Volumul „Suflet pictat pe lacrimă”, editura „eCreator” Baia Mare, al poetului hunedorean Nicolae Crepcia ne propune un număr însemnat de poezii haiku şi nu numai, fiind un împătimit şi fin cunoscător al acestei specii literare cu origini în Japonia secolului al XVI-lea.
Mai întâi să-l prezint pentru cititorii eCreator pe poet: S-a născut în 16 februarie 1952, în localitatea Brotuna, debutează editorial destul de târziu, în 1996 la editura „Călăuza” cu volumul „Pe umărul lui Rimbaud”. A publicat până în prezent peste 30 de cărţi de poezie, proză, literatură cu tematică istorică, literatură pentru copii şi poeme haiku (volumele „Cărare prin Rai”-2018; „”În rănile luminii”-2020; „Pe corn de inorog”-2021). Nicolae Crepcia a primit numeroase premii, a fost elogiat în cronici literare, în ţară şi străinătate, semnate de prestigioase nume ale literaturii române. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Temele abordate în cartea de faţă „Suflet pictat pe lacrimă”, la fel ca şi în precedentele volume, sunt: natura, dragostea, fragilitatea fiinţei umane, timpul, creaţia, destinul omului, anotimpurile, efemeritatea, dumnezeirea, etc.
De altfel, foarte bine l-a caracterizat Ladislau Daradici la apariţia volumului „Pe corn de inorog”, editura „CronoLogia” Sibiu: „Nicolae Crepcia preia atât tiparul şi tematica poemului haiku, cât şi elemente din filosofia de viaţă a lui Matsuo Basho. Esenţial este însă faptul că poetul rămâne acelaşi artist discret, sensibil, fin observator al naturii şi vieţii, ca în toată opera sa, jonglând cu o spontaneitate rară cu simbolistica lucrurilor, convertindu-şi percepţiile şi trăirile în poezie. Poemele sale sunt instantanee lirice de o sinceritate totală, frânturi de suflet şi de cuget, veritabil elogiu poetic adus naturii, vieţii şi creaţiei în miniaturale picturi, adevărate acuarele sonore”.
Cuvântul „lacrima” îl întâlnim des (fiind cuprins şi în titlul volumului) în poemele sale: „lacrima/un sentiment lichefiat/floarea nestăpânitelor emoţii”; „lacrima neplânsă/poem/nescos în lumină”; „în oceanul lumii/pluteşte în derivă/corabia lacrimei”; „lacrima cade/şi se sparge-n înţelesuri/ea dezvăluie mai mult/decât spune cuvântul”; „lacrima are aceeaşi formă/chiar dacă picură/din ochiul durerii/chiar dacă se varsă/din ochiul bucuriei/ceea ce spune e altcum”.
Aşa cum am afirmat mai sus, tema creaţiei este prezentă în foarte multe poeme, substantivele „poem” şi „poezie” apărând cu o fecvenţă deasă, obsesivă dar nu obositoare: „poezia este stare/lumină cutremur//explozia unei emoţii”; „acolo se află ea/poezia/în lumină şi tăcere”; „pe un bob de rouă/scriu un poem/soarele îl citeşte/şi îl ia cu sine”; „poezia/lumina filtrată/prin vitraliul durerii”; „în timpul/dintre poeme/murim încet”; „din embrionul lui/răsare/lujer înălţându-se/din cuvânt în cuvânt/poemul”; „poezia nu este stea/este lumina ei/pe care o poţi privi/sau nu/dar nu o vei putea strivi/sub talpă”; „frig dens/din cristale de lumină îngheţată/fac un şirag/la gâtul poemului”; „când izbutesc câte-un poem/mă bucur/ca un general ieşit biruitor/dintr-o bătălie sângeroasă”; „cuvintele nu sunt urâte/şi nu sunt frumoase/ci utile sunt toate/asocierea lor devine adesea/poem”; „nu ştie pagina albă/ce va fi imprimată pe ea/un mesaj de iubire/o condamnare la moarte/un poem”; „poezia/prin care curge/ iertarea/poezia/un pumn de lacrimi/adunate pe-o pagină/poezia/treaptă în scara luminii/poezia/iubire cu asupra de măsură”; „colonie de lebede/pe iazul luminat/de flori de soc/cuvintele într-un poem alb”; „steaua cazută din cerul nopţii/s-a dus oare în singurătate/să moară/sau să lumineze/pe bolta unui poem”; „nu dorinţa de a scrie/ci răbdarea/de-a aştepta lumina/naşte poemul”; „poezia/izvor în vârful unui munte/la care tot mai puţini urcă/să-şi stâmpere setea”; „fiecare poe/reţine o parte/din viaţa mea/un segment de timp/o ardere”; „poemul/un fluture născut/de cântecul dimineţii/îşi etalează în lumină/a zborului frumuseţe”; „un poem eu sunt în cartea/fără de final pe care/surâzând nepăsătoare/pe genunchi o ţine moartea”; „poezia/este cuibul în care/duioşia eclozează”; „când aştept poezia/nu deschid ochii/nu că n-aş vrea s-o văd cum vine/ci de frica de-a nu fi cotropit/de-ntuneric”; „condiţii prielnice/ulcerul înfloreşte în toată splendoarea/ca un poem/în grădina semanticii”; „poezia şi Dumnezeu/iubire şi speranţă/care merită orice sacrificiu/unde se află poezie şi Dumnezeu/totul este frumos/chiar şi atunci când nu pare”; „privighetoarea-şi întrerupe/poemul cântat/toată noaptea/şi mă lasă pe mine/să-l continui”; „muzica tăcerii/îmi scrie poezia/poezia mea compune/o muzică/pe care o ascultă în tăcere/zeul”; „nu scriu poeme lungi/ca să nu te obosesc cititorule/aşa cum te-ar istovi/o iarnă prea lungă/aşa cum te-ar întrista o ploaie/ce nu se mai sfârşeşte//scriu poeme la înălţimea ta/încât fără nicio scară/la roade s-ajungi”; „poezia/fluture ieşit/din crisalida emoţiei/împrimăvărind limba”; „poezia mea/lumină în rănile/singurătăţii”; „din cântecul guguştiucului/picură sânge//rănindu-i zborul/uliul a muşcat/din inima mea//poemul curge însângerat”; „mă spăl cu rouă/să intru curat/în poezie//blindajul cuvântului/mă apăr de armele/realităţii agresive”; „să o poţi scrie/poezia trebuie să existe/în lăuntrul tău/şi mai ales să se lase scrisă/să o poţi culege/ca pe un fruct pârguit”; „moartea e un poem/trist/care singur/se scrie”.
Interesante sunt şi poemele în care-şi exprimă modul lui de a vedea lumea, modul lui existenţial. Aflăm că Nicolae Crepcia este „solul în care tu ai căzut”, este asemeni unei înaripate: „nu am nevoie decât de aripi/şi cer”), este arborele geanologic: „prin mine se vede tatăl meu/bunicul meu străbunicul/şi toţi strămoşii mei/de parte bărbătească/până la Adam”, este păcătosul ca noi toţi: „cândva vom fi izgoniţi/iarăşi din paradis/şi o vom lua de la capăt/învăţând abecedarul unei dureri”, este călătorul: „neobosit călătoresc/de dimineaţa până seara/din primăvară până în altă primăvară/de la naştere/până la înviere/şi încă...”, este copilul din noi, copilul universal: „sunt copilul care a făcut o năzbâtie”, este un instrument muzical: „sunt vioară/uneori fluier/la care cineva se osteneşte/cântând”, este un mugur cu dorinţe pe un copac magic: „în fiecare an/o ramură nouă mă înalţă/mă apropie de cer/în fiecare an/o ramură nouă îmi creşte”, este strigăt, este POETUL: „locuiesc în fiecare poezie/pe care o scriu”. Da aşa este, Nicolae Crepcia trăieşte, se hrăneşte, se adapă din poezie!
Ca o concluzie, Nicolae Crepcia consideră că mesajul poeziei trebuie să fie puternic, versuri cât mai puţine, scurte, de impact pentru a nu plictisi cititorul, că până la urmă contează şi în poezie (mai ales în poezie) calitatea şi nu cantitatea. La toate acestea spuse de mine mai trebuie şi har poetic, poetul Nicolae Crepcia îl are cu prisosinţă! Felicitări!
Gelu
Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu