Manipularea are limbaj propriu. În filmul «RMN» al lui Cristian Mungiu despre brutarii srilankezi din Ditrău, se vorbește de „teama de străini”. Nu e vorba de nicio teamă. De teamă vorbește manipularea, ca să pună într-o lumină de inferioritate, prin ridicularizare, pe cei care i-au refuzat pe brutarii migranți. Deasupra celor „inferiori” stau cei „superiori”, civilizații, deschișii, cei care acceptă migrarea. Ei se consideră, ca și în vremea nazismului, rasa superioară.
Orice manipulare
ascunde ceva, un scop. Scopul adevărat este aici crearea omului mobil,
dizlocat, dezrădăcinat, fără baștină, fără rolul inconștientului colectiv în
coeziunea socială, fără organicitatea societății, fără tată, fără mama, nelegat
de nicio glie! Care, fiind rupt de structurile organizatoare ale
inconștientului colectiv, de psihic, devine ușor de formatat și „setat” prin
rețele sociale, sisteme inventate de interese economice. În felul acesta e
spartă coeziunea socială organică, necesară rezistenței sociale, care e
expresia libertății, și e distrusă totalitatea spirituală a lumii, a neamului
și a individului. Aceasta este civilizația viitorului: lipsită de rezistența
structurilor inconștientului și rezistența coeziunii organice, instinctuale, a
societății.
În acest caz se
ciocnesc două lumi diferite: cea a organicului, care a dominat omenirea timp de
milenii, și lumea „inventatului”, care a început cu modernitatea. Omul
„inventat” vrea să-l înlocuiască total pe cel organic, structurile acestuia.
Miza este crearea unei alte realități, a unei alte societăți, a omului nou, în
laborator. În cazul de la Ditrău nu e vorba de „teama de străini”, ci de teama
de o lumea creată de minți diabolice.
Mulți așează în prim
plan conștiința colectivă, atunci când e vorba de rezistență socială. E greșit!
Ceea ce dă putere rezistenței este întotodeauna ceea ce vine din inconștient,
ceea ce e considerat inferior. De această „fundătură” organică, de această
coeziune internă trebuie rupte masele, prin dizlocare, prin mobilitate
permanentă. Legătura cu baștina pe termen lung, cu pământul organic, leagă
aceste forțe vitale, organizatoare, ale inconștientului colectiv. Dacă rupi de
ele omul, conștiința, el pierde contactul cu structurile sale date, care pot fi
înlocuite cu sisteme, rețele sociale inventate, dictate de interese economice.
Altfel spus, e vorba de instituirea dictaturii economice, a capitalului. Acest
proces al dezrădăcinarii, spune Jung, a început o dată cu apariția clasei
muncitoare, cu industrializarea.
Libertatea omului se
ascunde în inconștientul său colectiv. A impune „inventatul” în locul acestuia,
înseamnă pierderea libertății omului. „Inventatul” e impus cu autoritatea
expertului, care elimina libertatea alegerii. Vei trăi într-o lume pe care nu
ai ales-o tu. „Inventatul” desființează total rezistență socială, elimina total
libertatea comunitară, prin eliminarea rezistenței inconștientului colectiv,
prin eliminarea rezistenței instinctelor, prin spargerea coeziunii sociale
(prin migranți) și, în ultimă instanță, prin impunerea cu forța a autorității
inventatului. Ceea ce am văzut și în cazul vaccinării.
Ce mă doare în cazul
Ditrău? Nu faptul că e satul meu. Manipularea pro migranți a folosit conflictul
între secui și români în favoarea sa. Respingerea românilor de către secui a
fost combinată cu refuzul față de brutarii srilankezi, făcând o fuziune între
ele și apoi o confuzie pro migraționistă.
Aici e vorba de două
lucruri diferite. Refuzul față de români e regretabil, căci trăim împreună de
un mileniu. Există totuși, între noi, o formă de coeziune socială. Or, migrația
sparge și această coeziune, ceea ce dă sentimentul nesiguranței sociale,
producând teamă. În acest sens putem vorbi de o teamă fondată față de migranți.
Nu știu ce fel de naționalist este cel care vrea spargerea coeziunii nației…
În al doilea rând, mă
doare că din conflictul dintre secui și români, a câștigat al treilea,
„liberalismul” pro-migrație, care e inamicul amândurora. Secuii sunt vinovați
în acest caz, nu prin comportamentul lor antimigrație, ci prin antiromânismul
lor. Merită totuși amintit, în favoarea locuitorilor din Ditrău, că sunt în sat
și români acceptați. Sunt doi medici de familie români în Ditrău. Directorul
școlii este și el român. Acel slogan oamenii din Ditrău îi refuză pe „străini”,
așa, la modul absolut, e confuz și servește manipulării liberale, de care am
vorbit. Problema trebuie analizată în detaliu.
Cazul Ditrău, grație
filmului lui Cristian Mungiu, deschide calea manipulării pro migrație, prin
„obiectivitatea” sa falsă, care afirmă, ipocrit, că „nu vrea să judece pe
nimeni”. Iar „diagnosticarea” cazului Ditrău ca un fenomen de boală socială,
pune acest film în postura de manipulator prin cultură, exact ca în vremea
colectivizării.
Filmul «RMN» (care a
rulat și la Căminul Cultural «Kőröși Csoma Sándor» din Ditrău) va fi vizionat
în 40 de țări, ceea ce înseamnă o propagandă agresivă, violentă chiar, dar în
mod subtil, pentru migrația de mare amploare. Ca și în cazul vaccinării, ca și
în cazul Ucrainei! Liberalii ne subjugă astfel prin manipulare agresivă, prin
abuz emoțional.
Arma liberală, impusă
prin manipulare, este așa-zisa superioritate culturală, care a fost mereu
eficientă în istorie. În prezent au reușit să ne impună, „superioritatea” lor
culturală, care e, de fapt, o decădere a culturii. Prototipul
omului dezrădăcinat, de nicăieri, este ridicat la nivelul culturii
înalte[1].
––––––––––––––
Certitudinea nr.114
– https://www.certitudinea.com/certitudinea-print/meditatiile-unui-secui-manipularea-pro-migratie-din-filmul-lui-cristian-mungiu/ – 4 iulie 2022
Preluare: art-emis.ro /
Autor: Attila Mihai
Nagy
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu