Joi, 18
decembrie 2019, cu începere de la ora 12.00, consilierii județeni s-au întâlnit
în ultima ședință ordinară a anului, în sala ”Bogdan Vodă” a Consiliului
Județean Maramureș, pentru a dezbate și a vota proiectele de hotărâre ale lunii
decembrie. Întâlnirea a fost prezidată de președintele Gabriel Zetea, alături
de care s-au aflat vicepreședinții Ioan Doru Dăncuș și George Moldovan.
Ședința
a început cu un moment festiv, unde invitat a fost Nicolae Sabău, cetățean de
onoare al județului Maramureș, care la începutul lunii decembrie 2019 a
aniversat 90 de ani de viață și 70 de ani de activitate, iar executivul
Consiliului Județean i-a oferit o diplomă de recunoștință pentru întreaga sa
activitate. Totodată, aleșii județeni și-au exprimat aprecierea cu privire la
tot ce a însemnat Nicolae Sabău pentru județul Maramureș.
După
ședința desfășurată în comisia de buget-finanțate, plenul a adoptat proiectul
de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al
judeţului, pe anul 2019. Înainte însă de a supune la vot acest proiect,
președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a dat o veste tristă
pentru întregul județ, anunțând că, pentru anul 2020, bugetului administrației
județene este cu aproximativ 30% diminuat față de 2019, ceea ce înseamnă că
toate proiectele de investiții și programe trebuie gândite cu foarte mare
atenție la stabilirea bugetului județului pentru anul 2020.
Șeful
administrației județene a subliniat că nu dorește să politizeze acest subiect,
însă a anunțat că va protesta public împotriva acestui mod de a acorda
preferențial banii, ”unde cei care au vor mai primi, iar cei de la care nu au
se va lua”. Bugete diminuate vor avea și toate unitățile
administrativ-teritoriale mici, cum ar fi comune și orașe, iar creșterile se
vor acorda doar marilor metropole.
S-a votat, apoi, rectificarea bugetului de
venituri şi cheltuieli al R. A. „Aeroportul Internaţional Maramureş”, pe anul
în curs, dar au fost stabilite și prețurile medii ale produselor agricole,
pentru anul fiscal 2020. Totodată, s-a votat și participarea Judeţului
Maramureş la acţiuni şi evenimente din domeniul cooperării şi relaţiilor
internaţionale, în anul 2020.
Aleșii
au aprobat și participarea judeţului la evenimentele naţionale şi
internaţionale de promovare turistică, pentru anul 2020, dar și proiectele
privind identificarea imobilelor constituite din terenurile adiacente unor
tronsoane din DJ 187 și DJ 109 F. În cadrul ședinței s-a adoptat și
alocarea unei sume din bugetul judeţului, pentru finanțarea programelor
structurii sportive de performanță de prim eșalon - Clubul de Şah al
Municipiului Baia Mare – echipa de şah, dar și majorarea tarifului lunar pentru
un agent de securitate din cadrul Serviciului Județean de Pază Maramureș.
Un alt
punct aprobat a fost cel privind stabilirea unor măsuri pentru selecția
directorului economic şi a directorului de dezvoltare la R.A. „Aeroportul
Internațional Maramureș”, dar și rectificarea bugetului de venituri și
cheltuieli al S.C. ”Drumuri – Poduri Maramureș” SA.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu