Poate cineva (mă gândesc la semenii cu un dram de cultură, curaj și discernământ) să conteste justețea și actualitatea opiniilor lui A. Bacalbașa, îndeosebi ale ultimelor două, în ordinea stabilită de mine? Da, istoria culturii și a literaturii universale ne demonstrează fără putință de tăgadă că marii reformatori moral-spirituali ai omenirii (artiști, poeți, gânditori, călugări, cercetători) au fost atât de ancorați în viață și atât de receptivi la realitățile sociale din vremea lor, pe care le-au reflectat cu exemplar curaj și inegalabilă măiestrie, încât mulți dintre ei și-au susținut convingerile cu prețul vieții, astfel dobândind binemeritatul rang de poeți naționali și de scriitori referențiali în cultura universală: George Byron, Alexandr Pușkin, Adam Mickiewicz, Petöfi Sándor, Mihai Eminescu.
Aceasta
fiind din totdeauna și pretutindeni starea de lucruri din cultură, merită să-i
punem față în față pe vulcanicul Victor Hugo și pe placidul Théophile Gautier,
chiar dacă Charles Baudelaire îi dedică celui de-al doilea Florile răului, o dedicație extrem de elogioasă („Poetului
desăvârșit, neîntrecutului magician al literelor franceze, scumpului și
veneratului maestru și prieten”), și chiar dacă acela ce „nu poate fi încadrat
într-un curent anumit” (Ovidiu Drâmba), l-am numit pe Baudelaire, în sonetul Corespunderi anunță principiile
simbolismului (curent literar apărut în Franța pe la 1880), ce este văzut de
eminentul culturologul român „ca o reacțiune împotriva poeziei prea retorice a
romanticilor, precum și împotriva impersonalității reci a poeților parnasieni”.
Cât
privește a șaptea opinie, cred că toți românii vrednici sunt de acord că dezastrul
României postdecembriste se datorează conlucrării dintre doi factori malefici
pentru țară și grosul cetățenilor: pe de o parte moștenirea și încurajarea
metehnelor bolșevice (securiști deghizați, foști activiști și turnători puși pe
căpătuială, nepieritorul homo sovieticus
demonocratizat și imbecilizat); pe de altă parte, alarmanta înmulțire a
falșilor culți și a analfabeților funcționali (peste 80.000 de doftori la
plesneală și nicio universitate românească între primele 1000 din lume), a
lingușitorilor descurcăreți și a infracțiunilor de toate tipurile. Căci este
arhiștiut că legile postdecembriste sunt făcute de regulă spre huzurul
netrebnicilor (cu ștaif și de rând – găinari, tâlhari, violatori, criminali),
nicidecum spre folosul și siguranța celor cu frică de Dumnezeu.
Concret,
dacă în perioada bolșevică exista oribila și temuta tagmă a lozincarilor,
porecliți activiști (un fel de factotum cu gura, botezați de Cinghiz Aitmatov
„oameni-ziar”), precum și cea a culturnicilor de nădejde (Ana Blandiana, Eugen
Barbu, Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor și mulți, mulți alții), cu toții
răsplătiți ciocoiește pentru pupatu-n dos a partidului-stat, și care – după
Decembriadă – au căzut în picioare și de îndată s-au instalat, ca stângiști sau
dreptiști, în fruntea mesei cu bucatele
națiunii, astăzi realitatea și-a schimbat întrucîtva forma (democrație
aparentă, libera circulație a forței de muncă și a tăietorilor de frunză la
câini etc.), dar conținutul a progresat mult într-ale ticăloșiei: majoritatea
cetățenilor sunt resemnați sau de-a binelea idiotizați și cam toți jurnaliștii au
auzit doar de caracter (câți dintre ei se mai conduc după principiul care susține
că „adevăratul gazetar trebuie să fie mereu în opoziție”?), iar găunoșii
postmoderniști se fac luntre și punte ca, în cercul lor strâmt și nimuric, să
se impresioneze ei înde ei cu înșiruiri de vorbe goale (rari sunt cei care mai vomită
câte o figură de stil izbutită!), acele construcții coșmarești în care logica,
adevărul, estetica vie și gramatica sunt realmente puse la zid.
Însă,
cu toate că după parcurgerea unei atari bizarerii (poezia transformată într-un
minieseu haotic și submediocritatea eseului ridicată la rangul de poem), cei
mai mulți cititori rămân buimaci după lecturarea acestor bâzdâgănii (oare ce naiba o fi vrut să spună făcătorul
ăsta și eu în ruptul capului nu pricep?), inclusiv pentru faptul că în mod
frecvent Dumnezeu a fost coborât la statul bolșevic de „dumnezeu”, alde ăștia
organizează tot acuși-acuși festivaluri naționale și/sau internaționale, la
care este cu neputință să nu fie invitate autoritățile arogante și semidocte
(ce mai, petec după sac!), unde se iau la întrecere să se laude unii pe alții
și se aleg cu premii (de la cel de excelență și pentru întreaga operă, până la
felurite mențiuni) taman cei mai neînzestrați dintre participanți, potrivit
cutumei tovărășești: „Astăzi mie, mâine ție”.
Dar
mai mult, deoarece astfel de aflări în treabă (insipide și aproximativ
artistice) nu deranjează câtuși de puțin globalismul și politrucianismul
(național și local), autorii lor sunt
răsplătiți cu sinecure, decorații și titluri, toate la fel de urât mirositoare ca
opera lor (funcție de sex, doctori hormonis pauza sau hoinaris causa, cetățeni
de dezonoare ai localității, județului, țării și, dacă n-ar fi o certă dovadă
de demență din partea tuturor, ai planetei, ai Galaxiei și ai Universului).
Mă
rog, ca să nu fiu acuzat de rea-voință în ceea ce privește postmodernismul și
„capodoperele” lui, redau două mostre culese de pe internet: „Viitorul
prevestește aceeași poveste totul în jur dispare într-un vârtej/ Rănile
cicatrizate reapar la fel cum au dispărut în lunile dinainte/ Durerea revine,
neîncrederea cuprinde”; „pe străzile de pluș și resturi umane, salahor anonim
pe șantier, Cel care a inventat taberele de refugiați și dragostea ca formă de
apărare pe linia întâi. Strânge gloanțele ce au penetrat toate straturile de
carne, spală sângele în găleți cu apă apoi o transformă în seva trandafirilor
sălbatici de pe marginea drumurilor umblă desculț, dezbrăcat și flămând în
mijlocul oamenilor lucrând minuni de neînțeles în autobuze între scheletele
celor vii și în particular în toate spațiile de mântuire spitale, închisori,
aziluri, orfelinate, la locul accidentelor, rămânând singur la morgă când se
închid ușile”. Și încă multe fraze dezlânate și agramate (sau ce naiba or fi),
în aceeași notă delirantă a „poeziei” fără formă și fond.
Iată de ce, a vorbi în
asemenea cazuri de „artă pentru artă” se cheamă o necuviință (cum poți să
compari acest dezmăț verbal cu rafinata poezie impersonală a lui Gautier?), ba
chiar un abuz de limbaj. Nu doar că
niciun copil nu-i în stare să memoreze așa ceva, dar mă întreb cam câți actori
cu experiență ar dori și ar putea să o facă, sperând că-i vor emoționa pe
ascultători…
Cândva (asta a fost cu
mai mulți ani în urmă) am primit de la un bucureștean hipermodernist o
scrisoare și un colet cu două dintre cărțile lui (se încăpățâna să le spună
romane). În depeșă, după firitiselile de rigoare (scria ilizibil că a citit cu
încântare mai multe articole de-ale mele), mă ruga să-mi spun părerea despre
cărțile lui, asigurându-mă că are maximă încredere în corecta mea judecată.
Am vrut să-i fac pe
plac, dar n-am izbutit. Motivele acestui eșec, dacă se poate numi așa, le fac
cunoscute celor interesați în articolul Poezia
postmodernistă între iluzii și deziluzii: „Martor mi-i
bunul Dumnezeu că am vrut să-i fac pe plac. Din păcate n-am rămas cu mare lucru
după parcurgerea scrierilor – doar fraze haotice și trunchiate, respectiv
aglomerații de cuvinte ce par frânturi dintr-un delir, ori poate că versurile
voit nefinalizate ale unui lung și nedeslușit poem. Crezând că eu am probleme
în receptarea acestui gen de scriere și nevrând să-l dezamăgesc pe autorul atât
de încrezător în perspicacitatea mea, m-am dus glonț la doi cărturari, cărora
le-am lăsat cărțile să le citească, urmând ca peste câteva zile să ne
confruntăm impresiile.
Dacă
întâlnirea noastră n-a adus în ceea ce mă privește vreun spor la înțelegerea
cărților cu pricina (unul dintre intelectuali nici măcar n-a putut citi cartea
până la capăt, susținând sus și tare că este o probă grăitoare de cum nu
trebuie să se scrie!), în schimb, după discuția cu ei mi-am redobândit liniștea
sufletească, repetându-mi de câteva ori la rând: Logica și rațiunea n-au
suficiente resurse pentru a putea explora genunile ilogicului și iraționalului!”
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
19-20 sept. 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu