Desi formatia mea si toate examenele pe care le-am dat, incepand cu lucrarea de licenta, au fost in materie penala, s-a intamplat ca in ultima perioada de activitate la tribunal sa judec in contencios administrativ, comercial si falimente. In sala mea, sobrietatea nu era neaparat ...obligatorie si, de altfel, materiile acestea permiteau si abordari mai putin riguroase
S-a potrivit, insa, prin jocul conjuncturilor si al incompatibilitatilor specifice sectiei penale, sa trebuiasca sa judec si in penal. S-a potrivit, astfel, sa ajung sa fac complet colegial, de apel, cu judecatoarea mea favorita din Penal, pe care, oricum, ma dadeam peste cap zilnic sa o impresionez..
As fi vrut, asadar, sa iasa o sedinta perfecta. Dosarul era unul complex, cu multi inculpati, unii arestati, altii in stare de libertate, faptele...unele mai urate ca altele, tot de-un viol si-o lipsire de libertate pe-acolo!
Colega mea prezida sedinta, eu trebuia doar sa...fiu serios.
Si, zau, as fi putut face asta, daca avocat pentru unul dintre inculpati nu era domnul Mocanu!
Si, zau, as fi putut face asta, daca avocat pentru unul dintre inculpati nu era domnul Mocanu! Ceva nu cadra acolo nicidecum cu gravitatea contextului. Clientul nu-si nega fapta, dar domnul Mocanu adunase in vorbele sale toata inocenta lumii, zici ca ni-l prezenta pe pruncul Isus din preziua intrarii in biserica.
Simteam ca nu-mi mai pot stapani rasul, rasul acela necontrolabil tocmai pentru ca e interzis, si ca-i transmit asta si colegei mele de complet, prezidenta, spre care ma si feream sa privesc. Contrar rigorilor si procedurilor, am intervenit peste presedintele completului de judecata, am improvizat ceva la ultima secunda, provacand sala sa rada inaintea noastra si dimpreuna cu noi, ceea ce oricum nu era normal pentru o sedinta de penal, dar macar nu era penibil.
Pricep abia acum ca ceea ce m-a provocat atunci nu au fost atat vorbele sale, cat privirea sa blajina, privirea blajina pe care nu o abandona nici in contextul cel mai grav cu putinta. Privirea aceea nu cadra deloc cu ceea ce se intampla in sala de judecata, dar l-a definit mereu pe omul Sandu Mocanu!
E privirea care ma face, paradoxal, sa zambesc si acum, cu drag, acum cand o vad in ferparul postat de camarazii sai de la F.C. Prietenia....
Asa o sa te tin minte, domnule Mocanu, si nu te supara daca o sa continuu sa ma amuz, amintindu-mi cum raseram ca prostii, dimpreuna cu 'mneata si cu toti arestatii din boxa acuzatilor, vinovata pentru asta fiind doar privirea dumitale blajina..
Mahnit n-am insa cum sa nu fiu, mai ales ca m-am intors in avocatura chiar in ziua in care dumneata ai ales sa pleci definitiv..
Sunt sigur ca Tavi Cioltea deja te-a asteptat cu un banc mosit de demult, ca nu stiu cum stau cu simtul umorului prin lumile celelalte...
Autor: Emil COSTIN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu