,,CELOR CARE ÎMPRĂȘTIE
ȘI ÎNTREȚIN DISCORDIA, UȘOR LE POȚI INTUI CARACTERUL"
(Radu Botiș)
,,Azi este despre...!", vorba prietenului
,,Feisbuc", MĂRTURII MARAMUREȘENE,
An ll, Nr. 3-4, august 2020, revistă de cultură, tradiție și atitudine civică,
ilustrată cu lucrări realizate de Constanța Abălașei-Donosă.
O revistă nouă, în peisajul literar, ai fi
tentat să zici, la început, și ai avea dreptate, dar dacă te uiți cine sunt
colaboratorii acesteia, clar ai zice: ,,- Wow!".
Prof. Liliana ROIBU, din Cetatea Neamțului,
face o amplă și obiectivă recenzie a numărului doi, al revistei apărută în
plină criză epidemiologică, (pag. 3-25), recenzie care poartă titlul: ,,Revista Mărturii maramureșene - tezaurul de
spiritualitate din altarul culturii", unde afirmă: ,,Am onoarea, bucuria specială și emoția, de a
prezenta al doilea număr al Revistei de cultură Mărturii maramureșene, din luna
martie, Editura Napoca Star, fondatori Andreia (Ghib) BOTIȘ, scriitorul și
promotorul cultural Radu BOTIȘ. Revista se adresează cititorilor de toate
vârstele și profesiile, poartă mesajul culturii scrise, cu rol în cercetarea,
conștientizarea valorilor în spațiul modern-tradițional autentic, creionează o
alternativă de gândire și trăire dincolo de imagini și cuvinte, luminând, hrănind,
încălzind sufletul", pag. 3.
Constanța ABĂLAȘEI-DONOSĂ, semnează în
imediata continuare a Editorialului, o SCHIȚĂ
DE PORTRET - RADU BOTIȘ, pag. 26-29, care notează: ,,Poate că Dumnezeu a vrut să fie așa! De ce spun acest lucru? Fiindcă
alături de poetul Radu Botiș colaborez la revista 《Mărturii maramureșene》, al cărui director
este, eu, fiind în colectivul redacțional. Acest lucru m-a bucurat, deoarece,
când mi-a propus acest lucru, mi-a vorbit sub sentimentul dătător de viață
culturală", pag. 26, dar
se continuă, ,,Am citit din scrierile
sale! În gând și în cuvinte, am aflat că poartă un ritm personal cu care am
făcut cunoștință în momentul în care am avut sub lumina ochilor, din scrieri.
Așa mi-am dat seama, printre altele, că este dăruit cu o luciditate interioară
care se poate exprima sub diferite forme: poezie, proză și mai ales comentarii",
pag. 27.
Prof. ing. Gina CĂLĂUZ - administrator public
al orașului Ulmeni, jud. Maramureș - în eseul ,,Monumentului Eroilor Români, din Ulmeni, jud. Maramureș - PAȘI PRIN
ISTORIE”, pag. 30-35, ne prezintă amănunte despre ,,reabilitarea și modernizarea monumentului eroilor", executată
în 2018 - Anul Centenarului, proiect finanțat de către Ministerul Culturii și
Identității Naționale, pag. 30. ,,În 6
iunie 2019, în Ziua Înălțării Domnului - Ziua Eroilor, eroilor noștri li s-a
redat demnitatea, cu ocazia sfințirii monumentului refăcut (după poza istorică)
în cinstea lor și a slujbei religioase de pomenire. În sfârșit, pentru prima
dată după 77 de ani, fiecare erou a fost pomenit cu nume și prenume, iar numele
lor rămâne sculptat cu suflet pentru eternitate", pag. 32.
,,MĂ
ÎNCEARCĂ UN GÂND...", ne mărturisește Kessy Ellys NYCOLLAS / ISCHIA,
pag. 34-36, iar traducătoarea și scriitoarea năsăudeană, Elisabeta BOȚAN, ne
prezintă primul grupaj de poezii, din care, vă ofer exemplu, ARTĂ POETICĂ,
,,Poetul
se retrage în lumina cuvintelor
N-are nevoie să
cucerească paradisuri
pentru că el nu crede
în infernuri
Îi ajung doar
așternutul versurilor sale", pag. 38.
Fondatorul acestei reviste, Radu Botiș, în ,,ÎNTRE INCERTITUDINE ȘI LIBERTATE",
de fapt, PREFAȚA VOLUMULUI 《Contraste》, de A. C. POPESCU, pag. 39-41, citind manuscrisul, și elaborând
prefața, scrie: ,,Piesele de teatru din
acest volum aș putea spune că ascund multă poezie, mai exact proză poetică,
aforistică, autoarea reușind să găsească o multitudine de sensuri pentru
același lucru. Se oprește la un lucru și prin personajele pieselor de teatru
din volum îl întoarce pe toate părțile punând pe tapet toate nuanțele ce le
poate avea", pag. 40, pentru ca în final de prefață, să tragă o
pertinentă și punctuală concluzie: ,,Volumul
《Contraste》, în general este o meditație filozofică asupra vieții, cu
personaje emblematice ce poartă în ele un mister greu de a fi dezlegat, dar
care în dialogurile dintre ele sau monologurile ample duc spre ideea libertății
de sine. Rătăcit în noroiul temerilor omul își caută libertatea interioară pe
tot parcursul pieselor de teatru din această carte", pag. 41.
Doctorandul Octavian GROZA, pe care am avut
onoarea să îl cunosc personal, își prezintă un mic eseu din teza de doctorat,
cu privire la ,,PĂRINTELE MAXIM (
MARIUS) MORARIU: ELOGIUL SMERENIEI ASUMATE", pag. 42-46, din care citez:
,,Părintele Maxim s-a născut în Țara
Năsăudului, în localitatea Salva, în trecut parte a vestitei zone grănicerești,
într-o familie pentru care cuvinte precum《cinste》, 《corectitudine》, 《onoare》și 《respect》, au avut și au valoare de lege. De aici, de
sub aripa protectoare a părinților și profesoarei Ana Filip, părintele Maxim a
luat drumul Clujului universitar, unde a absolvit cursurile Facultății de
Teologie Ortodoxă (specializarea teologie pastorală) și ale Facultății de
Istorie și Filosofie (specializarea istorie)", pag. 42-43.
,,L'ULTIMO
CAVALIERE", pag. 47, este un poem ,,marca" Radu Botiș, cu o
traducere Daniela FORCOS, iar Gabriela VERBAN, pag. 48, traduce din același
autor, poemul SOVRANITA DEL BENE.
Despre GÂNDIREA
CRITICĂ ȘI INVĂȚAREA ACTIVĂ, ne prezintă un studiu, Andreia (GHIB) BOTIȘ,
pag. 49-56, cu subcapitolele ,,Moduri și
stiluri de gândire", ,,Gândirea critică și învățarea activă",
,,Caracteristici ale gândirii critice", sau ,,Ce înseamnă a gândi
critic?".
Promotorul cultural, Mariana MOGA, ne prezintă
o FIȘĂ DE AUTOR și câteva poeme din
sufletul izvor de mir, pag. 57-61. Nu mă rabd să nu vă prezint poemul CONFESIUNE, pag. 60:
,,Au
trecut anii peste mine
cum au trecut peste
râul din spatele grădinii,
peste sălciile
ghemuite,
peste trifoiul
înflorit...
Iar eu m-am aflat
în fiecare zi,
în fiecare anotimp
și m-am trezit
în fiecare dimineață
pentru mai târziu,
în fiecare săptămână
pentru luna următoare
și în fiecare an
pentru un nou început.
Atunci,
de ce în toate
trecerile eu nu apar?", pag. 60.
Alexandru DĂRĂBAN, ne prezintă câteva date
despre ACTIVITATEA MISIONAR-PASTORALĂ A
IEROMONAHULUI ANTONIE BÂZNOG ÎN SĂCELUL MARAMUREȘULUI, pag. 62-64,
motivându-se: ,,Antonie, pe numele de
botez Alexandru, s-a născut în 14 august 1866 în Sângeorz-Băi, județul
Bistrița-Năsăud... și a funcționat ca administrator parohial în Săcelul
Maramureșului (aparținând de Protopopiatul Dej) de la 15 octombrie 1919 până la
28 decembrie 1922. Începând cu această dată slujește în parohia Feiurd-Pădureni
până pe la 1929, după care se mută în Chinteni, unde a slujit până la trecerea
la cele veșnice", pag. 62-63, iar extraordinara, talentata Liliana
ROIBU, ne încântă cu poeziile: ,,Cerbul
cu amurg în frunte", ,,Imperiul eternității", ,,Prin neaua de
îngeri", ,,La umbra unui secol" și ,,Din Moldova-n Maramureș", pag. 65-67, din care vă propun,
prin citare, un crâmpei:
,,Din
Bistrița, pe Iza, în sus,
Dumnezeu, comori a
pus,
Puntea și cu florile,
Ca să treacă horile,
Munți cu argintate
creste,
Trecutul ce dă de
veste,
Prin glas de tulnic
tânguios,
Răsare neamul cel
fălos.
Din turlele de
mănăstiri
În jocuri și
țipurituri,
Din Maramureș, în
Bucovină,
Umplu cofa la fântână
Cu apă rece de izvor
Și cu dorul călător,
Vă las mărturiile,
Graiul dulce, iile,
Din Moldova, în Maramureș,
Țâșnească precum un
iureș", pag. 67.
Pentru volumul IULIU-MARIUS MORARIU. REPERE ALE AUTOBIOGRAFIEI SPIRITUALE DIN SPAȚIUL
ORTODOX IN SECOLELE XIX ȘI XX: IOAN DE KRONSTADT, SILUAN ATHONITUL ȘI NICOLAE
BERDIAEV, apărut la Editura Lumen, Iași, 2019, semnează o recenzie pr.
stavr. Radu BOTIȘ, pag. 68-70, ,,Autobiografia
spirituală din spațiul ortodox în secolele XIX și XX este prezentată prin
intermediul a trei lucrări cu valoare fundamentală, respectiv cea a Sfântului
Ioan e Kronstadt, cea a Sfântului Siluan Athonitul și cea filosofului Nicolae
Berdiaev. Autorul vorbește despre viața fiecăruia dintre cei trei, arată cum a
influențat modul lor de viață felul (lor) de a scrie, iar apoi prezintă
aspectele mistice care pot fi regăsite aici", pag. 70, iar Daniela
FORCOȘ, ne prezintă o ,,SCRISOARE DIN
STRĂINI", pag. 71-74.
Poeta Carolina BADEA, ne ,,răsfață" cu
poeziile ,,Răstigniți în noi" și, ,,Cântecul verii", pag. 75-76,
astfel:
,,Cu visele lăsate la
porțile luminii,
Spre leagănul de
frunze, cu murmuru-i de dor,
Te-ademenește luna,
chemându-te-n poveste
Și-n gene-ți lasă
noaptea, soptindu‐ți somn ușor...!", pag. 76.
Emil HĂLĂȘTUAN, ne prezintă ,,RĂNILE ASCUNSE ALE ROMÂNILOR, LA 80 DE ANI
DUPĂ DIKTATUL DE LA VIENA”, pag. 77-82, iar poetul Vasile HATOS, prietenul
Maramureșului, aduce poemele ,,Trăiesc",
,,Destin" și ,,Când plâng
adeseori", pag. 83-84.
Dr. Constantin DOBRESCU, propune o punte de
legătură între ,,Portugalia și România",
pag. 85-87. Îi urmează Lhana NOVA, cu un grupaj de poeme: ,,Dumnezeii cei din lemn", ,,Nu mi-e
teamă!", ,,Proverb biblic" și ,,Unde, Doamne, să mă duc?",
pag. 88-91, iar bistrițeanca Nadia LINUL URIAN, propune FAȚA
NEVĂZUTĂ LUMII, pag. 92-95. Poetul Sorin BĂLĂȘCĂU, își lasă amprenta eului
liric în poemele: ,,Lumi peste
lumi", ,,Poemă", ,,Uvertura cuvintelor", ,,Punți evolutive"
și ,,Constatare" pag. 96-98.
Un eseu de o sensibilitate aparte semnează
prof. Aurel GHILEZAN, ,,Oameni de seamă
ai Maramureșului: conf. univ. dr. Vasile TIMIȘ", pag. 99-102,
Elisabeta VERESS, artist plastic, Cavnic, Maramureș, ne prezintă ,,LUMINA DIN ADÂNCURI", pag.
103-105, afirmând: ,,Lumina incandescentă
pe care o propun ca variantă alternativă a locului comun despre mină și mineri,
constituie o magică negare a întunericului. Omul pleacă sau iese din adâncuri
cu charma lui solară care-l ajută, îl sprijină, îi limpezește mintea. Cu lumina
care-l învăluie protector, nu o lumină fizică, repet, ci o lumină charmică,
omul rezistă spasmelor de frică, temerii că nu se va mai întoarce din hăul
negru, că va rămâne captiv muntelui", pag. 105.
Alexandra FIRIȚĂ, pag. 112-114, subsemnatul,
Vasile BELE, pag. 118-121, Gelu DRAGOȘ, pag. 154-155, Ioan DRAGOȘ, pag.
162-163, Adrian BOTEZ, pag. 181-182, Mihai EPLI, pag. 194- 195 și Radu BOTIȘ,
pag. 198-199, suntem cei care întregim cu poeme, paginile acestei reviste
prețioase.
Nu lipsește rubrica/pagina cu ECOURI LITERARE, unde semnează eseuri -
Olimpia SAVA, Violeta Sabina LAZAR, pag. 217-218, iar în pag. 202-213, sub
rubrica/pagina VEȘTI BUNE, ne sunt
prezentate câteva dintre rezultatele și premiile obținute în diverse concursuri
naționale și internaționale la care a participat RADU BOTIȘ, fie în calitate de
fondator al revistei, fie în nume personal. Și-aici, neapărat, amintesc
premiul, diploma și cupa obținute la Festivalul de la Săcele (Brașov), din
toamna acestui an, 2020, mie revenindu-mi bucuria și onoarea de-a le aduce în
Maramureș, (în calitate de participant la această manifestare extraordinară, în
organizarea lui Florentina DANU și Trandafir SÂMPETRU - președinte al
juriului). Fotografiile dovedesc totul! Sau... o fotografie în locul
cuvintelor! Mulțumesc pentru încrederea avută! Mândru să mă număr printre
participanții la acel eveniment cultural.
Președintele L.S. R. filiala Maramureș,
Carmena Felicia BĂINȚAN, pag. 115-117, propune eseul ,,Metafora sau... modestia", iar IMPACTUL COMUNICĂRII ÎN POLITICA EDUCAȚIEI ȘCOLARE, ne este
prezentat de prof. Mariana Cristina POPAN, pag. 122-124. Col. Liviu PÂRJOL,
(Secretar ANCMRR din MAI, filiala ,,Pintea Viteazu", Maramureș), în
articolul ,,128 de ani de la Mișcarea
Memorandistă!", pag. 125-132.
* * * * * * * * * * * *
Al.
Florin ȚENE (LSR/UZPR), în eseul ,,OMUL
TALENTAT SFINȚESTE NU NUMAI LOCUL DAR ȘI CUVÂNTUL SCRIS...",
pag.200-201, ne mărturisește: ,,Am primit
zilele trecute, prin feciorul meu, dr. IONUȚ ȚENE, de la preotul Radu BOTIȘ, scriitor
cu harul dat de Dumnezeu, să meșteșugească cuvântul, revista Mărturii
maramureșene, anul II, nr. 2, martie, 2020, pe care o editează, broșura 《Viața vie a unui mănunchi de creștini români 》 la care, lângă cupa cuvântului umplută cu harul sufletului, a
surprins memoria clipei, pentru eternitate, imagini ale Bisericii de lemn
monument istoric cu Hramul 《Sfinții Arhangheli Mihail și
Gavril 》din satul Arduzel din comuna
Ulmeni, și cd-ul cu poezii și gânduri creștine recitate de Radu BOTIȘ, sub
genericul 《Stropi de rouă divină》", pag. 200. ,,Cele trei lucrări primite de la preotul Radu
BOTIȘ le consider trei trepte pe scara sfințirii cuvântului românesc",
pag. 201.
Scriitoarea
Olimpia MUREȘAN, prin NOTELE DE LECTURĂ,
pag. 190-193, ne semnalează o apariție editorială: ,,VASILE ROBU – UN EMINENT ȘI DEVOTAT ÎNVĂȚĂTOR AL SATULUI ROMÂNESC DIN
TRANSILVANIA", scrisă de Înalt Preasfințitul părinte Irineu,
Arhiepiscopul al Alba Iuliei, la Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2020. ,,Portretul spiritual-moral al învățătorului
iubit și de pioasă amintire - așa cum îl descriu elevii lui de odinioară -
cuprinde credința în Dumnezeu - virtute care l-a așezat sub acoperământul
aripilor divine, s-a împodobit cu dragostea pentru aproapele, dragostea față de
patrie insuflată învățăceilor, exigența constructivă, optimismul sănătos care
îi dădea impuls să nu cedeze în fața dificultăților vieții, rafinamentul
spiritual era o altă trăsătură a dascălului cu suflet de artist contemplativ și
practic, deopotrivă - iubea natura cu plantele și animalele ei, onest și harnic
- toate le făcea încredințat fiind că 《numai
pe arborele muncii cresc florile plăcerii 》.
Era conștient că rezultatele muncii se văd planificând viitorul, mergând spre
el cu trudă", pag. 193.
Constanța
Abălașei-Donosă, ne face cunoscut că undeva în satul Chelința (MM), există o
minune de elevă (18 ani), Raluca Maria
RUS, și ne vorbește despre ,,exercițiile
sale de exprimare", pag. 186-189.
,,În arta plastică, în arta scrisului, în arta
muzicală, teatrală, balet și multe altele trebuie studiu și exerciții enorme.
Și cum spuneam, după un an de studiu a încercat să-și facă un repertoriu de
simboluri având grijă cum și ce se întamplă, ca la prima lectură a unei cărți,
să respecte întocmai sensurile literare. Vizitându-i un site personal unde și-a
expus din lucrările proprii: peisaje, flori, portrete, fructe și alte obiecte,
ca tehnică de lucru și punerea culorii în pagină, este făcută sub starea
emoțională comună, unde de fapt, își și face simțită prezența în lumea comună",
pag. 186.
Prof.
Liliana ROIBU, despre care am mai făcut rostire, supra, semnând Editorialul
acestei reviste, la rubrica Tinere talente, ,,DE MÂNĂ CU EXCELENȚA! DE VORBĂ CU DUMNEZEU!", pag 183-185, ne
aduce în prim-plan activitatea literară, cultural-artistică, a tânărului Ioan
Marian ACATRINEI - ,,solist, corist,
purtător de cuvânt, participant în diverse activități culturale, umanitare.
Debutează în literatură, în publicții, în anul 2018, participă la concursul
Bucuria dreptului de a fi copil, Ediția a II-a, obține Premiul I",
pag. 183, ... ,,Își dorește să promoveze
tradițiile, așa cum le-a moștenit de la bunicii Elena și Stelian, (care cântă
la fluier și caval, tatăl, la acordeon), așa cum a fost educat, preluând
folclorul autentic, arta teatrală, de la mentorul prof. artist Liliana ROIBU",
pag. 184.
Prof.
Aurel GHILEZAN, ne face cunoștință cu ,,TROIȚA
- loc de închinare și mulțumire lui Dumnezeu", pag. 178-180. ,,Când treci pe lângă o troiță și te închini
înaintea ei, parcă simți că te apropie ceva de ea, parcă o energie te atrage,
îți dă mângâiere, liniște, speranță. Dacă numărul bisericilor este mare, al
troițelor este și mai mare. Ele sunt amplasate la bifurcații sau intersecții,
unde se crede că spiritele răului au puteri sporite și pot pune stăpânire pe
drumeți. Ori rostul amplasării acestor troițe la răscrucea drumurilor este
tocmai de a alunga spiritele rele", pag. 178.
Antoneta
RĂDOI, redactor-șef Convorbiri literar-artistice, be semnalează un fapt mai
deosebit... în plin ,,sezon" pandemiologic, dumneaiei marchează apariția
volumului ,,Pandemia... nebunia
(Coronavirusiada 2020)", o culegere, în plină ,,pandemie, când, datorită《invaziei》 Covid 19, am fost obligați, între 16 - 15 iunie 2020, la #stați-acasă, perioadă destul de
controversată, în care Ordonanțele de Urgență, date de guvernanții noștri, s-au
succedat în ritm amețitor, bulversant și frustrant, prin absurdul lor, timp în
care, fiecare dintre noi, precum niște 《arestați
la domiciliu》, am gândit, am simțit, am
trăit și reacționat diferit", pag. 174. În această
culegere-antologie, îl găsim prezent și pe Radu BOTIȘ, (pag. 174-177).
Felicitări! Iată, deci, că se poate gândi și pozitiv. Bravo Antoneta Rădoi!
Felicitări tuturor participanților, nu puțini la număr...
Pe
parcursul a șase pagini, (168-173), prof. Mircea BOTIȘ/pr. Radu BOTIȘ, ne
prezintă un scurt dar foarte documentat studiu monografic al localității
Ulmeni. ,,Din istoricul orașului
Ulmeni", putem afla: ,,Prima atestare documentară a actualului oraș Ulmeni
datează din anul 1405 sub numele de SILIMEGHIU, nume care s-a metamorfozat în
mai multe feluri și de mai multe ori de-a lungul timpului. Pe pagina a II-a a
Evangheliei tipărite la Blaj în 1765, ca și în matricolele din 1822-1823,
numele actualului oraș apare ca SULIMEDIU, fiind tradus, 《solul mediu》, sau 《solul de mijloc》. Avem de-a face, astfel, cu
denumire latină. Nu trebuie să mire pe nimeni acest lucru, având în vedere
faptul că localitatea noastră servea drept loc de popas pentru legiunea romană
care își avea sediul la Porolissum (Moigrad), atunci când aceasta se deplasa
spre Baia Mare, Ulmeniul fiind la jumătatea drumului",
pag. 169. Felicitări dragi prieteni pentru implicarea în descoperirea,
valorificarea și tezaurizarea localităților noastre, acest lucru fiind o
îndatorire morală a fiecăruia dintre noi. Bravo autorilor acestui studiu
monografic! Felicitări celor care au susținut această valoroasă și frumoasă
apariție editorială.
Aceeași
Constanța Abălașei-Donosă, într-un alt articol, ne mărturisește despre ,,TERAPIA DOCTORIȚEI MARIA MONICA BURLACU
, pag. 164-167, întrebându-se: ,,Ce m-a
determinat să scriu acest articol? Nimic mai simplu! Autoarea acestor lucrări,
a vrut ca niciodată careva, să-i cunoască acest hobby. Sunt foarte multe
persoane, fie tinere sau mai în vârstă care scriu ori fac artă în afara
profesiei. Publică într-un an 8 sau 10 cărți, deschide tot atâtea expoziții,
după care au îndrăzneala a se compara cu Blaga sau Păunescu, Țuculescu ori
Luchian... Maria Monica Burlacu este medic în orașul Cluj-Napoca... A lucrat cu
pacienți și colegi medici din toate colțurile lumii. A predat studenților din
Irlanda, fiind un bun profesor, profesionist de excepție primind drept
recompensa diferite trofee. Însă dorul de pământul natal, de Apusenii și Bucegii
noștri, de arealul în care trăim cu cerbi carpatini și Dunărea albastră, a
determinat-o să se reîntoarcă în Romania. Aici face același lucru util pentru
copiii semenilor români, și nu numai" pag. 164.
* * * * * * * * * * * *
Prof. dr. Mihaela ROTARU, (pag. 158-161), face
o minunată recenzie la ,,volumul de
poezii...CA TĂMÂIA ÎNAINTEA TA, un
succes de mare ecou, nu numai în plan literar, ci și cultural, în general
privind, știut fiind faptul că, încă de pe arunci, preotul Radu Botiș era o
personalitate marcantă a spațiului cultural (a transgresat de mult granițele
băimărene, prin activa sa manifestare pe diverse și atât de numeroase
paliere!). Acest mănunchi de poezii, de o sensibilitate aparte, a fost premiat
la secțiunea VOLUM DE DEBUT, în cadrul FESTIVALULUI PRO UNIONE, Ediția a II-a,
Baia Mare, în decembrie, 2001, obținând premiul Editurii Ariadna, pentru poezie
religioasă", pag 158. Repet, este vorba despre volumul CA TĂMÂIA ÎNAINTEA TA..., apărut la
Editura Ariadna, Baia Mare, 2002.
,,Traducerea
în limba engleză, inspirat realizată de către Liviu IVAN, sporește profunzimile
de gând, de sentiment, de emoție și de trăire. Această nouă perspectivă aduce
un plus de lumină ideilor enunțate, fie în versuri, fie în rânduri de proză -
care posedă, înlăuntrul lor, eleganța și muzicalitatea specifică versurilor,
dovadă de netăgăduit că, și în expuneri, în îndrumări morale, părintele Botiș
rămâne sub mantia sa de... poet", pag. 160-161.
Un ,,REMEMBER:
GÂNDURI LA APARIȚIA REVISTEI 《MĂRTURII MARAMUREȘENE》, AN II, NR. 2, MARTIE 2020", ne împărtășește, cu emoție și bucurie,
aceeași Constanța ABĂLAȘEI-DONOSĂ, 156-157, care afirmă: ,,La jumătatea lunii martie 2020, a apărut revista de cultură, tradiție
și atitudine civică 《Mărturii maramureșene 》, nr. 2, fondatori fiind Andreia (GHIB) BOTIȘ
și scriitor Radu Botiș din Ulmeni, Maramureș. Această publicație apare
trimestrial sub egida Uniunii Ziariștilor Prefosioniști din România și a
Asociației Cultural Creștin Umanitare 《Ars Vivat》, sub conducerea lui Radu Botiș. Colectivul
redacțional al acestei reviste este: Constanța Abălașei-Donosă, Constantin
Dobrescu, Gelu Dragoș, Aurel Ghizelan, Marius (Maxim) Morariu, Ana Cristina
Popescu, Walter Uberhart", pag. 156.
,,De la
un capăt la altul, aceasta cuprinde: Critică literară, Grafică, Istorie,
Însemnări literare, Impresii de călătorie, Amintiri, Memorialistică, Poezie,
Proză scurtă, Spiritualitate, Teatru, Tinere talente - Andra Maria ARICIU, Raul
Alexandru MITRUȚI", pag. 157.
Ionuț CARAGEA, în eseul INFRĂȚIRI LITERARE, (pag. 151-153), face o recenzie la volumul ANTOLOGIE DE POEZIE ȘI PROZĂ. OPRESTE-MĂ,
LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP!, apărut la Editura
Armonii culturale, Adjud, 2020, coord. Vasile BELE, Gelu DRAGOȘ și Nelu DANCI,
afirmând: ,,Este un act de curaj să
publici în ziua de azi o antologie care să cuprindă poeți și prozatori situați
pe diferite paliere de vârstă și afirmare. ... Apoi, cine este interesat să
cumpere cărți de câteva sute de pagini, în care sunt incluși mulți autori
necunoscuți sau altfel spus, nepromovați de revistele literare? Mai nimeni. Dar
interesul, oricum, este altul", pag. 151. În calitate de coordonator
al acestei minunate antologii, în numele tuturor celor antologați (cuprinși în
cele aproape 600 de pagini!), aduc un cuvânt de mulțumire pentru aplecarea
asupra volumului spre a-l recenza. Prețuire și respect profund, domnule Ionuț
Caragea. Mulțumesc pentru poemul dăruit cititorilor, și cuprins, drept motto,
în volumul antologic, considerat extrem de valoros de către echipa de
coordonare a acesteia, ca fiind unul reprezentativ cu o sensibilitate aparte.
Buna mea prietenă Ionica BANDRABUR, o poetă cu
o sensibilitate extraordinară ce o are Slănic Moldova, semnează un laborios,
important și extrem de interesant, de o frumusețe absolută, un
,,eseu-jurnal". În fapt, concret, este vorba despre impresiile, trăirile
și emoțiile care au cuprins-o în urma participării într-o tabără de literatură.
Este vorba despre JURNAL DE CĂLĂTORIE,
ÎN URMA TABEREI DE CREAȚIE LITERARĂ ,,DUNĂRE, VALS AL IUBIRII", 3-5 IULIE
2020, DUNAVĂȚUL DE JOS, JUDEȚUL TULCEA, pag. 137-144.
Scriitoarea Ionica BANDRABUR, se remarcă
printr-un lirism autentic, cu profunzime și detalii care trasnsmit emoție
puternică. Iată, de această dată, în ipostaza de eseistă, și una veritabilă.
Scrierile Ionicăi BANDRABUR, sunt extrem de interesante, trăirile sunt foarte
frumos punctate cu ,,lux" de amănunte, cum ar zice, un critic literar. Te
felicit dragă prietenă, și-ți mulțumim pentru aceste minunate clipe de
adevărată emotie pe care ni le oferi. Prea îmi place acest eseu, încât mă simt
obligat, să recunosc faptul că mi-e foarte greu să mă hotărăsc ce să citez, din
text, după cutume, drept exemplu. Totuși, ,,risc!", deși crede-mă aș cita
întregul jurnal. Este minunat, și repet felicitările mele, in calitate de recenzor.
,,Întâlnirea
la gara Tulcea cu primul om răspunzător-asumat pentru ceea ce urma să se
întâmple, a fost cu scriitoarea Olga VĂDUVA GRIGOROV, coordonatoarea și
organizatoare taberei de creație literară 《DUNĂRE, VALS AL IUBIRII》, dar și cu alți
oameni de cultură cum ar fi: Leliana Mihaela RĂDULESCU (Vîlcea), Angelica
STĂNCIULOIU, pr. Constantin CIUBUC (Prahova), Petru T. GRĂDINARU (Vaslui),
Florentina DANU (Brașov)", pag. 138.
,,Priveam
sălciile ce păreau a fi babe, niște bocitoare cocoșate de furtuni și ploi,
încercând pe alocuri să îmi strecor privirea printre draperiile verzi-gălbui,
unele cu broderii de puf ce se desprindeau și își luau zborul plutind deasupra
apei, căutând parcăo locul sacru pentru smerenie sau să se ascundă de frigul ce
va veni odată cu sfârșitul toamnei", pag. 140-141.
Și câte n-aș avea a spune, dar am să vă las
bucuria lecturării, la Dumneavoastră dragi prieteni-cititori.
Sub rubrica AUSPICII. GÂNDURI NEÎMPLINITE, IDEALURI FRÂNTE. REMEMBER PROF. TRAIAN
RUS, pag. 145- 146, în această revistă ni se redau câteva frânturi e gând,
al celui care a fost prof. Traian Rus, un înflăcărat promotor cultural din
această zonă. Recunoștință eternă în fața unor asemenea oameni, iubitori de patrie,
înflăcărați susținători ai patriotismului, tradițiilor și spiritualității
românești. ,,Ziua de 31 august 2012 a
fost pentru mine una de excepție. În sfârșit a sosit momentul pentru a putea
scăpa de o povară care m-a apăsat din ce în ce mai tare în ultimii ani. Și în
cazul meu sunt valabile poetului popular:
《Când m-apropiu de-al meu sat,
Cunosc câinii pe
lătrat,
Oamenii pe cuvântat,
Pe mama după oftat》. Toată viața mi-am
dedicat-o comunității care m-a adoptat, Oarța de Sus, dar n-am făcut nimic pentru
cei în mijlocul cărora am văzut lumina zilei și cu care mi-am petrecut
copilăria. Conștiința, bat-o vina, în caz că există, te mustră destul de aspru.
Apeluri u fost. Au fost chiar proiecte în care mă puteam implica", pag. 145.
Din păcate,
azi, prof. Traian RUS, nu mai este pământean, pentru a se putea bucura de toate
acestea. Este doar amintire. Grăbit să plece în lumea fără doruri, și-a lăsat
aici gândurile spre a fi împlinite, duse mai departe, finalizate,
materializate, de urmași, crezând că lasă totul, pe mâini bune! Așa este.
Proiectele continuă spre împlinirea lor. Dumnezeu să îi vegheze somnul! Drum
lin printre îngerii cerului!
La rubrica PORTRETE DE ROMÂN, avem doi militari de frunte, ofițeri ai
României, patrioți și înflăcărați luptători pentru apărarea drepturilor și
libertăților cetățenești. Col. (rez.) Ioan CETERCHI și col. (rez.) Liviu Aurel
PÂRJOL - un articol semnat de colectivul redacțional.
Felicitări bravi militari! Ne sunteți,
ne-ați fost și ne veți fi repere adevărate, exemple de urmat, prin/pentru
întreaga Dumneavoastră activitate profesională, pusă în slujba cetățeanului,
pag. 147-150, dar și un veritabil articol, pag. 125-132, semnat de col. (rez.)
Liviu Aurel PÂRJOL - secretar ANCMRR din M.A.I. filiala Pintea Viteazu', denumit
128 DE ANI DE LA MIȘCAREA MEMORANDISTĂ!
,,Memorandul,
document aprobat la Sibiu, a fost trimis printr-un emisar deghizat și a fost
predat lui Eugen Bròte, vice-președinte al PNR, sosit mai înainte la Viena,
care s-a ocupat de traducerea și caligrafierea lui în limbile română, germană
și maghiară", pag. 128.
Cred că am parcurs în integralitate această
superbă revistă! Cel puțin asta era idee. Dacă nu așa s-a întâmplat, îmi cer
scuze, nu a fost cu intenție ci ,,am fost presat de timp”. Aduc mulțumire
tuturor celor care s-au implicat în această apariție editorială, indiferent sub
ce formă! Este o muncă enormă! Succes în drumul literar, dragi prieteni.
Mulțumesc pentru șansa de a mă (re)întâlni cu Dumneavoastră, fie și prin
intermediul acestei superbe reviste!
Chiuzbaia, 4 noiembrie 2020, (V.B.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu