Amintirea cărturarului

 

                                                                                  de Gheorghe Pârja

Trăim o vreme a uitării valorilor! S-au inventat mecanisme caudate, care aruncă umbre peste lumini, ocară peste faptele bune, îndoieli peste certitudini. La îndemână este uitarea. Unii dau vina pe viteza cu care trece timpul, pe schimbarea lumii, pe evenimentele care diminuează nevoia de trecut. Un fel de eclipse dăunătoare. Eu, în pridvorul casei părintești, am refuzat aceste neajunsuri care ruginesc durata și mi-am amintit de un cărturar care a prețuit Maramureșul, descifrând simbolurile lui. Este vorba despre profesorul și scriitorul Vasile Avram, originar din satul Lemniu, comuna Letca, unde și are o casă memorială.

Face parte din convoiul de prieteni care au călcat pe romanița curții, a ascultat poezie și s-a rugat la biserica satului. De fiecare dată era însoțit de bunul lui prieten de suflet și idei, criticul literar, ziaristul Augustin Cozmuța. Și de fiecare dată se închegau discuții extrem de interesante, profunde, cu judecăți de valoare. Vasile Avram era blagian în convingeri, deoarece credea că veșnicia s-a născut la sat. Rămâne în conștiința celor care l-au cunoscut, și i-au citit opera un cărturar aplecat asupra misterului existenţial. A ucenicit cu folos la opera lui Mircea Eliade, ori Constantin Noica, găsind o cale proprie de interpretare a culturii populare tradiționale.

Într-o vreme când se folcloriza cu nemiluita, Vasile Avram și-a asumat condiția intelectualului care descifrează simbolurile din cultura întemeietoare. A avut capacitatea de a înțelege o lume fascinantă, acoperită de vreme, locuind cu siguranța și confortul înțelepciunii, în partea adâncă a magicului. Nutrit la școala patrimoniului popular, cu uneltele modernității, cărturarul răspunde la întrebările fundamentale ale vieții. Înlătură îndoiala că magia ar fi o curiozitate pitorească a trecutului. Magia, ca fenomen antropologic, scrie autorul, nu trebuie judecată prin prisma unor criterii scientiste rigide, nici nu trebuie confundată cu ispitirile sporadice ale misterului. El dă o nouă dimensiune prestigiului magiei.

Dar Vasile Avram nu a fost numai un excelent interpret al simbolurilor culturii tradiționale, ci și un avid cercetător pe cont propriu. Îl puteai întâlni în Maramureș, Gorj, Țara Făgărașului, Țara Chioarului, adică la sursă, adunând un material impresionant, care a stat la baza interpretărilor sale. Intelectual fin, nu s-a lăsat atras de mrejele unei magii difuze, ci a ales drumul cercetării prudente și sistematice din orizontul tradiției românești. Drum care l-a consacrat. Mi-l aduc aminte de la multe simpozioane din Maramureș, în care intervențiile lui erau ascultate și apreciate.

A fost un susținător cu argumente al specificului nostru național în context european, decupând modelul românesc de conviețuire dintre om și natură, dintre om și cosmos. A dat răspunsuri personale privind locul pe care-l ocupă magia în evoluția spiritului omenesc. Vasile Avram și-a rostuit o operă distinctă, în armonie cu șirul marilor cărți care au analizat fenomenul magico-simbolic în contextul științelor spiritului. Spre bucuria lecturii, am luat din raftul bibliotecii mele câteva studii de referință semnate de Vasile Avram. Ele sunt: „Constelația magilor”, „Creștinismul cosmic”, „Zeul din labirint”, „Chipurile divinității. O hermeneutică a modelelor teofanice în spațiul sud-est european (ortodox)”.

Teza lui de doctorat, susținută la Universitatea din București, având tema: „Mit și religie în tradiția românească.” Le-am amintit pentru a trezi interes pentru căutarea și citirea lor. Garantez că nu veți fi dezamăgiți. Cei tineri pot deveni ucenicii lui întru deslușirea magicului românesc.

Ultima întâlnire cu cărturarul Vasile Avram a fost la înmormântarea poetului Ioan Alexandru, de la Mănăstirea Nicula, unde Vasile Avram s-a retras în ultima parte a vieții. Atunci a scris: „Într-o sâmbătă răcoroasă de toamnă, anul 2000, Ioan Alexandru a fost îngropat în grădina Mănăstirii Nicula, la marginea unei bătrâne păduri de gorun și de brad. Mormântul i-a fost săpat într-un covor de iarbă încă verde, năpădit de brânduși violete de toamnă – flori care, în memorialul folcloric modelat de metafore și simboluri ale vieții, sunt chiar pâlpâirile spre lumină ale celor strămutați vremelnic în țărâna primitoare a Mamei Pământ.”

Acum scriu eu că Vasile Avram a fost pogorât alături de prietenul lui, Ioan Alexandru, în grădina Mănăstirii Nicula. Rețin și cuvintele părintelui cărturar Constantin Necula: „Talentul lui Vasile Avram este că ne vorbește de dincolo de moarte.”