Două partide care refuză să se reformeze

Două partide au rămas neschimbate, ca să nu spunem nereformate, din 1990 până acum. Au trecut 30 de ani de când au fost înfiinţate şi iată că PSD şi UDMR sunt în continuare singurele formaţiuni politice care nu au trecut prin crize majore, chiar dacă de-a lungul timpului au fost nenumărate încercări de a le destabiliza, de a le fracţiona.

PNL, un partid istoric, reînfiinţat imediat după căderea regimului comunist, s-a fracţionat în mod sistematic, aproape fiecare generaţie de liberali încercând să facă altceva din el, să-l reformeze, să-l readucă în actualitate.

Alt partid istoric, PNȚCD, nu a rezistat şi este ca şi dispărut. Vechiul partid social-democrat, reînfiinţat de Sergiu Cunescu, a fost înghiţit de PDSR. Promiţătorul PD, rupt din FSN-ul lui Ion Iliescu, rebranduit de Traian Băsescu, după o alianţă de succes cu PNL, rămas de sine stătător după ruperea de PNL sub denumirea de PDL şi după o guvernare relativ bună, a reuşit să se salveze fuzionând cu PNL.

Ce s-a întâmplat în 30 de ani cu PSD şi UDMR? Au rămas încremenite în proiectul primar. Îmbătrânite, depăşite din punct de vedere istoric, sunt singurele formaţiuni politice din România cărora, pentru a le defini, li se pot aplica principiile materialist-dialectice de sorginte marxist-leninistă.

Acest lucru nu înseamnă că nu sunt formaţiuni politice onorabile. Însuşi faptul că sunt votate, indiferent de prestaţia lor, în mod constant cam de acelaşi electorat arată că au un bazin electoral bine consolidat.

Diferenţa dintre ele este conferită de electoratul propriu. UDMR este votat de populaţia maghiară, în timp ce PSD, construit pe o structură administrativă încă din 1990, şi-a atras populaţia sărăcită de vremuri, persoanele care au nevoie de protecţie socială.

Plasarea UDMR alături de PSD nu înseamnă neapărat punerea semnului egal între ele. Totuşi, ele au atât de multe puncte comune încât pot fi considerate cele mai retrograde formaţiuni politice din România anului 2020. Se mai poate avansa şi ideea că ambele partide sunt confiscate de un grup destul de restrâns de politicieni care se bucură de toate privilegiile, depărtându-se tot mai mult de electorat.

Este limpede că UDMR se foloseşte de sentimentele populaţiei maghiare. Aşa procedează toate minorităţile. Nici nu are rost să se încerce vreo schimbare. Într-o astfel de formaţiune nu are rost să se vorbească despre reformare, despre modernizare.

Problema este la PSD. Acest partid născut din focul revoluţiei, mai precis din fumigenele aruncate de grupul lui Ion Iliescu în decembrie 1989, oricât de mult se încearcă fărâmiţarea lui, el se reîntregeşte ca râma tăiată în două.
Datorită acestei capacităţi de refacere în interiorul lui şi-au găsit locul cei mai venali politicieni. Indivizii predispuşi la corupţie se duc instinctiv spre PSD. Ei ştiu că acest partid nu poate cădea şi, dacă se întâmplă să mai ajungă în opoziţie, are capacitatea de a reveni la putere.

La un moment dat unitatea de nezdruncinat a unui partid care tindea spre 40% a speriat şi Europa. PSD era un partid prea mare pentru a fi acceptat chiar şi de către Internaţionala Socialistă. Aşa se explică de ce Timmermans, preşedintele socialiştilor europeni, devenise cel mai vehement critic al PSD.

Că PSD nu poate fi reformat s-au convins rând pe rând liderii săi. PSD s-a dezis de Adrian Năstase. Acelaşi PSD l-a eliminat pe Mircea Geoană. Crezându-se un om modern, tânărul lider Victor Ponta s-a trezit aruncat afară din partidul pe care l-a condus. PSD, profitând de naivitatea electoratului său captiv, a ajuns o forţă în sine care-şi devorează liderii care vor să-l modernizeze.

Puţinii intelectuali care vor o stângă modernă, Vasile Dâncu, Cozmin Guşă, Vasile Puşcaş, nu-şi găsesc locul spre vârful partidului.

Acelaşi fenomen, în mic, se întâmplă şi la UDMR. Se vede mai puţin la nivel naţional, mai mult la nivel local, dar în momentele de răscruce UDMR a fost şi este mereu alături de PSD.

Criza guvernamentală, în fond criza în care a fost aruncată România, căderea guvernului Orban, este opera celor două partide, PSD şi UDMR, care refuză să se reformeze, care nici măcar nu-şi propun să atingă un standard european.

Ca şi în cazul coronavirusului, pentru ele încă nu s-a găsit un antidot, deşi se tot caută încă din 1990.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramures