Lansarea cărților mele : „Pofta-n cui și alte pohte” și ”Lutebafla sau Alfabetul de la Z la A ”, Editura „eLiteratura”, Târgul de carte „Gaudeamus”, București, 10.12.2022, la standul editurii.
Au prezentat volumul „Pofta-n cui și alte pohte” scriitorii: Nicoleta Milea, Horia Gârbea și Dan-Silviu Boerescu. Moderator, Gina Micloș.
Mulțumesc vorbitorilor, mulțumesc celor prezenți.
„Prima observaţie a celor ce văd cartea doamnei Florican Bud e modul diferit în care scrie cuvântul definitoriu. Va să zică POFTA-N CUI şi alte POHTE. Forma arhaică înseamnă asumarea rubricii pe care Dsa o gestionează la Revista Neuma: Amintiri şi pohte copilăreşti. Dece forma arhaică? În ambele cazuri autoarea sugerează o scufundare în folclor. Ca spaţiu genuine. Adică în natură. Ca matrice fundamentală.
Această poziţionare e dublată de natura mottoului-dedicaţie. Expediază scurt familia scriitoricească – a cărei membră se afirmă firesc, apoi înşiră, pe rând, membrii familiei Dsale extinse. Sau, cum o numeşte, cu un cuvânt bine găsit, familia lărgită. Ceva mai viu, mai cald, ceva în care se simte mai ea. O nuanţă care nu trebuie să ne scape.
Jocul dedicaţiilor se prelungeşte. Ca motto suplimentar sun titlul Cuvânt către cititor. În spiritul propriilor texte, procedeul sugerează savurarea, cu ochii închişi, a unei linguriţe de dulceaţă. O recunoşti pe scriitoare în cuvintele cu care pare a se desprinde greu de ţinutul chelinţenilor, ţinutul copilăriei, de care îşi aminteşte… cu pohtă. Nu uită să sublinieze că din acest ţinut a izvorât spre lume vocea lui Emil Gavriş.
Remarcabil, scriitoarea jonglează cu tonurile, aici unul academic, de lecţie de geografie istorică (localitatea Ulmeni, veche din secolul XV, între piemonturi, dincolo un molcom ton patriarchal. Împănat, acesta din urmă cu regionalism din graiul transilvan. Astea curăţate, în bună măsură, de fireşti altfel influenţe alogene. Grafiate cu italice şi pline de pitoresc.
De fapt tranziţia între tonuri sugerează o dedublare. Necesară pentru conturarea faptului că tabloul idilic e zugrăvit de omul matur şi învăţat.
Aşteptat, scriitoarea se explică: Chiar dacă mai trântesc câte un cuvânt neaoş, nu mă simt un monstru... lingvistic. Mă văd şi acum copilul de altă dată, jucăuş şi plin de viaţă.
Scriitura e sprinţară. Dar… calculată croitoreşte. E.g.: titlurile capitolelor sunt culese (cu italic), în grai someşan.
Face Florica Bud concurenţă lui Ion Creangă? Nici vorbă! Se vede cu ochiul liber că efortul grijuliu de a construi un personaj propriu, specific, practic singular, al amintirilor din copilărie nu are doar scopul identificării. ci, discret, şi al detaşării de modelul clasic, suveran.
Dar alt paralelism sare în ochi. Şi nu-l consider forţat. Amintirile scriitoarei n-au, altfel, nimic comun cu recentul roman al lui Radu Ţuculescu – Crima de pe podul Garibaldi. Dar… ambele cărţii eu un personaj comun. Un personaj impersonal. Specific ethosului transilvan. Someşul. N-are nici o importanţă dacă e acelaşi braţ a cărui meandră înconjură Ulmenii cu râul tutelar al Clujului. Scriitoarea vă va face precizarea. În aşteptarea Dsale am renunţat la a mă lămuri apelând la Google Earth. Sigur că cele două personaje impersonale diferă ca temperament. Nu e cazul să ă refer la firea braţului Clujan. Dar cel pe marginea căruia scriitoarea mergea, în copilie, cu porcii, e memorat molcom. Precum firea molcomă a ţinutului evocat de scriitoare. Paralelismul nu poate fi ignorat.
Cei prezenţi la lansarea acestei savuroase cărţii citesc, cred, rubrica autoare din Revista Neuma. Nu e cazul să abuzez glosând despre aceasta din urmă.
Tot ce am de spus e că, atunci când îmi voi primi exemplarul cu dedicaţie, voi avea reflexul de a redacta o cronică mai aplicată decât acest cuvânt conjunctural.
Succes amintirilor din copilărie ale Dnei Florica Bud!”
Radu-Ilarion Munteanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu