S-a prăbușit o piramidă la Cernăuți

 

                                                                                                de Gheorghe Pârja

Cred că întâia respirație de anvergură, după întoarcerea lumii, a fost libertatea de a ne întâlni cu românii din preajma granițelor țării noastre. Eu, care am trăit o perioadă în fața sârmei ghimpate de pe malul Tisei, pot depune mărturie despre întrebările neliniștite care mă cutreierau când priveam peste apă. Rupând cămașa de forță a realității, am ajuns la românii din dreapta Tisei, din Bucovina de Nord și în Basarabia. Am trăit cu ei stări sufletești unice. Așa l-am cunoscut pe intelectualul dârz, poetul profund, Ilie Tudor Zegrea, din Cernăuți. Un paznic al limbii române și un întăritor de conștiințe. Cele trei decenii de frățietate mi-au relevat o piramidă de cuvinte, care străjuia Codrii Cosminului. De luni, 24 octombrie, acest edificiu spiritual s-a prăbușit.

A murit Ilie Tudor Zegrea. Confratele Gheorghe Mihai Bârlea, prieten bun al lui Ilie, mi-a dat această veste tristă. Cu el am bătut drumul până la Cernăuți, la el și la noi, venea Ilie în Maramureș. Ne unea poezia și sentimentul românesc al ființei noastre, vorba lui Noica. Ilie, cu o curiozitate mereu în stare de veghe, și-a armonizat sensibilitatea lirică, cu valori poetice europene. Apocalipsa, pentru Ilie Zegrea, este o stare de spirit, ecoul unui timp istoric asumat. Pentru el poemul era Casa utopiei în care s-a refugiat. Poeziile lui sunt tulburătoare, scrise în cea mai frumoasă și stârnită limbă română. Ele aparțin unui scriitor profund care și-a purtat condiția de înstrăinat, mai mult decât poate suporta o ființă omenească. Și care, ca să uite, face din viață un spectacol în care se răsfrânge luciditatea și durerea unui pământ românesc.

Pentru mine, Ilie Zegrea rămâne un poet talentat și un român care a știut să citească în cartea de istorie. Deși Bucovina de Nord este un ținut românesc înstrăinat de vitregiile vremurilor, Ilie Tudor Zegrea a crezut că acolo este Casa lui. Îmi spunea adesea că nu este ușor să trăiești, ca om și scriitor, sub un alt steag național. Rostuit dintr-un bloc de cremene, Ilie a împărtășit, la Cernăuți, două vieți. A lui, cea dăruită de Cer, și a noastră, care este Limba Română. Citindu-i opera cu prețuire, la Ilie Zegrea nu este vorba de hotare. Este o piramidă de cuvinte în orașul în care a studiat Mihai Eminescu. Adică la Cernăuți.

S-a născut în 3 iunie 1949, la Sinăuții de Sus, raionul Hliboca. Prin satul lui m-a purtat, cu multe lămuriri. A studiat Filologia la Universitatea din Cernăuți. A lucrat la ziarul „Zorile Buco­vi­nei” (splendid titlu), la Radiodifuziunea din Cernăuți, a scris poezie și a apărat valorile românești de pretutindeni. Mai ales din Bucovina noastră. A trăit pe un pământ cu două ceruri. S-a numărat printre reprezentanții comunității ro­mâ­nești din Ucraina care au cerut autorită­ților de la Kiev să le permită elevilor români, de acolo, să studieze în limba maternă. Era aprig pe această temă. Răspicat și fără ocolișuri.

A fost membru fondator și președinte al Societății Scriitorilor Români din Cernăuți. A fost membru al Uniunilor Scriitorilor din Ucraina, România și Republica Moldova. A fost distins cu premii literare în aceste țări. Este laureatul Marelui Premiu „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie de la Desești, din Maramureș. După cum eu am fost primit cu multă căldură frățească la Cernăuți, așa Ilie Zegrea cu soția lui Doina au fost oaspeți de onoare în Maramureș.

În ultimii ani ne-am întâlnit la casa prietenului Gheorghe Mihai Bârlea, de la Ocna Șugatag, ori la noi, la Desești. Și așa am aflat de starea culturală a românilor bucovineni. Ilie s-a stins, dar opera lui luminează. A urmat calea cea mare a altui mare prieten al Maramureșului, o conștiință românească a Cernăuțiului, poetul și academicianul Vasile Tărâțeanu, plecat recent dintre noi. Îl petrecem, pe Ilie Tudor Zegrea, cu propria lui strofă lirică: „Împotmolit în rugul amurgurilor bete/ Codificat de Moarte într-un picior de vers/ Las pâclele buimace de-or vrea să mă repete/ într-un oftat al Toamnei cu zâmbetul ei șters.”

Da, la Cernăuți s-a prăbușit o piramidă de cuvinte, s-a stins o conștiință românească! Timpul abia trecut al lui Ilie a devenit un prezent al memoriei pentru noi, cei care l-am cunoscut. Altarul meu de rugăciune s-a mutat și la Cernăuți.

PS. În foto: Gheorghe Pârja, Ilie Zegrea și Gheorghe Mihai Bârlea, Maramureș.