Autoarea ne invită într-o poveste încântătoare, atrăgătoare, care ne ademenește cu episoadele pasionale din viața unei femei de excepție.
În Capitolul I, intitulat
și „Primii pași în viață”, autoarea
ne-o prezintă pe protagonista noastră, pe Paula, bună prietenă cu Catia, care
își imaginau la începutul romanului cum o să fie când se vor căsători şi vor fi
mirese. Paula abia împlinise optsprezece ani, când l-a cunoscut pe viitorul ei
soț Claudiu, un tânăr inginer stagiar constructor, într-un magazin din care
dorea să cumpere un aparat de radio, chiar de ziua ei, După căsătoria civilă,
locuiesc într-un apartament mobilat de părinții ei și au o fetiță. O evoluție
rapidă a acțiunii și plină de surprize.
După 2 ani de la
despărțirea de Claudiu, îl cunoaște pe Dinu. Încearcă cu acesta o relație, în
care se căutau și unul și altul: „Era
sărutul pe care ei îl căutau prin univers, acolo unde astrele hotărăsc destine,
unesc şi despart, dau şi iau vieţi şi moarte, bucurii şi amărăciune, fericire
şi deznădejde între vis şi realitate, oferite celor care erau dispuşi să
asculte, să înveţe şi să aibă curajul să joace rolul vieţii aşa cum a fost predestinat”.
Pentru ea, Dinu,
un vaporean, era doar un jucător cu sentimentele femeilor disperate, care, din
cauza singurătăţii, acceptau să fie curtate fără să mai pună întrebări. El „Era un vânzător de iubiri”. În aceste
împrejurări, Paula scrie prima poezie… „Vânzătorul de iubiri”. Pentru ea, „oamenii i se păreau balauri cu multe capete”,
Dar fiecare își urmează destinul pe
drumul vieţii, cu tristeţi şi bucurii. Paula rămâne văduvă și încercă
să termine relația cu Dinu, care nu mai mergea. Voia să-l lase liber să-și
întemeieze o familie. Era mai mare, iar diferența de vârstă își spunea
cuvântul.
Scrie din nou, TE CAUT: „Te
caut azi prin gândurile mele şi te găsesc acolo unde tu / Nu te-ai
mişcat crezând că vin din stele să-ţi dau iubire cât vrei tu./ Întinde mâna, sunt aici, cu tine, ajunge
doar să-mi spui că mă iubeşti” (Cap. II, Vizita părinților Paulei).
În Capitolul 3, Sigură, speranțe pierdute, Ștefan, de fapt un alt
capitol al vieții ei, apare Ștefan, divorțat, tot vaporean. Se simțea și el
singur. Viața nu l-a iertat, nu l-a ocolit nici pe el, cu toate problemele care
sunt inerente și care fac parte din pachetul vieții. S-au iubit doi ani, după
care Ștefan se căsătorește cu alta.
Paula a înţeles
că „fericirea nu e pe termen lung…nu vezi
că treci semaforul pe roşu? Aşteaptă, când semaforul va fi de culoare verde, fă
primul pas pe trecerea de pietoni, dar cu mult curaj şi încredere în tine. Când
vei fi de cealaltă parte a străzii, imaginează-ţi că un nou capitol al vieţii
tale începe acolo, atunci, şi că ai lăsat în urmă amărăciunea, pune tot pe plan
pozitiv!” îi spunea o voce lăuntrică. Vocea lăuntrică era de fapt intuiția
ei, cea care o ajuta să-i fie pavăză și lumină.
În Capitolul 4, Încurcături și deziluzii, eroina
noastră deja simte cum „aceste experienţe par că dau putere,
înţelepciune şi curaj pentru a înfrunta aceste mici necazuri ale vieţii, aproape
inevitabile”... „după un eşec în viaţă nu au pierdut un război, ci doar o luptă”.
Dinu revine. Au
hotărât să nu mai fie împreună, dar destinul nu îi lăsa în pace, „le lua puterea de a face ce vor, trebuiau să
se supună doar voinţei care venea de peste tot, din gând, din inimă, din
suflet, din cer, de unde astrele jucau cu ei pe masa disperării umane. Îi
rostogoleau ca pe nişte zaruri şi apoi iar îi lăsa să-şi revină, și iar o luau
de la capăt, continuu, să vadă
cât rezistă”. Dezamăgită, nu mai crede în căsătorie și considera că: „Cine citeşte un act de căsătorie şi acceptă îşi merită soarta” Subscriu și eu acestei gândiri!!!
În Capitolul V, Părinții, Paula ne vorbește despre
părinții ei, despre căsătoria lor: „Miracolele nu au nicicând o explicaţie,
dar apar în viaţa celor care au încredere şi cred în ele, şi ei sunt
beneficiarii darului universului, acolo, în locul cel mai pur şi uitat de
oameni. Acolo ei au dat viaţă fiinţei umane şi s-au iubit, extaziaţi de câte
bucurii poate să ofere corpul uman şi mintea”.
Cuvintele Tatălui ei o urmărea: „şcoala vieţii ne formează, depinde
numai de noi ce fel de şcolari suntem şi cât de bine învăţăm. Se pare că suntem
tot timpul corijenţi, dar, mai ales picăm multe examene, neştiind niciodată
care e subiectul”.
Povestea mamei
Paulei este impresionantă, singură cu doi copii de crescut, tristă şi nefericită,
tatăl recăsătorindu-se cu secretara însărcinată, astfel că aceasta se căsătorește la starea civilă cu dl.
Matei.
Dar destinele au
grijă să se intersecteze din nou, astfel că Paula îl cunoaște în Italia pe
Giovanni și mai apoi pe Massino (Capitolul VI Giovanni).
Reflecții profunde ale autoarei găsim aici: „Cel mai trist e când o
femeie acceptă o relaţie cu un străin, crezând că viaţa ei se va schimba
radical. Cred că sunt şi femei norocoase”… „Dar Paula crezu că nu a avut noroc
nici de data asta. Destinul iar o chinuia şi o trimitea la luptă cu
necunoscutul”. La
italieni, comunicarea este ca un motor al vieţii sociale, conversaţia este importantă,
vorbesc cu mâinile, cu ochii, cu faţa, când vorbesc, nu le lipseşte zâmbetul şi
întotdeauna menţin contactul vizual. Era
așa cum odată, visa cu ochii deschiși, când
și-a dorit să se mărite cu un cetățean străin.
EA și Giovani: „Erau
ca două păsări rănite, care sperau să se vindece şi să zboare împreună, undeva,
acolo sus, să uite sau măcar să le treacă de suferinţă şi să se întoarcă
vindecaţi pentru a putea să o ia de la capăt”.
Urmează o spectaculoasă
revedere pentru mine, a Podgoriilor Italiei, Fontana di Trevi, Palatul Poli, Piaţa
Bazilicata, Sfântul Petru, un spectacol de arhitectură şi simetrie, Colina
Palatina, Povestea lui Romulus și Remus, Capela
Sixtină, La Pieta, a lui Michelangelo, cu natura divină mai
mult decât cea umană. Acolo a
simțit că „a înţeles că dragostea vine de la Dumnezeu”… „Să batem şi ni se va deschide poarta
sufletului şi a minţii”… „Lumina care se stinge când credem că ea ar trebui să rezolve
problemele noastre, fără ca noi să ne obosim să o întreţinem cu credinţă si smerenie,
forţă şi nădejde”. Ea și Massimo au
înţeles că „viaţa e prea scurtă pentru a o risipi”.
Și o frumoasă și miraculoasă amintire ne este redată: „Când eram mică de tot abia născută, mama mi-a pus în
leagăn busuioc, asta ca să miros frumos, şi m-a uns cu miere ca să fiu dulce” (Cap. VII).
Ea și Massimo, erau doi necunoscuţi, care doreau „să vadă că,
de fapt, au ceva în comun, libertatea şi voinţa de a iubi necondiţionat, atunci
când soarta i-a pus faţă-n faţă şi le-a dat prilejul să fie singuri, de parcă
totul ar fi fost organizat”… „Privirile curate ale celor ce se iubesc sunt cum
e cerul de dimineaţă au învăţat măreţia momentului, pentru că sunt singurii
stăpâni ai Universului. Frământările, dorinţele, visele, lacrimile, căutările
sunt toate într-un cuvânt, dragoste. Înseamnă că suntem”… „Vechile iubiri sunt
ca nişte cărţi citite, pe care le lăsăm în bibliotecă. Le redeschidem doar dacă
viaţa nu ne mai oferă alte ocazii” (Cap VII Massimo).
Ce frumos se caută unul pe celălalt în propriile gânduri! – în capitolul
VIII, Paula și Massimo, unde ne este
prezentată și povestea impresionantă a lui Massimo, originar din Tanzania, care
a fost adoptat și își regăsește mama după 40 de ani.
Și înțelepte și potrivite triumfă cuvintele lui Paulo Coelho: „Trebuie
să căutăm iubirea acolo unde suntem, chiar dacă asta ne-ar costa ceasuri, zile,
săptămâni de decepţii şi tristeţi. Căci, în momentul în care pornim în căutarea
iubirii, şi ea porneşte în întâmpinarea noastră şi ne salvează.” Și precum Sfârșitul unui vis, în Capitolul IX, după trei ani, Paula pleacă în Canada
cu Giovanni. Acolo au luat-o de la capăt. Ea a făcut cursuri de limbă engleză
şi o şcoală de tele-marketing. Imediat găsește de lucru într-o mare companie
americano-canadiană. El este bolnav, ea rămâne văduvă, pentru ca în Capitolul 10,
intitulat și Jocul destinului, Paula
conchide: „suntem doar pentru a urma
calea destinelor pe care nimeni nu le poate Schimba”.
Paula merge în
America în vizită la nașa ei și acolo îl cunoaște pe Thomas. Și el scria poezii.
Ea locuia în Canada, el în America. Ea îi
scrie o frumoasă poezie, intitulată „ȚIE: S-aştepţi, să vrei şi să
mai ai curajul să mai speri / Că, într-o
zi, destinu-ţi va asculta dorinţa,… / Când mâna mea te-atinge, să ştii că e
minune. / Aştept o mângâiere, ca să rămâi cu mine.” Muzică de pian (oferită de Thomas ei) și poezie! Ce poate fi mai
frumos!!!
Și ca o Împlinire târzie, în
Capitolul 11, cu același titlu, într-o lume digitalizată, iată că cererea
în căsătorie o primește pe Skype! Voiajul de nuntă urmează să aibă loc la
Londra și la Paris. Deveniseră amici buni, atât de suflet, cât și de minte,
adeverind aforismul „dragostea adevărată
e bazată pe prietenie adevărată” . Lupta lor a considerat-o o datorie a
lor, dar victoria sau înfrângerea sunt în mâna Celui de Sus!
Ca o împlinire a
destinului, Atotputernicul îi pune în față bărbatul pe care l-a visat
întotdeauna și împlinirea pasiunii ei de a scrie romane de dragoste.
Frumoasă
recunoștință și final de roman: „DOAMNE, CĂ MI L-AI DAT PE THOMAS! MULȚUMESC,
DOAMNE, CĂ MI-AI DAT TALENTUL DE A SCRIE!”
Da, scrisul este
o binecuvântare, o terapie, un panaceu în fața singurătății! Un mod elevat de ați
reda gândurile și trăirile.
O carte exemplar
construită, cu capitole bine definite, care te fac să urmărești acțiunea, fără să
te rătăcești și astfel poți și tu să trăiești, să gândești, alături de personajele romanului.
Autoarea ne
vorbește despre lumea interioară a personajelor sale și ne invită să privim
lumea prin ochii lor. Personajele sunt generoase, luptă până la capăt, noi
putând fi unul dintre ele, în diferite etape ale vieții, fapt ce întregește
contextul artistic al cărții. Autoarea folosește instrumente cognitive,
imaginative şi reproductive, în spaţiile largi ale senzitivităţii, analiza
percepţiilor făcându-se concomitent cu derularea acțiunii.
Palierele
comuniunii între personaje, cu Dumnezeu sau cu sinele propriu, se face natural,
în felurite alchimii gândite de autoare.
Aceasta ne prezintă umanul într-o viziune modernă şi face din roman un
spectacol inedit, un dans al dragostei, al speranţei, al necuprinsului și toate
acestea oferă dimensiunea imaginarului său artistic. A imagina şi a concepe,
echivalează cu încercarea de a integra propria gândire în gândirea celorlalţi, cu
diferenţele dintre personalităţile personajelor care sunt uneori uriaşe, fapt ce
duce la apariţia unor noi stări, care solicită întreaga fiinţă, cititorul,
lucru benefic în această lume a contrastelor.
Ceea ce e cu
adevărat remarcabil în scrierile sale, este împletirea armonioasă a realului cu
imaginarul, dimensiunea spirituală făcându-și loc în lumea materială a
realității înconjurătoare.
Se poate
constata de asemenea că autoarea este o mare iubitoare de cultură, oferindu-ne
de fiecare dată adevărate revelații, incursiuni în paradisul artelor.
Identități ale aceluiași personaj sau
poate a autoarei însăși, pus în situații diferite, te pune pe gânduri și te
face tu însuți să pășești în mijlocul acțiunii și să te recunoști în universul acestui roman, în care esența vieții este
iubirea și bunătatea, iar iubirea schimbă până și anotimpurile vieții.
Apariția cărții
este un eveniment literar de cea mai înaltă factură, care trebuie luat în seamă
și considerat ca atare, pentru cei care gustă literatura de calitate și
îndeosebi pentru cei care intrinsec doresc modelarea sufletului uman.
Într-o empatie
cu autoarea, cartea mi-a întărit în convingerea că viața, îți dă șansa să te
descoperi să fii tu însuți într-o sublimă pace cu tine cu lumea și cu cerul. Mulțumim autoarei MARA POPESCU-VASILCA, pentru
incursiunea în universul atât de tainic al lumii lăuntrice a personajelor sale
și o așteptăm și în viitor cu noi subiecte la fel de captivante!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu