Albumul ''România, momente de
istorie. 90 de imagini cât 30 de ani" - un proiect AGERPRES şi ''Jurnalul'
Expoziţia
fotografică "Aşa ne-am cucerit libertatea", conţinând imagini din
arhiva AGERPRES, a fost lansată, miercuri, în pasajul de la Universitate, la
câteva sute de metri de locul unde a fost ridicată baricada protestatarilor
anticomunişti din seara de 21 decembrie 1989.
"Are
loc lansarea unei expoziţii aniversare: 30 de ani de la Revoluţie. Aniversăm
curajul celor care atunci au luptat pentru libertatea care astăzi ne este
tuturor la îndemână. De asemenea, onorăm pe toţi cei care s-au jertfit în acele
zile pentru aceeaşi libertate. Cel mai mare credit pentru această expoziţie o
are Agenţia Naţională AGERPRES, care a pus la dispoziţia noastră o arhivă de
fotografii documentată din Revoluţia română din Bucureşti", a declarat
iniţiatorul proiectului, membru în Colegiul Naţional al Institutului Revoluţiei,
Dan Toader.
El a
evocat faptul că sute de mii de români au demonstrat în stradă înfruntând
dictatura, pentru ca acum lumea să se bucure de libertate.
"Mesajul
e că putem să fim mândri şi să păstrăm în demnitate amintirea acelor zile,
pentru că ele au constituit temelia statului român de azi, a libertăţii noastre
de acum. Ne-a interesat să surprindem emoţia şi mai ales dovada vizuală în
imagini a faptului că acest popor a avut cu adevărat câteva zile de maximă
intensitate în care singur şi-a făcut destinul. N-a primit de la nimeni
libertatea", a spus Dan Toader.
La
deschiderea expoziţiei, în care pot fi văzute fotografii din arhiva AGERPRES ce
surprind momente petrecute la Revoluţie, au participat mai multe persoane care
au luat parte la acele evenimente, printre care Gelu Voican Voiculescu, Cazimir
Ionescu, Romeo Raicu.
AGERPRES/(A - autor: Daniel Alexandru Florea,
editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu