Germania și Austria amenințau cu războiul România în ziua de 28 iunie 1883, când Mihai Eminescu era declarat oficial ”nebun”!

 

Despre ”nebunia” lui Mihai Eminescu, declarată la comanda autorităților, istoriografia românească nu și-a spus ultimul cuvânt. Coincidența declarării ”nebuniei” lui Eminescu, chiar în ziua de 28 iunie 1883, când Germania amenința cu declararea războiului, iar Austro-Ungaria rupea relațiile cu România nu putea fi desigur o simplă coincidență. Mihai Eminescu a fost o victimă a sistemului politic de alianțe al Regelui Carol I cu Germania și Imperiul austro-ungar. În 1986, Gheorghe Eminescu nepotul lui Mihai Eminescu i-a dăruit o serie de scrisori poetului Laurian Stănchescu, pe care să le publice la momentul potrivit: „Ai să trăiești mai mult decât mine și poate că ai să poți într-o zi să le faci cunoscute. Adevărul trebuie aflat odată și odată”. După 30 de ani Laurian Stănchescu a avut curajul să publice aceste scrisori într-o carte de excepție la o editură din Chișinău: „Mihai Eminescu – un Dumnezeu rănit”. Cartea e o mărtuire despre schingiuirilor la care a fost supus de către o subțire elită politică de la București, în cârdășie cu interesele antiromânești ale austriecilor și germanilor. „Da, mi-a fost teamă ca lumea să nu reacționeze negativ, să nu discrediteze pe marele Eminescu care, așa cum se poate citi din scrisori, a suferit ca Hristos pe cruce” a mărturisea poetul Laurian Stănchescu. „Nu cred că românul, care-l iubește pe acel Eminescu frumos din fotografia de la 19 ani, care-i iubește lirica, este pregătit să cunoască un Eminescu bătut cu frânghii ude la Mănăstirea Neamțului, un Eminescu persecutat, un Eminescu căruia i s-au inventat boli pentru a-l scoate din circuitul public”, a declarat pentru Q Magazine Laurian Stănchescu. Mihai Eminescu a fost bătut cu bestialitate de torționarii plătiți de către agenții secreți la sanatoriul de la Mănăstirea Neamț: „Eminescu s-a luptat cu două imperii – cel austro-ungar și cel german – și cu țara lui. Cum puteai decredibiliza un jurnalist de forță, patriot și naționalist, un ghimpe în coasta conducătorilor de atunci, dacă nu declarându-l nebun și bolnav de sifilis. A fost maniera prin care au încercat să-l îndoaie, recurgând evident la modalități care înfioară: băi și injecții cu mercur, bătăi, înfometare, umilință. Se știe că la Mânăstirea Neamț, Eminescu a fost internat între 9 noiembrie 1886 și 9 aprilie 1887, fiind tratat rudimentar cu găleți de apă aruncate în cap, cu cufundări în putină și cu bătăi cu frânghia udă”, a declarat Laurian Stănchescu.

Mihai Eminescu a plătit cu sănătate și libertatea pentru că a developat tratatul secret între Regele Carol I și imperiile austro-ungar și german, care transforma România într-o subcolonie în vederea extorcării de bogății și se trăda românii din Ardeal. Poetul a plătit și pentru că milita în Societatea secretă ”Carpații”, care se organiza să lupte cu arma în mână pentru eliberarea Transilvaniei de sub stăpânirea austriacă, fapt ce i-a atras Poetului Național ura casei domnitoare și a serviciilor secrete de la Viena și Berlin. Acestea au pus la cale compromiterea și chiar uciderea civilă a poetului Mihai Eminescu. Startul odioasei conspirații a fost dat de P.P. Carp, junimist și ”progresist”, prin mesajul transmis lui Titu Maiorescu: „Mai potoliți-l pe Eminescu!”. Comanda a fost executată la data de 23 iunie 1883. De conspirație n-au fost străini nici regele României, nici serviciile secrete – române și străine. Recitarea poeziei ”Doina” la începutul lunii iunie 1883, la Iași, a pus capac nemulțumirilor elitei politice dâmbovițene subordonate intereselor austriece și germane. Comanda lui Petre Carp de la Viena va fi executată întocmai de ”amicii” din ţară, pe 28 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani. Petre Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), care de altfel a şi fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nae Georgescu, lămureşte în mai multe studii, în ce context a avut loc internarea forţată a lui Eminescu. „Ce voia acest tratat?”, scrie Nae Georgescu. „În primul rând, ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria. Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici este nevoit să fugă din Bucureşti în 1883. Întemeiază Tribuna în 1884. În jurul ei se organizează primele lupte pentru Ardeal. Condiţia semnării tratatului era deci amorţirea vocii pentru Ardeal în Bucureşti. «Directiva de sus» s-a reverberat în diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.”

28 iunie 1883 este o zi în care se petrec mai multe evenimente interesante. Austro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp de 48 de ore, desigur până la arestarea lui Mihai Eminescu și lichidarea Societății ”Carpații”, care lupta pentru eliberarea românilor din Ardeal, cu arma în mână. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi trimite regelui Carol I o telegramă prin care ameninţă România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi percheziţii simultane la sediile mai multor organizaţii care luptau pentru Ardeal, printre care şi Societatea Carpaţii, în care activa Eminescu. Este închis ziarul „L’Independance Roumaine” şi directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din ţară. La fel şi Zamfir C. Arbore. Societatea Carpaţii este pur şi simplu desfiinţată, în urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare. O parte din militanţii pentru Ardeal se dezic de ideile lor şi îşi trădează confraţii, pentru a-şi salva propria piele. Printre ei se aflau preşedinţii Societăţii Carpaţii, dar și Ocăşeanu şi Siderescu, membri în conducerea aceleaşi societăţi, precum și Grigore Ventura, ziarist la „L’Independance Roumaine”, acelaşi pe care Caragiale îl ridiculizase în personajul Rică Venturiano. În semn de slugărnicie, aceştia se vor implica plini de zel în acţiunea de internare forţată a lui Eminescu. Nu este de mirare că Mihai Eminescu, ca ideolog al Societății ”Carpații”, era constant urmărit, atât de poliţia şi serviciile secrete româneşti, cât şi de cele austro-ungare. În anturajul său erau infiltraţi mai mulţi informatori, printre care se număra şi Ocăşanu de la Societatea ”Carpaţii”. Eminescu, redactor de top la ziarul „Timpul”, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei ”Dacii Mari.” Această notă a dus în final la desfiinţarea Societăţii Carpaţi. În ziua fatidică de 28 iunie 1883 Mihai Eminescu era conștient că este urmărit și în mijlocul unei conspirații pentru a fi ”ucis” civil. Nu întâmplător, Mihai Eminescu în aceeași zi se duce la restaurantul Capşa în speranţa de a semnala abuzurile guvernului unor diplomaţi şi în special ambasadorului SUA, Eugene Schuyler, pe care îl cunoştea personal şi care era un fervent apărător al drepturilor omului. Ambasadorul american era un prieten al românilor și susținea drepturile românilor din Ardeal, dar știa și că un alt român, Gheorghe Pomuț, a negociat ca Alaska să treacă de la Rusia țaristă la SUA. Arhivele austriece sunt generoase în a oferi rapoarte și note informative, în care agenții austro-ungari sau germani îl monitorizau pe Eminescu și-l prelucrau la autorități și, mai ales, în anturajul Regelui Carol I.

Bismark turbat de nervi telegrafia, după recitarea poeziei ”Doina” la Iași pe 6 iunie 1883, că declară război Regatului României dacă nu se aduc reparaţii. Presa din Ugaria cerea imperativ ca România să fie cucerită urgent cu armele şi anexată la Austro-Ungaria. În corespondenţa privată a Regelui Carol I, descifrată şi editată de dl Sorin Cristescu („Carol I – Corespondența privată 1878-1912“, Editura Tritonic, București), avem scrisorile Regelui din preajma lui 28 iunie 1883, către ilustrul său tată sau către alte persoane din familie, din care extragem câteva pasaje privitoare la presă: „Semnificaţia infamă care s-a dat cuvântărilor ţinute la festivităţile de la Iaşi şi comentariile despre prezenţa lui Brialmont arată cât de departe poate duce libertatea presei, fiind în stare să implice ţara într-un conflict primejdios cu vecinii. În ziarele româneşti şi austro-ungare domneşte la ora actuală o aşa de uriaşă iritare că ne-am putea teme de o explozie“; „Dacă tonul presei româneşti este extrem de regretabil, cel al ungurilor a ajuns la limita neruşinării, aceştia cer cu o nemaiauzită neruşinare pur şi simplu anexiunea /noastră/. În Germania, din nefericire, nu intră ziare scrise în limba maghiară, care aici sunt foarte răspândite, altminteri românii ar fi trataţi cu mai multă indulgenţă. Germanii iubesc banii româneşti, dar se năpustesc cu lovituri de bâtă asupra ţării“, afirmă Regele în scrisoarea din 28 iunie/10 iulie 1883 către Karl Anton de Hohenzollern, tatăl său. Pe 28 iunie 1883, raporturile diplomatice ale Regatului României cu Puterile Centrale erau dezastruase din cauza poetului și jurnalistului Mihai Eminescu. El trebuia altfel declarat ”nebun” pentru a fi pe plac noilor aliați. După ce Eminescu a fost internat la ”casa de nebuni” și anihilat civil, Regele Carol I și liderii politici români din 1883 au semnat alianța cu Puterile Centrale ce însemna o garanție împotriva unei amenințări țariste, dar și o asigurare a existenței ei. Aderarea României la sistemul Triplei Alianțe, sub forma Tratatului secret defensiv cu Austro-Ungaria din 18 octombrie 1883, la care s-a alăturat, în aceeași zi, și Germania, a fost determinată de politica activă a Imperiului Țarist în sud-estul Europei, iar pentru asta Mihai Eminescu trebuia făcut să tacă, adică ”nebun” și condamnat la ”moarte civilă”, printr-un diagnostic și tratament pus greșit sau intenționat de medicii plătiți de către guvernul aflat în slujba intereselor aliaților austro-germani. Istoriografia română trebuie să spună odată adevărul.

 Ionuț Țene