Vineri, 6 noiembrie 2020, va avea loc o vizită istorică pentru localitatea Băseşti din judeţul Maramureş. Primul şef de stat, Klaus Iohannis va inaugura Casa Memorială “George Pop de Băseşti”, recent restaurată.
Amenajată în conacul construit în perioada 1885-1890, reşedinţa familiei Preşedintelui Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, George Pop de Băseşti, Casa Memorială „George Pop de Băseşti”, o bijuterie arhitecturală care are o simbolistică deosebită în sufletul românilor, a beneficiat de finanţare guvernamentală de 2,6 milioane de lei pentru consolidare şi reabilitare, ca monument istoric de importanţă naţională.
Casa lui George Pop de Băseşti a fost timp de trei decenii un punct de referinţă şi de întâlnire a multor personalităţi, cum ar fi Vasile Lucaciu, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Ion Raţiu, Nicolae Iorga, Nicolae Filipescu, Iosif Vulcan, Vasile Branişte şi Teodor Mihali etc.
Până în 1940 casa a fost locuită de fiica sa, Elena Pop Longin, împreună soţul ei, Francisc Hossu Longin. Naţionalizată în anul 1948, a servit ca sediu CAP şi magazie de cereale.
La 1 februarie 1976 a fost inaugurat Muzeul Memorial “George Pop de Băseşti”, în casa ce a aparţinut tribunului Marii Uniri.
Datorită lui George Pop, Băseştiul a devenit centrul spiritual al judeţului, dar, tot din cauza lui, în perioada comunismului, comuna era cât pe ce să dispară de pe hartă, în 1967, pentru ca nimic să nu mai aducă în conştiinţa viitorimii despre luptele şi idealurile acestui nobil şi generos om, ce s-a contopit afectiv cu năzuinţele consătenilor şi al Neamului Românesc. Lui George Pop i s-au pus trei capete de acuzare: că era moşier, catolic şi preşedinte al Partidului Naţional Român. Pentru asta s-a încercat să fie scos din istorie, deşi a fost preşedintele Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia. Comuniştii nu s-au mulţumit însă cu atât, au încercat să schimbe numele localităţii în Livada, dar oamenii n-au acceptat schimbarea. Comuniştii au stabilit inclusiv ziua când să înceapă demolarea casei lui „Badea George”. Prin intervenţia lui Dumitru Pop, marele folclorist, originar din Băseşti, s-a reuşit salvarea casei şi transformarea ei în Muzeu Etnografic al Zonei Codru.
Numele ilustrului înaintaş a fost preluat de liceele particulare “George Pop de Băseşti”, patronate de Fundaţia Sfântul Anton de Padua din Ulmeni. Un liceu se află în municipiul Satu Mare, pe strada Mihai Viteazu 26 şi cinci în judeţul Maramureş, în Ulmeni, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus, Târgu Lăpuş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu