La umbra unui sicomor

 Când este vorba despre moarte, cuvintele călătoresc mai greu. Iar întruparea gândului în cuvânt se face prin porturi cu negură şi aeroportul pe care aterizează memoria. Care, pusă în cufere de sicomori, nu se stinge niciodată. Aici, pe Coasta de Est a Americii, am văzut prima dată acest arbore cu coroana rotată. Un copac gigant, din aceeaşi familie cu smochinul. Cu lemn tare. Este pomenit şi în cărţile sfinte, fiind originar din Egipt şi Israel. Este copacul în care s-a urcat Zacheu, pentru a-l vedea pe Iisus. În Ierihon, pe valea Iordanului.

După aceste cuvinte, puse oarecum într-o ordine a emoţiei, aş fi primit, sigur, un telefon de la bunul prieten Gheorghe Marcaş, punând şi el câteva cercuri la trunchiul celebrului copac. Dar Gheorghe Marcaş a plecat la umbra unui arbore etern. Aşa cum spuneam, pe vreme de moarte, şi cuvintele pornesc mai greu la drum. Ajung până la urmă să întruchipeze portretul unui om care a lăsat un sigiliu apăsat prin viaţă.

Încă din vreme, Gheorghe Marcaş avea legenda lui. Printre spiritele căutătoare de altceva, el era o reşedinţă pentru a vindeca îndoieli. Mai cunoştea şi calea cea dreaptă, pentru a ieşi din impas. Cu asemenea oameni nu rătăceşti niciodată. A avut vocaţie de întemeietor. Unul de cursă lungă. Cu rosturi importante şi durabile în viaţa economică a Maramureşului. Dar numele lui, adică faptele lui, circulau pe toate drumurile şi prin cancelariile ţării.

Cred că nu i-am spus-o niciodată, dar pentru mine Gheorghe Marcaş cuteza ieşirea din dogmă. Erai mândru în sinea ta că un om de aproape, în vremuri suficient de închise, avea deschidere spre lume. Când am intrat în biroul lui de la IMRAUT, celebra întreprindere dispărută înaintea întemeietorului, ştiam că aflu noutăţi în gândire.

Şi a venit întoarcerea lumii. Gheorghe Marcaş era pregătit pentru a traversa marea cu argonauţi. Şi-a făcut corabie pentru a naviga pe noile valuri. Mă gândesc la Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş. L-am întrebat, cu un prilej mai relaxat al vieţii, de ce nu a intrat în politică? În loc de răspuns, mi-a vorbit de un proiect economic din Maramureş. Ştiam că Gheorghe Marcaş a exersat şi jurnalismul. Întotdeauna omul avea consfătuiri de taină cu ideile. Cu cele care pot fi întrupate. Dovedea o fină diplomaţie în relaţiile cu orice putere. Aşa le învârtea încât ideile lui să fie deasupra.

A fost omul tânăr până la moarte. Mă atrăgea la el vocaţia pentru cultură. Era şi autor de cărţi. Credea, asemeni ochiului, cuvântul vede lumina. Fibra de jurnalist nu a dispărut niciodată din el. Ce era Hermes Contact dacă nu o creaţie a lui. La pornirea cotidianului nostru, dimpreună cu Augustin Cozmuţa, ne întâlneam des cu Gheorghe Marcaş, ca să ne lămurească dezlegarea ghemului economic.

Ne-a legat o prietenie discretă. Ne mulţumeam să ştim că suntem pe lume. Şi ne preţuiam faptele zilei. Era un cărturar, cum bine l-a definit Teodor Ardelean. Departe de ţară, şi moartea e lucru greu! Scriu acest text la umbra unui sicomor, pe malul râului Brandywine, din Alapocas. Sicomorul se întreabă: Ce faceţi voi cu mine, cioplitori? Facem sicriu de sicomor şi adulmecare. Şi îl văd pe bunul prieten la umbra unui sicomor. Va urca în el, ca Zacheu, să-l vadă pe Iisus.

Autor: Gheorghe Pârja

Sursa: Graiul Maramureşului