Stimată Doamnă,
Stimate Domn,
Biroul de Legătură al Parlamentului European și Reprezentanța Comisiei Europene în România organizează joi, 25 noiembrie 2021, între orele 11:45 - 13:55 (ora României) un webinar intitulat Mecanismul de redresare și reziliență. Viziune europeană, implementare locală. Evenimentul este organizat cu sprijinul celor 24 de centre Europe Direct din România, fiind dedicat partenerilor acestora din rândul societății civile și părților interesate din mediul de afaceri. Ne propunem, pe de o parte, să dezbatem viziunea din spatele celui mai mare pachet de stimulente finanțat vreodată în Europa și, pe de altă parte, să trecem în revistă pașii următori după aprobarea formală a planului României de către Comisia Europeană la finalul lunii septembrie.
Acest webinar, dedicat organizațiilor societății civile active la nivel local și regional, dar și reprezentanților mediului de afaceri, își propune să contribuie la creșterea gradului de conștientizare în rândul acestora relativ la Conferința privind viitorul Europei. Evenimentul de față vine în completarea primului eveniment din aceasta serie, organizat în luna iulie a acestui an și având ca temă principală viitorul politicilor europene în domeniul sănătății.
Având în vedere contextul actual, conferința va fi organizată prin intermediul platformei digitale Zoom și va fi transmisă în direct prin intermediul Facebook și YouTube.
În speranţa unui răspuns favorabil, vă rugăm să ne confirmați participarea Dvs. la adresa radu@cdimm.org, până Vineri, 12.11.2021, ora 12:00.
Alăturat acestui mesaj vă transmitem și proiectul de agendă a webinarului (data initiala era 18 Noiembrie 2021 dar a fost modificata pentru 25 Noiembrie 2021).
Cu stima,
Dr.ing. Radu BIG
Director executiv CDIMM Maramures (CEO)
Coordonator Centrul EUROPE DIRECT Maramures
tel: +40 262 224870
fax: +40 262 222409
mobil: +40 744 398063
Web: http://europedirectmaramures.cdimm.org/
Facebook: https://www.facebook.com/EuropeDirectMaramures/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu