IN NORVEGIA DUMNEZEU DA COPII DAR BARNEVERNETUL II FURA

                                                                                                 2 iunie 2016

NOTA: Materialul de astazi e mai lung ca de obicei.

 

1 iunie e Ziua Internationala a Copilului. Prilej cu care ne gandim la copiii familiei Bodnariu tinuti in captivitate de Barnevernetul Norvegiei, si la alti copii romani care sunt si ei victime ale acestui monstru care nu isi are loc in nicio societate cit de cit civilizata. Asa s-a potrivit ca saptamina aceasta are loc si procesul parintilor lor in Norvegia. Nadajduim intr-un rezultat pozitiv in viitorul apropiat. Norvegia insa continua sa fie varful de lance in redefinirea notiunilor fundamentale si esentiale privind familia, casatoria, prioritatea familiilor sociale in raport cu familiile biologice, modurile  potrivite de crestere a copiilor, si incriminalizarea metodelor traditionale de crestere a copiilor, adica transformarea in criminali a parintilor responsabili care aleg sa-si creasca copiii in mod traditional si nu dupa dictatul ideologiei parentale seculare. Traiectoriile care au dus Norvegia la stadiul in care se afla astazi au fost trasate devreme. Mai precis, in 1992 cind a adoptat legea bunastarii copilului, cunoscuta in traducerea engleza ca Child Welfare Act. Ea legifereaza idei radicale si ciudate privind metodele pe care le propune pentru asigurarea bunastarii copiilor. Ideile si metodele au fost radicale in 1992 si continua sa fie radicale si controversate azi. Astazi discutam inca citeva aspecte ale sistemului cu totul bizar de protejare a copiilor schitat in legea din 1992. Ne concentram in special pe datele statistice pe anul 2014 privind dimensiunile ingrozitoare ale politicii de confiscare a copiilor de catre Barnevernet, agentia de protectie a copiilor din Norvegia. Adaugam ca auzim voci pe culoarele Parlamentului Romaniei care, avansind notiunea de Avocat al Copilului in Romania, se inspira din legile inumane si antifamilie ale Norvegiei. Nadajduim ca materialul nostru de astazi sa fie citit si de ei si sa isi schimbe pararea. La vremea potivita vom publica lista parlamentarilor care au semnat initiativa acesata legislativa. Printre initiatori se afla si dl Remus Cernea.

 

Date statistice infioratoare

 

Anual, in Norvegia, aproape 10.000 de copii sunt luati de la parintii lor in mod frivol si capricios de catre Barnevernet.  Asa au fost luati si cei cinci copii minori ai familiei Bodnariu. Documente scapate din arhivele Barnevernetului indica ca motivatia principala pentru confiscarea lor a fost religia parintilor. Scandalos. Din fericire, insa, familia Bodnariu si zeci de mii de suporteri entuziasti ai lor din toata lumea le-au venit in ajutor si fac opozitie. Pe de alta parte, Barnevernetul are un istoric de loc onorabil privind confiscarea copiilor. O face sub pretentii legale, in timp ce sistemul juridic norvegian, politicienii si media norvegiana privesc in alta parte. Datele statistice pe anul 2014 reflecta magnitudinea crizei pe care norvegienii o ignora si insista agresiv ca tara lor e perfecta, nu are nevoie sa i se dea lectii, si ca victimile, familiilor lor si suporterii lor nu stiu ce vorbesc. Dar datele statistice iti dau fiori. E imposibil sa argumentezi impotriva lor.

 

In 2014, anul cel mai recent pentru care exista data statistice, Barnevernetul a luat de la parinti 9.611 de copii. In 2013 a luat 9.078 si in 2012 8.995. Numarul total pe cei trei ani este de 27.684 de copii. Virstele copiilor confiscati oscileaza intre ziua nasterii si 22 de ani. Ati citit corect, incepind cu ziua nasterii pentru ca asa cum veti putea citi mai jos, unii copii sunt luati de la parinti la nastere fara a fi dati parintilor lor. Cel putin asa prevede legea. Datele acestea statistice sunt, fara indoiala, uluitoare si ingrozitoare. Te lasa fara rasuflare. Raportul il puteti citi aici:  https://www.ssb.no/en/sosiale-forhold-og-kriminalitet/statistikker/barneverng/aar/2015-07-09.  Acelasi raport ne spune ca in 2014 Barnevernetul a lansat 41.922 de "investigatii", si a completat 41.016. A "investigat", nu doar a contactat ori vizitat aproape 42.000 de familii intr-un singur an. Si tot conform aceluiasi raport, in 2014 Barnevernetul a primit 59.996 de plingeri privind situatii diverse care afectau copiii ori tinerii. Aceste date statistice sunt extreme considerind ca Norvegia e o tara mica de doar 5,2 milioane de locuitori. Raportat la populatia Romaniei, ar insemna confiscarea a nu mai putin de 40.000 de copii anual in Romania!

 

Datele acestea statistice sunt neobisnuite si in comparatie cu date statistice similare care provin din alte tari civilizate ori provincii de state. De exemplu, in Texas, 17.378 de copii au fost luati de la parintii lor in 2014, insa cu ordin judecatoresc, de catre agentia texana de protectie a copiilor. Dar, in 2014 populatia Texasului era de peste 27 de milioane de persoane, adica de cinci ori mai mare ca a Norvegiei. [Detalii:http://www.dfps.state.tx.us/About_DFPS/Data_and_Statistics/child_protective_services/default.asp] Intreaga populatie de minori din Texas in 2014 a fost de peste 7 milioane. Asta inseamna ca daca agentiei texane de protectie a copiilor i s-ar permite sa actioneze in afara legii, asa cum Barnevernetul functioneaza in Norvegia, si la fel de agresiv, mai mult de 50.000 de copii pina la varsta de 17 ani ar fi luati de la parinti anual in Texas.

 

Legile Norvegiei

 

In datele statistice publicate de Norvegia, copiii confiscati de Barnevernet sunt listati in coloana "care measures," adica "masuri de ingrijire". Ce sunt "masurile de ingrijire"? Numele este deceptiv si nu e ceea ce sugereaza. Pentru a intelege ce inseamna trebuie sa privim putin la Child Welfare Act ("Legea"), nepotivit numita asa, pentru ca, printre altele, ea institutionalizeaza monstrul cunoscut in toata lumea sub numele de Barnevernet, o institutie in afara legii care actioneaza impotriva intereselor supreme ale copiilor si incriminalizeaza parintii care practica stiluri parentale responsabile traditionale.

 

Adoptata in 1992, Legea pretinde ca scopul ei principal este sa asigure ca tinerii si copiii "care traiesc in conditii care ar putea fi detrimentale sanatatii si dezvoltarii lor primesc asistenta necesara si ingrijire la momentul potrivit". (Sectiunea 1-1 a Legii) Daca acest obiectiv e fara indoiala laudabil, termenii si structurile legale desemnate pentru atingerea acestui deziderat sunt ele problema principala si cauza durerii pe care Barnevernetul o impune familiilor si copiilor. Legea nu ataca probleme reale ci probleme care s-ar putea sa existe, chiar daca in realitate ele nu exista. Acest aspect subiectiv al Legii inevitabil deschide oportunitati spre abuz si actiuni ilegale din partea autoritatilor. In Norvegia, fiecare municipalitate are obligatia sa "monitorizeze conditiile in care copiii traiesc". (Articolul 3-1) Acolo incepe procesul de confiscare a copiilor, pe baza unei analize vagi si extrem de subiective privind situatia lor. Si, pina cind acest proiect se incheie in Oslo, Tribunalul Suprem al Norvegiei ori Curtea Europeana a Drepturilor Omului, drumul e atit de lung, obositor, costisitor, si tracasant incit nu putini parinti se lasa.

 

Nomenclatura "masuri de ingrijire" apare in Articolul 4-12 al Legii sub numele de "mandat de ingrijire" ("care orders"). Acestea sunt mandatele prin care cei 9.611 de copii identificati in raportul statistic al Barnevernetului din 2014 au fost luati de la parinti. Cu toate ca sunt numite "mandate de ingrijire", in realitate nu sunt emise mandate. Nimeni in Norvegia nu semneaza mandate de ingrijire. Nici un judecator ori tribunal nu emit astfel de mandate, si nici un document oficial ori citatie nu este prezentat parintilor de catre Barnevernet cind le bat la use si le cer copiii.

 

Ce se intimpla cu copiii confiscati? Majoritatea ramin in familii sociale (foster homes) pina la majorat, altii sunt adoptati, si altii sunt redati familiilor lor dupa multi ani de batalii tracasante prin tribunale. In centrele de plasament copiii traiesc cu alti copii de varste diferite, asa incit parintele social, de obicei o femeie, are in grija ei mai multi copii, poate chiar cinci. Asa incit aceste familii sociale nu consista din parinti si copii, ori din parinti sociali casatoriti. Copiii nu sunt rezultatul biologic al unei casatorii. Copiii sunt pur si simplu dati in grija unui parinte social impreuna cu alti copii. In final, se poate spune ca acesti copii traiesc in "mini gradinite" unde parintele social e ingrijitorul copiilor pe socoteala statului. Asta e si situatia copiilor Bodnariu, initial impartiti in trei, plasati cu trei familii sociale diferite, in trei orase diferite din Norvegia, si la sute de kilometri departare de parintii lor si unii de altii. Dar mai e o problema. Parintii sociali, adica femeile care ii ingrijesc, nu sunt casatorite ci traiesc cu prietenii lor. Adica copiii sunt expusi concubinajului de la o varsta mult prea mica sa intelegea ca asta nu este norma ori in firea lucrurilor. Dar asa e in Norvegia unde familia naturala bazata pe relatii biologice e pe cale de disparitie.

 

Mai e o problema. Un numar tot mai mare de copii sunt plasati cu cupluri homosexuale. Recent media norvegiana a publicat un articol privind planurile Barnevernetului de a plasa copiii luati de la parinti, fara mandat de tribunal, cu cupluri homosexuale [Detalii:http://www.nrk.no/sognogfjordane/fosterheimstenesta-etterlyser-fleire-homofile-fosterforeldre-1.12953169] Numarul acestor copiii in Norvegia nu este cunoscut. Dar e cunoscut in Marea Britanie unde au fost publicate date statistice pentru anul 2015. Conform dateler oficiale publicate de Guvernul britanic, in 2015 8% dintre toti copiii adoptati, sau 450 din numarul total, au fost adoptati de homosexuali. [Detalii: https://www.gov.uk/government/statistics/adoption-agencies-data-in-england-1-april-2013-to-31-march-2014] Acest procent e extrem de mare considerind ca, dupa un articol publicat in The Spectator pe 15 mai, homosexualii britanici constituie doar 1,5% din populatia Marii Britanii. [Detalii: http://blogs.spectator.co.uk/2016/05/why-does-the-government-want-to-make-the-bbc-even-more-gay]

 

Copii transformati in criminali

 

Viata copiilor in familiile sociale nu e de invidiat. Acolo ei continua sa fie neascultatori si sa faca gafe, nemaifiind sub autoritatea parintilor. De fapt, comportamentul lor se inrautateste. Parintii sociali nu au voie sa exercite autoritate parentala asupra copiilor nici sa-i disciplineze. Ce se intimpla cind copiii se incaiera, sparg farfurii, isi distrug camerele, sa bat, sparg fereste, folosesc droguri? Parintii sociali apeleaza la politie. Politia intervine si ii trateaza pe copii ca si pe niste criminali suspecti. Pina ajung la 18 ani acesti copiii devin criminali. Arestati, ei sunt dusi in fata judecatorilor si nu de putine ori sunt aflati vinovati. Cind intra in societate la 18 ani au deja cazier. Sistemul ii victimizeaza. Date statistice privind criminalitatea copiilor in plasament in Norvegia nu sunt disponibile, dar sunt disponibile in Marea Britanie. Conform unui articol publicat de Guardianpe 29 martie, in timp ce doar 1% dintre copiii care traiesc cu parintii lor biologici devin recidivisti pina la varsta de 18 ani, 6% dintre copiii crescuti in familii sociale devin criminali pina la 18 ani. [Detalii: http://www.theguardian.com/uk-news/2016/mar/30/children-in-care-homes-excessively-criminalised]

 

Dumnezeu da copii dar Barnevernetul ii confisca

 

In Norvegia, ca in restul lumii, Dumnezeu da copii. Dar numai in Norvegia sunt ei luati de la parintii lor fara motive bine intemeiate, fara mandat judecatoresc, si cu un exces de zel si ferocitate nemaintilnite in restul lumii. Ne intrebam de ce? Ce se intimpla acolo? Exista ceva specific Norvegiei care o face sa se comporte in maniera asta? Am mai spus-o inainte si repetam inca odata. Cind comparam Norvegia cu alte tari ajungem la concluzia ca Norvegia aplica o politica rusinoasa de redistributie demografica. Norvegia imbatrineste. Norvegia nu aduce copii pe lume. Ii importa. Copiii imigratilor constituie un procent exagerat de mare al populatiei tinere a Norvegiei. Populatia Norvegiei pina la varsta de 22 de ani este de aproximativ un milion si jumatate. Cam 200.000 dintre ei, sau cam in jur de 13%, sunt copiii imigrantilor. Majoritatea covarsitoare a imigrantilor din Norvegia sunt ne-europeni atasati unor religii si valori traditionale straine societatii norvegiene in continua secularizare. In citeva generatii, daca tendintele demografice curente ramin stabile, Norvegia va fi schimbata radical, atit de fundamental, de fapt, incit va inceta sa mai fie Norvegia ori europeana. Treaba Barnevernetului este, deci, de a confisca copiii si de a-i plasa in familii sociale norvegiene unde ei isi pierd identitatea lingvistica si religioasa si devin norvegieni secularizati.

 

Si mai este inca un indiciu ingrijorator. Cu toate ca Norvegia a ratificat Conventia Drepturilor Copilului (1989), spre deosebire de Romania, nu a semnat Protocoalele Conventiei. Motivul il suspectam. Protocoalele dau parintilor si copiilor din Norvegia optiunea sa inregistreze plingeri pe linga Natiunile Unite privind abuzurile atroce ale Barnevernetului. Dar nu exista nici un semn ca Norvegia le va semna. Pentru ca atita timp cit Protocoalele nu sunt semnate, confidentialitatea practicilor Barnevernetului e protejata si societatea globala nu poate afla nimic despre abuzurile calculate ale Barnevernetului. Si pina cind Norvegia semneaza Protocoalele ori isi schimba legislatia interna, victimele Barnevernetului vor ramine fara oportunitati reale de rectificare a situatiilor lor, la mila Barnevernetului, si copiii imigrantilor vor continua sa fie constransi sa se converteasca si sa devina norvegieni.

 

NOTA: Versiunea completa a materialului de astazi e disponibila in engleza si poate fi citita aici:https://www.facebook.com/notes/peter-costea/in-norway-god-giveth-children-and-barnevernet-taketh-them-away/706712522765480

 

THE ENGLISH SECTION

 

The hearings related to the Bodnariu family in Norway continue this week. We hope for a favorable outcome in the next few weeks. In the meanwhile, we have written the following material, prompted by the horriffyng statistics that came out out Norway regarding the number of children abducted by Norway's Barnevernet annually. A shortened version of our material is reproduced below. The full version is available here: https://www.facebook.com/notes/peter-costea/in-norway-god-giveth-children-and-barnevernet-taketh-them-away/706712522765480. You may freely post it on your own websites and disseminate at will.

 

IN NORWAY GOD GIVETH CHILDREN AND BARNEVERNET TAKETH THEM AWAY!

 

Annually, in Norway, nearly  10,000 children are taken away from their parents on a whim by Barnevernet, Norway's Child Protective Services. The five (5) innocent Bodnariu children were among the tens of thousands of children Barnevernet has snatched away from their parents on a whim in recent years. Norway has a long track record in this regard, but one dotted by shameless actions. For way too long. The seizure of the children is accomplished under color of law while Norway's judicial system, politicians, and media look the other way, claiming that the world does not understand their country, and stubbornly digging in their heels. Statistics published earlier this year reflect the magnitude of this crisis which Norwegians ignore, believing and insisting through all media channels possible, including social, that their country is perfect and in no need to be lectured by the victims, their families, or the world. The statistics, however, send chills down one’s spine. It is impossible to argue with the numbers. And, after reading this piece, you will likely ask yourself, like many other rational people of good faith from around the world, how can anything of this nature and magnitude happen in Europe, or in 2016, or in a Norway which has signed multiple international covenants pledging to protect and respect human rights, including parental rights, and, ironically, is also a signatory of the European Convention of Human Rights?

 

Frightening statistics

 

In 2014, the most recent year for which statistics are available, Barnevernet took 9,611 children away from their parents. In 2013 it seized 9,078, and in 2012 8,995. The total for the three years is 27,684. The ages of the children start at birth and go up to 23 years. From birth even because, as you will read below, some children are not even given to their parents after birth. These numbers are no doubt staggering and mind-boggling. They leave you aghast. The complete report, put out by the Norwegian government, is found here: https://www.ssb.no/en/sosiale-forhold-og-kriminalitet/statistikker/barneverng/aar/2015-07-09. According to the same report, in 2014 Barnevernet launched 41,922 "investigations," and completed 41,016. This would appear to indicate that almost 42,000 families were investigated by Barnevernet in one year alone. That is, investigated, not merely contacted or visited. The same report also informs that in 2014 Barnevernet received 59,996 complaints, or "notifications," about children and youth. The number of investigations and of the children actually seized is staggering considering that Norway's population stands at only 5.2 million people.

 

And it is not only portentous but also out of pace with similar statistics available from other advanced countries or states. For instance, in Texas, 17,378 children were removed from their parents in 2014 by its Child Protective Services. Yet, in 2014 Texas' population stood at over 27 million, that is, more than five (5) times Norway's population. [Details:http://www.dfps.state.tx.us/About_DFPS/Data_and_Statistics/child_protective_services/default.asp] The entire youth population of Texas, below the age of 17, stood at over 7 million in 2014. If Texas' CPS were allowed to operate outside the bounds of the law, as Barnevernet does in Norway, and just as zealously, then more than 50,000 Texas children through the age of 17 would be removed from their parents annually in Texas as well.

 

There is no judge, court of law, or official document issued or shown to parents when Barnevernet's officials show up at the doors of families requesting them to surrender their children.

 

Musical parenting

 

Lately, I've been reading Isabel V. Sawhill's Generation Unbound - Drifting into Sex and Parenthood without Marriage. Published in 2014, the book is an eye opener. Its author is not a controversial person and cannot be labeled as an intellectual of the political right or left. She tries to stay in the middle and be nonjudgmental. She is a senior fellow in Economic Studies at the Brookings Institution, a think tank with a liberal bent.

 

Some of the observations she makes in this book are astonishing and describe the horrible impact which cohabitation has on children. One particular section in her book discusses what she labels "musical partnerships," by which she expresses the difficulties children face when their unmarried biological mothers drift in and out of relationships with various live-in boyfriends. The instability of the relationships and the constant changing of the boyfriends impacts not only the mother but particularly the children. The unstable and constantly changing family environment scars them. "This game of musical partners," Sawhill writes, "affects children in various ways. In comparison with parents in stable relationships, cohabiting couples invest less time and money in their children. Mothers are likely to find the changes in their own relationships or household living arrangements stressful. This leads to harsher parenting and less time devoted to learning activities in the home. The children end up with lower scores and poorer physical and mental health than children in intact families, even after adjusting for other differences between the two groups." (Pages 71-72) Notably, each sentence I reproduced here is heavily footnoted with supporting materials and studies published in credible scholarly journals and written by reputable scholars and psychologists.

 

But here is where Sawhill really hits the nail on the head: "In recent years, as musical parenthood or the family-go-round has become more common, the focus has been less on the absence of a father and more on how family instability affects children. In fact, a stable single-parent family in which a child does not experience the constant comings and goings of new boyfriends (or girlfriends) or the addition of new half-siblings has begun to look like a better environment thanmusical parenthood. When the adults involved end up with multiple children by different partners, they may have a larger number o children to support than if they had stuck with just one relationship. ... Children need not just financial security but also a certain amount of stability in their lives and their relationships if they are to develop secure and trusting ties with others." (Page 72) I take this to mean that in the foster parenting environments where the social parent is in a cohabiting relationship with diverse or successive live-in-boyfriends, this causes the children emotional turbulence. This, it seems, is a much worse outcome for a foster child than living with his or her biological parents even if the parents occasionally discipline her. [Note: I recommend a summary of Sawhill's findings recently published by the Brookings Institution:http://www.brookings.edu/blogs/social-mobility-memos/posts/2016/05/19-cohabitation-before-marriage-democrats-versus-republicans-reeves]

 

The new face of parenting in Norway (and elsewhere)

 

This precisely is the new face of parenting and parenthood in Norway which its Child Welfare Act institutionalizes and Barnevernet faithfully executes. Most of the seized children end up living with "musical partners" who practice "musical parenting," and are dragged, against their will, into the new wave of "musical parenthood." According to the Act, children can be removed from their parents by Barnevernet without court order or any order from a supervising government body. Barnevernet can even terminate the parent-child relationship without court order. Where children are not removed from their parents, Barnevernet can, nevertheless, appoint a "supervisor for the children" to monitor family life under the pretense of preventing harm to the children. (Section 4-4) Where children have lived with foster parents for "more than two years," there is a presumption that they had become so attached to their foster parents, that it would be against their best interests to be returned to their biological parents. (Section 4-8) Under certain circumstances, even newborns can be removed by Barnevernet from their biological parents right after birth where the parents are entirely deprived of their rights to the children. (Section 4-8) Foster parents can object to the children being returned to their biological parents, but the Act does not provide for the birth parents to object to the foster parents Barnevernet selects. Likewise, the children cannot consent or object to being placed in foster care or to the foster parents. (Section 4-21) Foster parents also have priority in the adoption of the children they have fostered following the termination of the parental rights of the biological parents. (Section 4-20) They likewise can object to the attempts of biological parents to have "care orders" revoked and the children returned to them. (Section 4-21)

 

While Norway appears to be a trailblazer in the complete redefinition of parenting, the rise of social parenting in the Western World, and the promotion of the primacy of foster parenting over biological parenting, the trend extends to the United States as well. If not so much in practice, and not as extensively as in Norway, the writings of academics demand that it be so. In 2013 New York University Press published What Is Parenthood? Contemporary Debates about the Family, an extensive compilation of essays by a large number of legal scholars, sociologists, and activists. The book proposes, among others, "a diversity approach to parenthood in family life and family law," the "uncoupling of marriage and parenting," and demographic redistribution under the guise of "social policy and responsible parenthood." A central theme of the book is a new definition of parenthood. It "defines parenthood more by reference to the quality of the relationship - or, to use a psychological concept, attachment - between adult and child than to whether a marital relationship exists between two opposite-sex adults or a biological tie between adult and child. It recognizes that adult-adult intimate relationships often produce and may be linked to parent-child bonds, as in marriage. However, it also recognizes that adult-adult intimate bonds are not always the anchor of parent-child bonds; some parent-child bonds form and flourish outside of marriage or other adult intimate relationship."

 

Who are the foster parents?

 

Who are the foster parents to whom Barnevernet entrusts the seized children for care? Public statistical data on this subject is not available but one can fairly reasonably infer that most children end up being placed with unstable, cohabiting couples. What evidence is there pointing in this direction? Consider that in Norway only about 41% of the adult population between the ages of 21 and 79 is married, while about 28.5% of the people in the same age bracket cohabit. [Details: http://family-studies.org/cohabitation-marriage-and-union-instability-in-europe-2/] Chances are, therefore, that most of the children Barnevernet removes end up in unstable cohabiting environments. The married couples likely have children of their own and fostering children may not be a viable option for them. And, according to the Norwegian media, some of the children end up with same-sex foster parents. Recently, Norway's press commented on Barnevernet's plans to speed up the placement of the removed children with gay couples as foster parents and then for adoption. [Details: http://www.nrk.no/sognogfjordane/fosterheimstenesta-etterlyser-fleire-homofile-fosterforeldre-1.12953169] Forget the fact that the International Convention on the Rights of the Child states that children have the right to a mother and a father, to know their biological parents, and to be raised by them. (Article 7) Forget, also, the reality that each one of these children initially had a mother and a father.

 

Criminalizing children in foster care

 

The life of children in foster care is unenviable. The skies are not always blue in foster families. On the contrary, life in foster care can be very infelicitous. In foster care the children continue to misbehave as they did when they lived with their biological parents. In fact, their misbehaving worsens after their removal from parental authority. Foster parents are not allowed to exercise parental authority or discipline the children in their care. The increased misbehaving is attributed to the children living with non-siblings and to difficulties they experience in adjusting to the often shaky relationships of the foster parents. Frequently, the misbehaving consists of violence, breaking plates, the children thrashing their rooms, fighting with other children, breaking windows, sniffing glue. When aggressive acts of this nature occur, the foster parents do not discipline the children, but call the police instead. The police intervenes and the children are treated as suspected criminals.

 

Believing that the children might do well in other foster homes, many of the misbehaving children are relocated  by UK’s CPS with different foster homes. The constant hopping around, from place to place, from one foster family to another, is impacting the children negatively. They move in and out of family environments and schools and cannot grow social roots. Other misbehaving children are placed in special juvenile homes, are charged with breaking the law, are hauled before judges, and some are pronounced guilty of criminal misdeeds. In other words, they become criminals. By the time they reach the age of 18, they are convicted criminals, entering society and the labor market with criminal convictions. Some of them even end up with long wrap sheets by the time they turn 18. They are victimized by the very system which the law designed to protect them.

 

Data on this little known aspect of life in foster homes in Norway is unknown. But, fortunately it is published in the United Kingdom and the data there is scary. According to an article published inThe Guardian on March 29, 2016, while only 1% or so of children who live with their  biological parents end up with a criminal conviction by age 18, 6% of children raised in foster homes end up with one or more criminal convictions by age 18. [Details: http://www.theguardian.com/uk-news/2016/mar/30/children-in-care-homes-excessively-criminalised] Surveys on children raised in foster care also reveal that they prefer to live with their biological parents in spite of the occasional abuse or neglect to which their birth parents subjected them.

 

God giveth children and Barnevernet taketh them away

 

So, in Norway, as elsewhere in the world, God gives children. But only in Norway are they being taken away from their parents on a whim, and with an excess of zeal and ferociousness unmatched anywhere else in the world. One might ask why? What is really going on here? Is there something peculiar to Norway that compels it to act like this?

 

I have said it before, and I repeat it here. Since I have started to dedicate a lot of my time to study the Bodnariu matter, have familiarized myself with Norway's laws on child welfare, read its statistics on the subject, and compared them with practices in other Western nations and Texas, I am inclined to believe that Norway is up to something extremely shameful. I am talking about an undeclared policy of demographic redistribution. Norway is aging. Norway is not producing children. It is importing them. The children of immigrants make up a disproportionately high percentage of Norway's young population. Norway's population below the age of 22 is about a million and a half. Some 200,000 of them, or a little over 13%, are children and youth born to immigrants. The overwhelming majority of the immigrants are non-Europeans attached to religions and traditional values alien to Norway's increasingly secularized society. And these children and youth can be a problem for Norway's future. In a few generations, if remaining steady, current demographic trends will change Norway so fundamentally that it will cease to be Norwegian or European.  Barnevernet's job, then, is to seize the children and place them in Norwegian homes where they will lose their ethnic and linguistic identity and become Norwegian.

 

And there is another piece of troubling evidence leading to the same conclusion. Though Norway has ratified the 1989 Convention on the Rights of the Child, it has not signed its Optional Protocols. For good reason. Under the Protocols, parents and children from Norway would have the option and the right to lodge complaints with United Nations treaty bodies against Norway and its insensitive child abduction policies and practices. There are no signs that Norway will sign the Protocols. At least not in the predictable future. Because, as long as the Protocols are not signed, secrecy is ensured for Barnevernet’s sordid practices and the world will not become aware of them. And until Norway signs the Protocols or changes its domestic legislation, Barnevernet’s victims will be left without recourse, at its mercy, and immigrant children will continue to undergo compulsory conversion to become Norwegian.

 

LECTIA SUEDEZA - ELIMINAREA FAMILIEI

Asa s-a potrivit ca in timp ce noi pregateam materialul despre Norvegia, colegii de la Cultura Vietii au pregatit si publicat un material intr-o oarecare masura similar cu al nostru, la fel de valoros si pe care il recomandam cu mult entuziasm. E vorba de abolirea familiei si a casatoriei in tara vecina, Suedia. Redam citeva paragrafe din materialul colegilor nostrii. Materialul lor e mai lung, de peste zece (10) pagini, si il puteti citi in intregime aici:http://www.culturavietii.ro/2016/05/31/lectia-suedeza-i/. A fost tradus de Gabi Voiculescu. Este un extras dintr-o carte publicata in 1992 de un autor canadian. Ii multumim. 

Lecția suedeză: Extras din cartea "Războiul împotriva familiei", de William D. Gairdner, BPS Books, Toronto, Canada, 1992

 

William Gairdner (n. 1940) este filolog, gânditor și autor conservator canadian. Doctor în literatură engleză al Universității Stanford (SUA). Sumar: Viața tradițională a Suediei a fost modificată, în numai câteva decenii, cu răceală, fără emoții și radical, de sus în jos, de experți în ingineriesocială; nu prin discuții în cunoștință de cauză, sau prin decizii democratice,luate de către popor. Același proces a avut loc în Canada, condus de prim-ministrul socialist Pierre Elliott Trudeau. Cum a fost posibil? Întrebat câțiva ani mai târziu, cumși-a conceput rolul său în toate acestea, Trudeau a răspuns că el s-a văzut ca un căpitan al navei Stat. Toți cetățenii, a spus el, sunt ca pasagerii dormind pe punte. "Am știut că tot ce trebuie să fac este să schimb cursul astăzi un pic, mâine un pic și ei se vor trezi într-un alt port, mii de mile depărtare de cel spre care eiau crezut că se îndreaptă."(Pierre Elliott Trudeau - Federalism si canadienii francezi)

 

Suedia este cu siguranță cel mai clar exemplu pe care îl avem de o țară ce nu este comunistă și care, în mai puțin de o jumătate de secol, a fost transformată în mod intenționat de către elita ei conducătoare dintr-o societate puternic tradițională, bazată pe familie (ceea ce a vrut poporul) într-un Stat paternalist, egalitar și antifamilie (ceea ce elita radicală a vrut). Scriitori clarvăzători precum Bastiat și Tocqueville în secolul XIX, Robert Nisbet și laureatul Nobel Friederich Hayek în secolul XX au prezis că orice Stat care ar încerca o astfel de schimbare ar fi, în cele din urmă, ruinat.

 

Schimbarea în Suedia a fascinat Occidentul; țara scandinavă era modelul unei națiuni care părea să fi combinat cu succes o bază capitalistă puternică cu politici egalitare dictatoriale. Cu alte cuvinte, s-a spus despre suedezi ca au amestecat cu succes ceea ce eu am numit un sistemstimulant, de jos în sus (în engleză bottom-up bonus system), cu un sistem restricționist, de sus în jos(în engleză top-down handicap system). Aparentul "succes" al experimentului suedez ─ unul care nu a fost susținut deloc de către popor, ci mai degrabă impus cu forța de către radicali și cadrele lor de specialiști în inginerie socială (cu sprijinul constant al partidului comunist de-a lungul anilor) ─ a fost datorat în principal lui Gunnar și Alva Myrdal, doi suedezi, el economist și ea sociolog radical feminist. Amândoi au jucat un rol excesiv în dezvoltarea și punerea în aplicare a unor politici economice și sociale radicale, care inițial vizau păstrarea familiei în cadrul unei societăți egalitare.

 

Cu toate acestea, pe la începutul anilor '70 aceste politici, și în special cele ale Alvei, au devenit mult mai evident socialiste. Alva a militat puternic pentru ideea de egalitate înțeleasă nu "ca dreptul de a concura în condiții egale", ci ca o egalitate a rezultatelor─ adică "reducerea treptată a diferențelor în condițiile de viață" (aducerea tuturor la un numitor comun). Familia nu mai trebuia favorizată în nici un fel. Din contra, Suedia a devenit rapid primul Statnemarxist care, prinprograme politice, economice și sociale, milita deschis împotriva familiei tradiționale. "Toți adulții", în cuvintele Alvei Myrdal, "urmau să fie tratați în același mod de către societate; fie că trăiau singuri sau într-un aranjament de conviețuire."

 

Raportul Myrdal, Criza în chestiunea populației (1934), cerea "independența economică a partenerilor căsătoriți" ca o condiție de bază a egalității prin care se înțelegea că obiectivul central al viitoarei politici sociale urma să fie descurajarea tradiționalei interdependențe din sânul familiei. Familia trebuia dezintegrată în indivizi independenți unul de altul având o nouă dependență dar față de Stat. (In 1992 mai bine de 60% dintre femeile suedeze care lucrau cu normă întreagă și 45% dintre cele care lucrau cu fracțiune de normă munceau pentru Stat.)

 

Vederile radicale ale Alvei Myrdal au devenit repede dominante în guvernul suedez; acest lucru poate fi văzut într-o declarație uimitoare publicată în 1968 de către Institutul suedez, considerat un promotor al opiniilor semioficiale ale Statului, sub titlul "Familia nu este sacră": "Aș vrea să eliminăm familia ca mijloc de a-ți câștiga existența; să lăsăm adulții să fie independenți unul față de altul din punct de vedere economic și să dăm societății o mare parte de responsabilitate în creșterea copiilor… Într-o astfel de societate noi am putea să o ducem foarte bine fără căsătorie ca entitate juridică". Aceasta a fost rețeta pentru pulverizarea familiei ca unitate socială în indivizi ca entităti politice și cu ea transformarea Suediei într-o adevărată democrație totalitară de asistență socială, în genul Republicii lui Platon. În Suedia, sentimentele morale tradiționale, mai ales despre lucruri cum ar fi sexul, au fost aproape complet răsturnate de o avangardă de intelectuali radicali, ceea ce face din anii '60 un "deceniu de orientare stângistă". Mulți suedezi au rămas profund nemulțumiți de ceea ce ei au descris ca fiind "egalitarism radical"; dar, odată ce pârghiile puterii, educația, birocrația și mass-media au fost capturate, oamenii nu au mai putut face nimic.

 

Continuati lectura aici: http://www.culturavietii.ro/2016/05/31/lectia-suedeza-i/

                       ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro