joi, 10 noiembrie 2022

SUFLETE PERECHE

Cabala spune că sufletele pereche sunt iubiri şi relaţii ce transcend timpul şi spaţiul. Originea ei este înrădăcinată în antichitate, din timpul anticului Babilon, rămânând practic ascunsă omenirii, deși a apărut în urmă cu peste patru mii de ani. Această știință cercetează tot ce există deasupra Machsom-ului, bariera ce ne separă de spiritualitate.

Cine își întâlnește marea iubire este un om fericit, cine are norocul să își găsească sufletul pereche este o persoană binecuvântată. Sufletul pereche te înțelege ca nimeni altul, îți este în orice situație alături și te iubește ca nimeni altcineva, aparținând de fapt unei persoane față de care simți o conexiune specială. Această persoană îți transmite o emoție pozitivă și are un impact puternic asupra ta, având sentimentul că o cunoști dintr-o altă existență, fără să fie nevoie de cuvinte, înțelegerea făcându-se din priviri. Este jumătatea ta perfectă, este imaginea în oglindă a sufletului tău.
Între aurele a două suflete pereche se formează întotdeauna un arc de lumină, unindu-le. Trăiesc unul prin celălalt, precum un singur corp fizic și spiritual, într-un loc în care nu există bariere în dragoste, nu există timp sau spațiu.
Totuși nimic nu durează la nesfârșit. Uneori sufletele se separă înainte de vreme, unul dintre ele alegând să părăsească această lume, lăsând, la propriu, un gol imens în interiorul partenerului rămas, pentru că energia canalizată spre cel plecat nu mai are scop și oricât acesta încearcă să umple locul gol, nu va mai fi niciodată la fel.
Un suflet bun iubește chiar și din cer, pentru că cerul începe în suflet. Universul dă șansă sufletelor care se iubesc cu adevărat, să se reîntâlnească într-o viață de după viață, în așa numita viața de după moarte. Motivul? Ele nu pot fi despărțite, continuând să se caute, să se reîncarneze și să trăiască împreună până când scopul relației este împlinit și aura slăbește sau dispare.
Pe pământ sufletele pereche se regăsesc, având nevoie unul de celălalt pentru a-și îndeplini misiunea, continuând apoi să clădească de-a lungul eternității.
Destinul ne arată deseori că tot ce trăim nu este o consecință a hazardului, iar „un suflet trist va fi mereu un suflet cu luminile stinse”, exact cum spunea părintele Arsenie Boca.
Despărțirile sunt întotdeauna cele mai dureroase momente ale vieții, dar sufletele pereche nu stau prea mult timp separat.
Plecând de la această teorie a apărut volumul „Negustoarea de iluzii&Cerul de acasă”, volum premiat de LSR ca fiind cel mai bun produs editorial de proză scurtă a anului 2020. Sunt mândră de acest premiu, mulțumind conducerii LSR pentru apreciere.
Dragi prieteni,
Am mai spus și voi spune mereu că: Lectura face parte din viață, fiind considerată o aventură a spiritului, o cale de acces spre dumnezeire și o oportunitate de a pătrunde într-o lume în care visurile zboară deasupra tărâmurilor necunoscute de alții.
Iar scrierea este darul oferit nouă, autorilor, de Dumnezeu, pentru a sădi iubirea în sufletele cititorilor.

Mariana MOGA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu