia Mică, iar în
Italia toată Toscana, Campania și Lucania.
Dar nu pelasgilor li se datorează
formidabila civilizație cretano-minoiană (minoian vine de la Minos, legendarul
rege cretan de origine feniciană), ci unei populații africane (se presupune că
înrudită cu boșimanii și hotentoții), stabilită în Creta înainte de mileniul al
VI-lea, dată aproximativă la care demarează această civilizație, pentru ca
apogeul să-l atingă în al doilea mileniu de dinaintea erei noastre. Atunci, în
mileniul al doilea, civilizația cretano-minoiană înaintează spre nord și
„cucerește” aproape toată Grecia continentală prin civilizarea populațiilor
întâlnite (de exemplu acheenii). Centrul civilizației continentale grecești
este orașul Mycene, de unde numele de civilizație miceniană, iar apogeul ei
este atins între anii 1400-1200 î.e.n.
După cucerirea insulei Creta de
către acheeni, începe declinul întregii civilizații egeene (sintagmă care „găzduiește” civilizația minoiană și cea
miceniană), asta deoarece declinul
primei civilizații, punctul de plecare și inspiratoarea celeilalte, este
resimțit din plin de civilizația miceniană. Dar civilizația egeeană ia cu
adevărat sfârșit odată cu năvălirea din nord a dorienilor, populația barbară
coborâtă dinspre Albania.
Sigur că da, câteva veacuri mai
târziu se semnalează Renașterea ioniană. Dar, ne înștiințează Ad. Reinach,
„Grecia ioniană a fost, față de civilizația minoiană, ceea ce a fost Renașterea
italiană față de civilizația greco-romană”…
La rândul lui, poporul roman a luat
naștere prin amestecul principalelor populații italice: ligurii la nord, dar
mai ales etruscii (locuiau în Etruria), latinii (locuiau în Latium) și sabinii.
Peste câteva secole, Europa va fi
invadată de semințiile asiatice, vor avea loc alte amestecuri cu ele, cu
migratorii germani și slavii, astfel constituindu-se noi popoare și familii de
limbi (indoeuropene, fino-ugrice, uralo-altaice, semitice), care prin Renașterea
italiană și renașterile din celelalte țări, vor deveni moștenitoarele civilizației
greco-romane.
Sighetu Marmației,
George PETROVAI
18 mai 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu