După ce Austria și Olanda ne-au dat cu flit pe tema Schengen, iată, că și Ucraina ne umilește privind drepturile românilor din această țară. După 12 ani de slugărnicie la poarta marilor puteri europene din partea guvernelor din România și a clasei politice am primit doar refuz, umilință și ignoranță la dreptul nostru firesc de intra în Schengen, pentru că am îndeplinit absolut toate criteriile legale, tehnice și logistice de integrare. Toate acele „mângâieri pe cap” ale comisiei europene și liderilor parlamentului european sunt doar de fațadă. În realitate, din punct de vedere tehnic, România va mai putea intra în Schengen, în cel mai optimist cadru legal european, decât în anul 2025, iar în varianta pesimistă, în 2026, sau niciodată, pentru că nu știm ce se va întâmpla pe viitor, cu criza imigrației sau cu războiul. Politica guvernului de slugărnicie la porțile instituțiilor de la Bruxelles s-a dovedit falimentară. Austria și Olanda, deși profită economic total de pe noi, ne-au întors spatele și ne-au umilit ca pe niște „slugi”. Vorba cântecului lui Horia Stoicanu: ”Popoarele de servitori/N-au arme şi n-au luptători.” Jumătate din palatele și opera din Viena, pe care le admirăm ca turiști, sunt făcute cu aurul de la Roșia Montana și cu munca iobagilor moți din Ardeal. Austria ne percepe ca fiii foștilor iobagi, iar guvernul nostru le răspunde slugarnic, cerând românilor ”opriți boicotul pentru firmele austriece”. De slugărnicia clasei noastre politice s-a prins și ”eroul planetei”, președintele ucrainean Zelenski, care a promulgat noua lege a minorităților în care școlile și bisericile în limba română sunt închise sau chiar interzise. Deși vrea să intre în UE, Ucraina se poartă ca un stat sovietic. În urma protestelor românilor din Ucraina, dar și a societății civile, cu greu Klaus Iohannis s-a hotărât să intervină. Preşedintele a avut curajul, miercuri, 4 ianuarie 2023, să aibă o o convorbire telefonică cu omologul său, Volodimir Zelenski, căruia i-a transmis că noua lege a minorităţior din această ţară a generat preocupare şi nemulţumire autorităţilor române. I-a cerut acest lucru la finalul discuției, după ce i-a promis sprijin tehnic, militar, logistic, medical pentru susținerea Ucrainei în războiul de apărare împotriva Rusiei și după ce le-am promis că cei peste 100000 sută de mii de refugiați ucraineni vor fi bine găzduiți în țara noastră, precum și soldații ucraineni îngrijiți în spitale românești. După această declarație de sprijin total, Iohannis i-a cerut lui Zelenski să găsească soluţii care să remedieze situaţia.
În urma acestei discuții, iată ce a înțeles
Zelenski? Le luăm românilor tot sprijinul logistic, tehnic, militar și medical,
precum și canalul Bâstroe pentru traficul de grâne ucrainean, dar cu drepturile
românilor persecutați le spunem să mai aștepte. După discuția telefonică cu
Iohannis, președintele Zelenski a răspuns sec pe facebook: ”Pun pe primul loc
în industria de apărare. Mulțumesc pentru solidaritatea și sprijinul României
în lupta contra agresiunii Rusiei.” Punct. Pentru Zelenski, drepturile
minorității române din Ucraina nu există. România poate fi călcată în picioare
și umilită în continuare, desigur după ce o stoarcem de resurse economice,
industriale, medicale și militare. De ce gândește așa Zelenski sau cancelarul
austriac? Pentru că ne percep ca niște slugi fără demnitate în Europa? Consider
că a sosit timpul ca guvernul României și clasa politică să schimbe paradigma
de abordare a politicii externe: boicot pentru firmele austriece și olandeze
până ne primesc în Schengen, iar pentru Ucraina doar sprijin umanitar pentru
refugiați și răniții de război, până când Zelenski va schimba legea
minorităților naționale și românii vor avea dreptul la școală, administrație și
biserică în limba română. România va dărui din energia și resursele sale doar
dacă este tratată cu demnitate de Bruxelles, marile puteri și Ucraina. SUA ne
înarmează, dar de vize nu ne scapă, așa cum a făcut cu Ungaria lui Orban,
prietenul lui Putin. Ce partener strategic e acela care îți vinde avioane
scumpe, dar îl răsplătește pe Viktor Orban cu respect și scoaterea vizelor
pentru Ungaria? Marile puteri reacționează doar în fața demnității, iar
politica de slugărnicie e ignorată și răsplătită doar cu umilință. Basmele
austriece și olandeze despre Schengen sunt pură demagogie. Umilința Schengen și
ignorarea lui Zelenski a drepturilor românilor arată că țara noastră nu are
prieteni adevărați în Europa, ci doar stăpâni. Singurul prieten al românilor
este doar Dumnezeu. Să ne încredem în El și în forța noastră de sta drepți și
demni, fără capul plecat, în fața istoriei.
Autor:
Ionuț Țene
Sursa.
NapocaNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu