EDITORIAL

Gelu Dragoș și semiveacul lui de nesingurătate

            De-abia când ești pus în situația să-ți cunoști semenii (rude, prieteni, cunoștințe), de-abia atunci îți dai seama cât adevăr cuprinde spusa „Cunoaște-te pe tine însuți”. Da, căci neajungându-ți întreaga viață pentru deslușirea propriilor slăbiciuni, hachițe și reacții imprevizibile (evident, cu substanțiala contribuție a mereu actualei tendințe de-a dosi bârna din ochiul tău după paiul din ochiul aproapelui), cum naiba poți să ai încredere că n-o vei da în bară cu cercetarea altora, îndeosebi atunci când nu vrei să uiți avertismentul lui F.M.Dostoievski în legătură cu elevațiile și abjecțiile din sufletul fiecărui muritor?!...

            Pe Gelu l-am cunoscut în urmă cu vreo 7-8 ani la cafeneaua OJT (se putea altfel?), unde îl așteptam pe regretatul poet și prieten Ion Burnar. Nu eram singur, ci împreună cu fiică-mea. Mi-am aruncat ochii prin sală și, câteva mese mai încolo, l-am zărit pe Ghiță Peter, un alt prieten drag, plecat mult prea devreme dintre noi. Ne-am salutat, dar, fiind în compania unor persoane necunoscute de mine, am considerat că-i mai cuviincios să rămân locului și să-mi văd de ale mele. Gelu Dragoș, în schimb, n-a stat să despice firul în patru. S-a ridicat de la masa lui Ghiță Peter și, cu o dezarmantă naturalețe (ulterior am realizat că ea n-avea cum să lipsească din firea sa sinceră și prietenoasă), a venit la mine și la fiică-mea, mi-a întins mâna, am făcut necesarul schimb de firitiseli și, desigur, de numere de telefon și iac-așa am rămas în legătură, o legătură pecetluită prin blogul lui și prin fecund-neobositoarele sale preocupări cultural-jurnalistice, fără ca de atunci să se ivească prilejul unui nou dialog față în față.

            Vasăzică, prima jumătate de veac, pe care a depășit-o în ziua de 22 februarie (La mulți ani, Gelule!), ni-l înfățișează pe Gelu Dragoș nu doar un om împlinit din punct de vedere familial și profesional (tocmai de aceea, în contrastanta prelungire a celebrului veac de singurătate marquezian, i-am zis semiveac de nesingurătate), ci și cu notabile realizări de ordin cultural – cărți publicate, texte apărute în diverse reviste, participări la felurite evenimente artistice.

            Timpul rău și bolnav în care trăim este implacabilul adversar al tuturor existențelor efemere, îndeosebi pentru aceia care se conduc în viață după anticreștinescul „Trăiește-ți clipa!”, însă tot el este cel mai de nădejde aliat al creatorilor de adevăr și frumos, întrucât numai lui, intransigentul judecător al valorii, îi stă în putere să separe grâul de neghină încă de-acum, din acest ciclu pământesc al păcatului adamevic.

            Așadar, fiind semiveacul de după 22 februarie unul al maturității depline, sunt convins că prietenul Gelu nu va precupeți niciun efort  ca să-și consolideze poziția deja distinctă în planul cultural-artistic al Maramureșului, prin extensie în cel al României.

            Sighetu Marmației, 24 februarie 2017             George PETROVAI