ANAF a publicat, la inceputul acestei saptamani, lista cu
cei peste 187.000 de contribuabili persoane fizice, care aveau restanţe fiscale
mai mari de 1.500 lei (la data de 31 martie 2016).
Pe aceasta lista avem si numeroase persoane publice
cunoscute din municipiul Baia Mare, atat din mediul politic, artistic, sportiv
sau al afacerilor. Cititi mai jos singura LISTA COMPLETA a vedetelor locale
care au DATORII la stat si care apar pe ceea ce presa nationala numeste: „LISTA
RUSINII”!!!
Cel mai mare datornic catre bugetul statului din Baia Mare
este Chira Liviu, omul de afaceri baimarean cunoscut din cauza apariţiei,
alături de Cristian Anghel, in Dosarul „Horea 46A” în care edilul a fost
condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare! Acesta datoreaza bugetului de
stat peste 4,6 milioane de lei iar catre Fondul National al Asigurarilor
sociale de Sanatate peste 1,5 milioane de lei.
Ramanem in zona afacerilor si ii gasim pe „lista rusinii” pe
baimarenii Majoros Csaba (patronul televiziunii baimarene TL+), Angela Tiboc
(administratorul cunoscutei retele de magazine de telefoane mobile si accesorii
Quick Mobile), Druta Sorin (patronul SPA-ului DRURELAX), Mircea Rusu (patronul
hotelului-restaurant Casa Rusu).
Desi e oarecum dificil sa il incadram pe celebrul „tepar”
din Baia Mare ERLI ZSOLT CSABA la „Oameni de afaceri”, totusi, e de mentionat
ca acesta are catre bugetul de stat o datorie de 3.000 de lei.
Daca trecem in zona politicului avem „marfa” suficienta de
la toate partidele si aliantele politice, polticieni cu state vechi in
Maramures sau altii, mai noi, dar care au pretentii la functii in administratia
publica din Baia Mare. Astfel, ii gasim aici pe: senatorii Liviu Titus Pasca
(PNL) si Ciprian Mihai Rogojan (fost PDL, fost PMP, fost UNPR, actualmente
„independent”). „Cici de la
Sistem ” datoreaza bugetului de stat peste 23.000 de lei (230
de milioane lei vechi).
Nu departe, pe „lista rusinii” este si actualui presedinte
al Consiliului Judetean Maramures, avocatul Zamfir Ciceu, cu o datorie de
aproape 23.000 de lei. Avem pe lista si un „fost”: Danut Marinca, fost
presedinte al CJ Maramures. „Doctorul” Marinca datoreaza Statului putin peste
2.000 de lei. Din zona administrativa judeteana ii mai gasim printre datornicii
scosi la lumina de ANAF pe: consilierul judetean Mihai Felician Cernestean de la PNL (aprox. 2.700 de lei), pe
fostul consilier judetean din partea PPDD, Pamfil Cristea.
Din zona administratiei locale baimarene gasim, pe „lista
rusinii” datornicilor publicata de catre ANAF, pe consilierii locali Mihai
Moroz (fost PC, actualmente trecut la Coalitia pentru Baia Mare), care are o datorie
catre institutiile statului de peste 200.000 de lei (peste 2 miliarde de lei
vechi), pe consilierul local Ciprian Cozoplean (PSD), dar si un fost presedinte
de partid, pe doctorul Ioan Blajan, ex-presedinte al PSD Baia Mare si patron al
cunoscutei Policlinici „Sfanta Maria”.
De asemenea, cu datorii catre buget este si directoarea
Centrului Judetean de Informare, Consiliere si Formare Profesionala „Pentru
Voi” din cadrul CJ Maramures, Jakab Pusa. Dintre candidatii la alegerile locale
din iunie 2016, pe lista datornicilor ANAF il gasim pe Giurgiu Adrian, candidat
pe listele Partidului Maramuresenilor. Pe „lista rusinii” o mai gasim pe fosta
sotie a candidatului la primaria Baia Mare, Cristian Niculescu Tagarlas; pe
fiul fostului consilier judetean PDL Constantin Bolos; pe fiul candidatului
Coalitiei pentru Baia Mare, Deac Vasile, totodata patron al cunoscutelor
restaurante Athos-Parc, Butoiasul cu Bere si Scotish Pub si al clubului Athos.
Tot din „zona Coalitiei pentru Baia Mare” pe lista datornicilor il gasim si pe
Traian Velea, tatal consilierului personal al primarului Baii Mari, tanarul Flaviu
Velea – candidat si el pe lista Coalitiei la Consiliul Local
Baia Mare.
Ajunsi la datornicii din SPORTUL baimarean ii gasim pe lista
publicata luni de ANAF pe: fostii jucatori de la MINAUR , Martinez Chavez
Patricio (peste 4.000 de lei datorie) si Stegavik Steffen (peste 4.000 de lei),
dar si pe presedintele clubului, fostul jucator al Minaurului, Vasile Viman.
Daca tot suntem in zona handbalului, pe „lista rusinii” se afla si unul dintre
cei mai vocali (cel putin in mediul online) suporteri ai clubului Minaur,
baimareanul Hekman Rafael Alexandru, cu o datorie de aproximativ 3.000 de lei
catre bugetul statului.
Nici fotbalistii nu au scapat de ochiul ager ala
inspectorilor ANAF. Ii gasim la datornici pe fotbalistul celor de la CFR Cluj Napoca,
baimareanul Cristi Bud, dar si pe celebrul arbitru FIFA din Baia Mare: Cristian
BALAJ (a carui datorie este de aproximativ 5.000 de lei). Ramanem in fotbal si
il amintim aici si pe fostul jucator al Echipei de Aur al FC Baia Mare din
generatia Mateianu, Alexandru Koller cu o datorie de peste 700.000 de lei
(peste 7 miliarde lei vechi).
Ajunsi in zona VIP a listei rusinoase de datornici ii gasim
pe canteretul Paul Panait; pe fosta sefa a turismului judetean Livia Sima; pe
Francesco Stasolla, directorul Italsofa; DJ-ul baimarean Vlad Olteanu (fiul
secretarului judetean si coordonator al campaniei PER si a lui Cristian Anghel la Consiliul Local
Baia Mare, Sorin Olteanu) dar si DJ-ul Treitl Hammond Rolland.
Nici reprezentantii mass-media nu au scapat de datoriile
catre bugetul de stat. Am punctat mai sus deja, ca patronul televiziunii TL+,
Majoros Csaba, este in topul datornicilor la stat, dar ii mai avem pe Corin
Chereches (patronul cotidianului „Glasul Maramuresului” si consilier judetean
UNPR), pe jurnalistii Catalin Vischi si Ciprian Dragos, dar si pe
corespondentul Kanal D in Maramures, Chiuzbaian Lucian.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu