A plecat dintre noi poetul Ioan Hada, membru de seamă al Cenaclului Scriitorilor din Maramureș, membru al Asociației Scriitorilor „Baia Mare”. Ultima întâlnire literară la care a participat Ioan Hada a fost cea de la Seini, pe data de 15 iunie, 2022, când la invitația scriitoarei Betty Kirchmajer-Donca, am avut o sedință comună a celor două cenacluri: Cenaclul ”Sub Semnul Lui Eminescu”, condus de prof. Betty Kirchmajer-Donca și Cenaclul Scriitorilor din Maramureș.
Poetul Ioan Hada este un poet cunoscut, fiind autor al mai multor volume de poezie pline de har. Ne întristează plecarea, atât de neașteptată, dintre noi, a celui care a fost, nu doar colegul nostru, ci și o figură cunoscută a orașului, fiu, soț și tată iubitor.
Sincere condoleanțe, familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!
P.S. Înmormântare va avea loc marți, 16 august, ora 13,00 în Cimitirul ”Tanatoriu” din Baia Mare.
FLORICA BUD, președintele cenaclului Scriitorilor Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu