de Gheorghe Pârja
Sunt scriitori care te marchează pentru toată viața.
Pe vremea când armata română chema la oaste, serviciul militar obligatoriu, am
bătut și eu pasul de front al timpului. Seara, în cazarma de la Beiuș, în
biroul plutonierului de campanie, ascultam știrile de la Europa Liberă. Evident
că încălcam regulamentele militare. Iar dacă postul nu era bruiat de cei care
vegheau la cadența ideologiei unice, eu am devenit un ascultător mai relaxat.
Așa am ascultat, în serial, romanul “Generalul armatei moarte”, scris de
albanezul Ismail Kadare. Și acum am emoțiile acelui text de pe unde scurte. Era
vorba despre un general italian și un preot, care au mers în Albania să
repatrieze osemintele ostașilor morți în a doua conflagrație mondială. O
tulburătoare poveste atemporală despre vinovăția personală și colectivă.
Destinul este în roman eroul principal. Mai târziu, am citit romanul, dar patul
acela de cazarmă și vocea crainicului nu se uită.
Tot atunci, pe unde scurte, am auzit de numele
scriitorului ceh, Milan Kundera, romancier, scenarist, traducător, dramaturg,
cadru didactic universitar, care a fost profund implicat în evenimentele de la
Praga, din anul 1968, când trupele Tratatului de la Varșovia, fără România și
Albania, au invadat Cehoslovacia. Milan Kundera a fost, alături de Vaclav
Havel, opozant pe față al regimului comunist din țara lui. Dar și împotriva
puterii de la Moscova. Kundera, alături de alți artiști și scriitori cehi, s-a
implicat în mișcarea de emancipare politică. În romanul său “Gluma”, parcă
presimțind invazia sovietică, și a celorlalți aliați, fără români și albanezi,
face un rechizitoriu satiric la adresa totalitarismului comunist. După
înfrângerea rezistenței de la Praga, noile autorități pro-sovietice i-au
ridicat dreptul la semnătură, l-au exclus de la Catedra de literatură
universală, de la Academia de Film și i-au scos cărțile din toate bibliotecile.
Rezistând la limita existenței, în anul 1975 se
refugiază în Franța, unde se stabilește. Scrie mai multe romane, devenind un
scriitor de faimă internațională. Am citit câteva dintre romanele lui, intrând
în universul epic captivant. Ca scriitor care a ales să trăiască și să scrie în
altă țară, a fost extrem de preocupat să ilustreze realitatea culturii Europei
Centrale și de Est în context occidental. Kundera credea că unitatea unei cărți
nu este dată de intrigă, ci de temă. Convingerile lui politice traversează
romanele și eseurile sale. În interviul luat lui Kundera de către scriitorul
american Philip Roth, nominalizat la Premiul Nobel, autorul “Glumei” semnala
tendințele expansioniste ale Rusiei, vorbea chiar despre pericolul asupra
Ucrainei, pe vremea aceea parte din URSS, despre posibilitatea ca Rusia să
anuleze câteva națiuni în expansiunea sa.
Kundera a tras un semnal de alarmă despre
fragilitatea Europei în fața Rusiei, afirmații care astăzi sunt extrem de
actuale. Dar cine a luat în seamă părerile unui scriitor? Kundera a pus în
ecuație două feluri de gândire. Cea occidentală cu cea central-europeană. După
cum observa Doina Ioanid, autorul folosește procedeul demistificării, al ironiei
și deriziunii, pentru a îndepărta măștile cu puterea lor deformatoare. Ironia
și umorul din romanele lui Kundera participă la o interogare a lumii, la
dezvăluirea ambiguității acesteia, a lipsei ei de certitudine, a ideilor
primite de-a gata și a prejudecăților de tot felul. În romanul “Gluma”, Kundera
denunță lipsa de libertate din perioada stalinistă.
Ludvik este un tânăr student îndrăgostit de Marketa,
o tânără cam naivă, pe care o învăluie cu glume. Într-o zi, îi trimite o
ilustrată, în care scrie în glumă, ca s-o șocheze: „Trăiască Troțki!” Gluma
fiind interceptată de satrapi, urmările au apărut imediat. Este exclus din
partid și din facultate și este catalogat ca dușman al poporului. A fost izolat
și trimis să lucreze în mină cinci ani. Sensul vieții, al libertății și rolul
hazardului sunt aduse în atenția cititorilor. Personajul lui Kundera are
similitudini cu destinul scriitorului din Sighetul Marmației, Alexandru
Ivasiuc. Asta ca să amintesc destine triste de la noi.
Universul epic al lui Kundera este original, sondând
teritorii mai puțin folosite de alți autori. Pe 11 iulie a. c., s-a stins din
viață la Paris, la 94 de ani, scriitorul de origine cehă, devenit în 1975
cetățean francez, Milan Kundera. Pentru mine, el rămâne scriitorul curajos,
care a demascat tarele unui sistem. Pe care la început l-a susținut. Apoi l-a
criticat sub formă satirică. Acolo, pe patul de fier din cazarmă, am auzit că
există și alte ferestre prin care poți să privești în lume. Ismail Kadare și
Milan Kundera au fost oferte de libertate interioară, extrem de importante
pentru sănătatea spiritului meu. Adică știam că se poate trăi și altfel în
viață. Aceste ferestre mi-au fost de mare folos. Scriitorul Matei Vișniec, cu
un destin apropiat de al autorului „Glumei”, scrie: „Romanele lui Milan Kundera
captează dramele unui întreg secol și mai ales drama utopiei comuniste.”
A dat literaturii un sunet fundamental. A fost
prieten cu Eugen Ionescu și Emil Cioran care au ajuns la Paris din țara din
care nu a murit umorul. Da, Milan Kundera mi-a deschis o fereastră spre lumea
literaturii pe când eram într-o cazarmă din Beiuș. Din România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu