de Gheorghe Pârja
Sunt și eu preocupat de lumea în care mai trăiesc,
caut să-i deslușesc înțelesurile care se pot desprinde de noi, cei mulți, să ne
explicăm mișcările, de orice fel, care roiesc în jurul nostru. Unele au chipuri
venite parcă din alte lumi, sapă la temelia edificiului nostru, pentru a ne
pune în rând cu noua ordine a lumii. Cine știe cum arată noua înfățișare a
lumii? Unii suferă și își pun întrebări, stau pe gânduri, alții se încolonează
disciplinați și merg spre o lume care încă nu are contur definit. Cel puțin
asta este părerea mea. Și mi-o sprijin pe temele care au fost abordate anul
trecut la Reuniunea Forumului Economic Internațional de la Davos.
S-a vorbit despre războiul din Ucraina, despre
recesiune, despre criza energiei, despre strămutările de populații, despre
pericole care pot izbucni. Într-un an nu s-au găsit soluții de liniștire a
lumii. Anul acesta principalele teme de discuții de la Davos-2023 sunt pătrunse
de aceleași îngrijorări. Iată subiectele publicate de presă: 1. crizele
energetice și alimentare, în contextul unui nou sistem de energie, climă și
natură; 2. Inflație ridicată, creștere scăzută, economii cu datorii ridicate în
contextul unui nou sistem de investiții, comerț și infrastructură; 3.
Dificultățile industriei în contextul unui nou sistem de valorificare a
tehnologiilor de frontieră, pentru inovarea și reziliența sectorului privat; 4.
Vulnerabilități sociale în contextul unui nou sistem de muncă, abilități și
îngrijire; 5. Riscuri geopolitice în contextul unui nou sistem de dialog și
cooperare într-o lume multipolară.
Formulări criptice, care ascund multe direcții de
mers, cărora nu le vom da repede de capăt. Se lucrează pentru guvernarea
globală și controlul digital. Numărul mare de crize necesită măsuri îndrăznețe.
Elita de la Davos caută să afle soluții la probleme pe care tot ea le-a creat.
Liderii acestei reuniuni, Soros și Schwab, au instruit invitații pentru a pleda
pentru o formă globalistă de guvernare, fără alegători. În care afacerile unui
grup restrâns să fie forță de acțiune. La asta trebuie să ne așteptăm de la
Davos – 2023? O nouă provocare pentru lumea de astăzi, dar mai ales pentru cea
de mâine. Se pare că acolo se plămădește omul viitorului, omul nou era să zic.
Care să nu aibă legătură cu mitingul patriotic.
Forțele dominante ale globalizării economice
contribuie serios la deznaționalizarea elitelor, dar și a celor care le
slujesc. Abordarea economică se concentrează pe globalizare, ca o forță care
sparge granițele naționale. Și erodează autoritatea și funcțiile guvernelor
naționale. Asta se vede fără prea mult efort și din purtarea premierului român
și a altor demnitari care aleargă la Centru, nu pentru consultări, ci pentru
aprobări. Pe cât se poate sentimentul patriotic este camuflat, nu se mai predă
în școli, ci se proiectează persoane cu competențe capabile să urmeze cariere
în mișcare dintr-o țară în alta. Abordarea moralistă condamnă patriotismul și
naționalismul, ca forțe care nu mai au căutare. Angajamentul față de umanitate
ar trebui, zic liderii de la Davos, să înlocuiască fidelitatea față de națiune.
Elitele care dau tonul la Davos sunt cosmopolite, călătoresc pe toate meridianele,
iar domeniul lor de responsabilitate este lumea. Ei se văd înalți funcționari
ai unor organizații globale.
Sunt sofisticați, urbani, universaliști. Cei mai
mulți provin din mediul american. Deși au pașaport de peste Ocean, se cred
cetățeni ai lumii, trăgând după ei multe dintre teoriile amintite mai sus. Ei
locuiesc în afara culturilor naționale, comunică într-o versiune a englezei,
mizând pe o vorbire globală. Ei sunt numiți băieți cu gulere albe, de la Davos,
se visează puternicii planetei, răspândesc în jur idei care vizează
transformarea societății umane într-una corporatistă. Personajul pe nume Schwab
își dorește un om fără iubire de patrie, ci cu iubire de profit. Deja avem și
noi în limbajul comun sintagma lumea banului! Nu a sentimentelor nobile, a
iubirii de aproape, a visării necesare sufletului, ci a câștigurilor. Nu
observați că, mai nou, modelul de om mult comentat și ilustrat este cel care
are bani mulți? Nu mai contează cum i-a făcut, încălcând legi morale și
sociale. Corporatismul nu este neapărat un aliat al libertății.
Dacă ai păreri, mai ales rezerve, la granițele
deschise imediat, ești calificat drept xenofob, conservator, care nu corespunde
viitorului. Dar nici prezentului. Cunoscutul politolog Samuel Huntington, cel
care a scris și cartea Ciocnirea civilizațiilor, a apreciat într-un articol că
Omul Davos, moșit de mulți ani în stațiunea elvețiană, are sufletul mort,
deoarece se închină banului și nu lui Dumnezeu. Mă întreb, ca mulți alți
semeni, de ce acolo, la Davos, se iau decizii ciudate? Care vizează un stat
global, ce a început să se manifeste, în care oamenii vor fi supuși unor legi
care sfidează libertatea. Atunci mă întreb ce-i de făcut? Mie nu-mi place lumea
care se prefigurează. Se spune că șansa ca să nu fim alungați din firescul
sufletului ar fi să alegem oameni cu viziuni normale. Care văd limpede starea
reală a lumii.
Astăzi, 16 ianuarie 2023, la Davos începe Reuniunea
anuală a Forumului Economic Internațional. Care va pune lumea la cale, după
capul lor. Este bine să știm spre ce ne îndreptăm. Să nu uităm că de aici a
pornit Marea resetare, dar și ideea că oamenii nu vor avea nimic, dar vor fi
fericiți. O minte normală, asemenea năzbâtii nu le poate pricepe. Deci, atenție
la Davos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu