Eu fac doar atât cât pot...

Constat că lumea își oferă din ce în ce mai puțin ei, aproape nimic celor din jurul ei și foarte puțin țării. Nu e interesată de libertate, de atitudine, de demnitate și respect.

Românii stau cu bărbia în pământ, când li se ordonă ce să facă, execută ceea ce nu ar trebui să execute, ling, sărută, mângâie și ceea ce nu ar trebui să lingă, sărute și mângâie.

Se îndepărtează de tine dacă iei atitudine și te consideră un potențial dușman al propriei lor liniști. Tac când trebuie să vorbească, vorbesc pe chestiuni minore, nu privesc în perspectivă și nici nu doresc să fie scoși din starea de confort în care, „chipurile” se află.

Cunosc foarte mulți indivizi care chiar dacă aud, văd și simt îți spun franc în față că nu au văzut, auzit și simțit nimic.

E trist. Când îi aud spunând: ce rost are, suntem prea mici, e problema lor, ce pot face eu?

Chiar așa, ce pot face eu? Unii ar zice că ceea ce nu fac alții, sau ceea ce fac alții, deși eu fac cam cât pot.

Nimic mai mult. (marius)