Puiu Răducan, Scorpia flămândă

Romanul lui Puiu Răducan, Scorpia flămândă, a apărut în anul 2022, la Editura Mircea cel Bătrân, Băile Olănești. Romanul începe cu facerea lumii, cu Adam și Eva, cei doi protopărinți care au dus lumea afară din Rai, păcătuind sub impulsul ispitei. Modul în care facerea celor doi aștri, Luna și Soarele se reflectă în literatura universală, dar și în cea națională conduce cititorul spre lumea basmului.

Dar aceasta este o iluzie, care dispare pe măsură ce autorul avansează în textul epic. Pentru că în narațiune se împletesc aspecte ale unei realități cumplite în privința cuplurilor, a căror ruptură produce suferință celuilalt, fie bărbat, fie femeie. Autorul arată fața neplăcută și hâdă a lumii, insistând pe elementele narative care conturează povestea celor doi parteneri în forma unor confesiuni, adesea cumplit de dureroase pentru cel care le povestește, dar și pentru lector.

Romanul lui Puiu Răducan este o carte greu de citit, tocmai datorită faptului că este încărcată cu multă suferință și durere. Pentru acestea vinovată este, în viziunea autorului, Scorpia, pe care o prezintă în toate ipostazele ei: feminină, masculină, cu grad de rudenie, ca personaj alter ego, ispită demonică ori demonismul interior al personajelor. Autorul mi-a mărturisit că există o suprapunere cu realitatea, în multe situații prezentate în opera epică, el fiind informat de mulți prieteni, ori doar cititori ai cărților precedente. Cu talent de a analiza psihologic esența anumitor personaje care populează spațiul epic, Puiu Răducan aduce în fața cititorului scene veridice și analitice, dominate de violență și uneori vulgaritate care se răsfrâng asupra personajelor feminine, cel mai adesea.

Un astfel de exemplu, se poate observa în secvența narativă următoare: Am ajuns în cele din urmă la spital, unde am fost operată la maxilar, am fost pusă în ghips și o lună de zile am avut numai coșmaruri. Vedeam călăul năpustit asupra mea, care

mă lovea cu atâta ură, iar la trezire fostul soț, care mă mângâia pentru a fi văzut de personalul medical și care mă asigura cu cele mai dulci și blânde vorbe că o să-mi treacă, mă voi face bine, și ne vom crește copiii în liniște.(...) Când era numai cu mine și nu auzea nimeni, mă făcea cățea, curvă, îmi spunea că mă omoară, că are el grijă de mâncărimea mea dintre picioare, că-mi va băga un fier încins acolo să mă satur de golani (p. 102). Concluzia la care autorul ajunge și de data aceasta este aceea că prezența duhului rău în trupul omenesc, a Scorpiei, există!

Folosind tehnica inserției, autorul aduce alte povești ale unor vieți nefericite în spațiul epic al romanului, o tânără marcată de experiența unei familii cu un tată excesiv de sever, rece și insensibil, care dădea vina pe mama ei, indiferent pentru ce; din acest motiv, fata nu urmează facultatea pentru că tatăl ei nu este de acord, vise spulberate, iluzii deșarte. Iar prima iubire este un eșec, pentru că iubitul fetei se dovedește un mare egoist mincinos. O invită la fratele lui acasă, iar acolo o bate și o violează cu cruzime, sfâșiindu-i hainele, cu gesturi de canibal înfometat, de scorpie flămândă, până când fata a leșinat. La trezire a simțit rușine, durere, teamă, fata se simțea murdară, părăsită, înșelată, zăcea inertă pe pat, scârbită și dezorientată. Apoi, ani la rând o șantaja că-i spune tatălui ei ce au făcut, iar plecarea în armată a însemnat despărțirea de fapt, dar și evadarea fetei într-o căsătorie fără dragoste. Unde însă și-a găsit implinirea prin copii, asupra cărora și-a revărsat întreaga dragoste, rămasă neîmpărtășită până atunci. Descrierea acestor secvențe narative este deosebit de veridică, cititorul devine parte a povestirii, ochiul care vede chiar prin gaura cheii, deși nu ar fi bine să se uite... Realismulacestor întâmplări este terifiant; de aceea am spus că este o carte greu de citit.

Mizeria umană în toate ipostazele ei, fiara din ființa umană care iese la iveală cu

diverse aspecte inumane.

Din loc în loc, autorul amintește de prezența scorpiei, cu expresii: scorpia fiica cea mare a diavolului este; scorpia neagră sau roșie; bestii scorpianice, scorpia mușcă din neam; scorpia este scorpie în orice trup ar fi; te pui cu scorpia?... etc. Răul din lume adică e prezent, iar omul devine o trestie în bătaia vântului, supusă acestor agresiuni. Din când în când, asemeni vechilor cronicari, autorul se adresează direct cititorului; dragă cetitorule, n-o să-ți vină să crezi; uite, nu știu dacă am reușit să te fac să înțelegi tot ceea ce am simțit, cititorule!

Formula de adresare directă aduce un plus de autenticitate narațiunii, iar cititorul se implică direct; o tehnică narativa preluată din clasici și folosită de Puiu Răducan cu succes. Singurul personaj, care primește continuitate prin acțiunile sale negative și cu efecte nefaste asupra oamenilor, este Scorpia. Restul sunt fâșii narative, cu discontinuitate, care devin uneori fastidioase pentru cititor; asta dacă are răbdarea de a duce lectura până la capăt.

 

Prof. Dr. Maria Vaida