Emoţiile colective cu impact electoral

S-ar părea că parcurgem o perioadă a marilor emoţii colective. Nu puţini politicieni, printre care se numără şi preşedintele Iohannis, au evidenţiat rolul emoţiilor în alegeri. A crea o emoţie a devenit o preocupare seriosă pentru tacticieni.

Se poate aprecia că începând din 2016 cozile de la secţiile de vot din străinătate au generat emoţii, iar emoţiile la rândul lor au generat voturi.

Apropiindu-se alegerile prezidenţiale este în interesul candidatţilor opoziţiei să nu se rezolve problema votului pentru românii din străinătate.

Tot ca urmare a unei emoţii colective s-a văzut obligat Victor Ponta să-şi dea demisia din funcţia de premier. Se întâmpla în urma incendiului de la clubul  „Colectiv”.

O puternică emoţie a provocat cazul fetiţei de opt ani luată cu mascaţii, violentată de o procuroare cu atâta zel încât se pune problema dacă nu cumva este vorba despre o decizie judecătorească pe bază de mită. Întâmplător în aceeaşi perioadă era împuşcată o altă fetiţă de şapte ani de către un poliţist.

Astfel de cazuri crează emoţii colective cu reverberaţii în spaţiul politic. S-ar putea spune că partidele de dreapta, aflate în opoziţie, au deja o oarecare expertiză în domeniu şi profită electoral de situaţiile ivite.

Faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu intervine deloc poate fi interpretat şi ca un semnal că nu va mai candida pentru un al doilea mandat. Îl tentează funcţia de preşedinte al Consiliului European, dar îl încurcă şi hotărârea USR-PLUS de a avea candidat propriu. Altfel, Klaus Iohannis ar fi intervenit măcar prin purtătorul de cuvânt.

PSD nu sesizează oportunitatea, făcând măcar în treacăt o referinţă la şeful statului, la obligaţia lui constituţională de a sări în apărarea cetăţeanului, în cazul de faţă fiind vorba despre o fetiţă de doar opt ani.

Partid greoi, PSD se limitează la a plăti poliţele. Este adevărat că se nimereşte să fie la guvernare, pe bună dreptate revenindu-i responsabilitatea. Tot atât de adevărat este că nu ştie gestiona crizele de acest tip.

Cum pot fi rezolvate astfel de crize? În primul rând prin demisiile de onoare şi prin demiteri. Cu excepţia lui Ponta, în PSD nu se recurge la demisiile de onoare. Nu se practică nici demiterile imediate. Pentru că politica de cadre în PSD, numirile în funcţii sunt adevărate încrengături de pile, cunoştinţe, relaţii.

Unul din secretele unităţii PSD este nepotismul ridicat la politică de partid şi de stat. Nu le poţi avea pe toate. Dacă nu s-ar considera o mare familie, PSD nu ar reuşi să treacă peste crize.

Se observă un fenomen straniu. PSD se leapădă rapid de lider, însă renunţă greu la oamenii aflaţi pe anumite funcţii. Expicaţia pare simplă: în spatele fiecărui lider suprem se află o persoană care-i vânează poziţia. Mircea Geoană le-a dat un brânci lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase, Victor Ponta l-a detronat pe Geoană, Liviu Dragnea l-a debarcat pe Ponta, iar acum a venit rândul următorului lider, Viorica Dăncilă.

După emoţia încarcerării lui Liviu Dragnea, suprapus peste pierderea alegerilor europarlamentare, partidul şi-a strâns rândurile. În jurul cui? În jurul primului ministru. Oricine ar fi fost acela, devenea automat şeful partidului. Întâmplător este Viorica Dăncilă.

A trecut abia o lună şi lucrurile se aranjează. Dar această reintrare în normalitatea de tip PSD crează emoţie cu impact electoral? Greu de spus.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş