Purtarea măștii de protecție ar putea deveni obligatorie din 9 noiembrie, cursurile școlare s-ar putea desfășura doar online, iar circulația în toate localitățile din România ar putea fi interzisă în intervalul orar 23.00 – 05.00, conform unei hotărâri CNSU care ar trebui să fie aprobată de Guvern.
Hotărârea CNSU propune instituirea obligației
purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, la nivel
național, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate
spațiile publice deschise și închise, indiferent de valoarea ratei de incidență
cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile.
În vederea evitării aglomerării transportului
public, se propune ca toate instituțiile publice, precum și toți operatorii
economici publici sau privați să aibă obligația organizării activității și
desfășurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu,
iar acolo unde specificul activității nu permite acest lucru, să se organizeze
programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțin două
grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel
puțin 2 ore.
·
Respectarea aplicării acestei măsuri se
urmărește de prefecți și de către Inspecția Muncii.
În vederea prevenirii răspândirii infecțiilor cu
SARS-COV-2, se propune ca, în toate localitățile, activitățile didactice care
impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în
unitățile de învățământ să se desfășoare în sistem on-line.
În toate localitățile din România, se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00.
Prin excepție, circulația persoanelor în afara
locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 23.00 – 05.00 pentru
următoarele motive:
-
deplasarea în interes profesional,
inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a
activității profesionale și înapoi;
-
deplasarea pentru asistență medicală
care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru
achiziționarea de medicamente;
-
deplasări în afara localităților a persoanelor
care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se
suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul,
autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite
prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
-
deplasarea din motive justificate,
precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave
sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes
profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului
autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de
angajator sau o declarație pe propria răspundere; Pentru verificarea motivului
deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la
cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere,
completată în prealabil.
Ce
trebuie sa cuprindă declarația pe proprie răspundere
Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă
numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului
activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
Se propune interzicerea desfășurării de reuniuni cu prilejul
unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise,
publice și/sau private.
Se propune suspendarea activității piețelor
agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și
volante și a talciocurilor. Se permite activitatea piețelor agroalimentare ce
pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de
protecție sanitară.
Se propune instituirea obligației pentru operatorii
economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații
închise și/sau deschise, publice și/sau private să-și organizeze și desfășoare
activitatea în intervalul orar 05.00 – 21.00. Prin excepție, în intervalul orar
21.00 – 05.00 operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici
cu activitate de livrare la domiciliu, iar unitățile farmaceutice, benzinăriile
și operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu își pot desfășura
activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție
sanitară.
Măsurile vor fi aplicate timp de 30 de zile, urmând
ca la finalul perioadei, în funcție de evoluția situației epidemiologice, să se
hotărască, după caz, menținerea, eliminarea sau modificarea acestora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu