Cum ,,la ce te gândești?", când întreaga țară
arde! La ,,coronavirusu' lu' pește", la stocul de faină, zahăr, ulei, pastă
de dinţi, prezervative și alte alea ... alea. La asta mă gândeam! Dic! Am
luat-o razna, bine de tot! Țara arde și aleșii noștri se trag pe fund. Se joacă
cu noi și cu toată România, de parcă ar fi a lor. Dar, e de bine ... asta am
votat, asta avem! Nu știu în istoria noastră politică dacă am mai întâlnit un
asemenea comportament și (dez)interes. Începe să îmi pară rău că încă mai sunt
român ... în condițiile în care dreptul la libera circulație este garantat,
încă, prin Constituție. Și acum gata cu prostiile și cu
,,coronavirusiada", pentru că am treburi mult mai serioase de făcut.
Adică, am un angajament moral de îndeplinit în fața
a câtorva zeci de prieteni - poeți, prozatori, eseiști, etc., - care au răspuns
provocării lansate în mijlocul lunii ianuarie, anul acesta. Este vorba despre
volumul antologic „OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ. OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP”
- ANTOLOGIE DE POEZIE ȘI PROZĂ, coordonată de prof. Gelu DRAGOȘ (http://moaraluigelu.blogspot.com/),
poet popular Nelu DANCI și subsemnatul, Vasile BELE. Vă anunț dragi prieteni
colaboratori, că sunt extrem de mulțumit cum decurge programul/desfășurătorul
activităților. Așa cum știți, termenul limită pentru trimiterea materialelor a
fost data de 1 martie, și nu am făcut niciun rabat. Am primit câteva zeci de
materiale, tot de la atâția autori. Le-am adunat și am făcut selecția. Din
păcate sunt și materiale care nu au corespuns cerințelor noastre, și-atunci am
propus eliminarea lor. Nu dăm nici nume și nici explicații. Cei care ați trimis
materiale și nu sunteți în cuprinsul volumului antologic, ați fost excluși. Nu
dăm alte explicații! Eu, personal, nu voi da! In rest, ceilalți doi
coordonatori, sunt liberi să facă fiecare ce vor! Acuma, pentru a ne încadra în
program și în onorarea promisiunii în fața Dumneavoastră, adunăm materialul și
îl aranjăm în ordinea alfabetică (criteriu general valabil), pentru a evita
discuțiile de orice fel. Mai avem câțiva autori și terminăm și această etapă.
Noi sperăm ca până luni, 16 martie a.c. să finalizăm inclusiv acest aspect.
Deja avem și persoana care ne-a promis că va face prefața volumului, dar până
nu avem materialul în întregime, nu poate începe. Vă asigur că persoana care ne
va prefața volumul este una autorizată, adică vine din mediul universitar și
este prieten cu literatura de bună calitate. Nu dau nume, dar vă pot garanta
obiectivitatea părerilor sale. Pot să vă mărturisesc dragi prieteni scriitori,
că suntem pe drumul cel bun, cu toată sinceritatea, chiar și în actualul
context economic, politic, strategic, epidemiologic ... (iar am luat-o razna!).
Deci, o scurtă recapitulare: 15 martie finalizam munca și trimitem volumul la
prefațator, cu speranța că nu va dura multă vreme - o săptămână, maxim două şi
va apărea pe piaţă! Să putem, undeva, la început de aprilie să intrăm în
editură și tipografie. Din 15 martie, finalizăm una, începem alta -
desfășurătorul TABEREI LITERARE, care va
avea același nume. De-atunci, concret, în funcție de condițiile date pentru
desfășurarea activității în tabăra literară, deja vom discuta la modul concret
- cine?, unde?, când?, cum,? care?, câți? Până atunci cu prețuire și respect
profund... repet mulțumirile noastre.
În numele comitetului de coordonare - Vasile
BELE (10 martie 2020).

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu