Cel mai cunoscut magazin din județul Maramureș a fost privatizat după revoluție prin metodele concepute de cei care voiau să pună mâna pe activele de acest tip existente în fiecare județ.
Și șmecheria a reușit, de regulă, cei care au gestionat în comunism unitățile comerciale au rămas stăpâni peste proprietățile statului fără să scoată un ban din buzunar. I-au păcălit pe ceilalți angajați, le-au dat hârtii și le-au luat părțile, după care i-au dat afară din societăți.
Prin aceleași proceduri a trecut și Magazinul Maramureș din Baia Mare, ajuns pe mâna unor șmecheri care au știut să profite de legile cu dedicație emisie pe bandă rulantă până ce procesul de acaparare s-a încheiat.
Așa au fost vremurile, astăzi escrocii și hoții de ieri sunt patroni cu ștaif, dețin sute de metri pătrați de spații comerciale în buricul târgului pe care le închiriază și fac bani frumoși. Normal că și statul român putea face același lucru, dar cei care l-au condus au fost la fel de mari bandiți ca și cei care au pus laba hrăpăreață pe ele. C-așa-s ticăloșii, se ajută la nevoie.
Să revin la magazinul băimărean în care funcționează zeci de agenți comerciali de toate dimensiunile, cu sute de angajați. Și, cu toate că sunt mulți, aceștia nu au la dispoziție niciun grup sanitar în stare de funcționare! Exista unul la parter, lângă market, dar de vreo trei luni a fost închis în urma unor controale ale inspectorilor de la Direcția de Sănătate Publică. Și tot închis e și astăzi.
E foarte bine că l-au închis, arăta îngrozitor, era un focar de infecție, dar de ce n-au procedat la fel cu întreaga activitate din complex? Bănuiesc că nu este posibil ca sute de angajați și alte sute de cumpărători să populeze un imobil de mari dimensiuni fără să existe toalete la fiecare nivel. Angajații se plâng că sunt nevoiți să apeleze zilnic la toaletele din puținele spații de alimentație publică din zonă și nu o dată au fost pur și simplu refuzați de către patronii acestora.
Cei care sunt singuri în spațiile unde lucrează trebuie să tragă obloanele de câteva ori pe zi, în intervalul în care caută o toaletă, își pierd clientela, suportă ocara șefilor, se umilesc pur și simplu în fața celor din localuri. Despre cumpărătorii care intră și zăbovesc în magazin nu mai spunem nimic, situația jenantă în care sunt puși e de o nesimțire fără limite.
Dacă domnii de la Sanepid ar fi mers până la capăt și ar fi închis maghernița, cu siguranță că proprietarii ar fi rezolvat problema în două-trei zile. Așa au trecut trei luni și pe nicăieri nu se vede nicio mișcare. Normal, merge și așa, dacă li se permite.
Haideți, stimați șefi de la DSP, faceți-vă datoria și scăpați orașul de această rușine urât mirositoare. Obligați încasatorii de chirii astronomice să își pună imobilul în legalitate din punct de vedere sanitar, nu închideți ochii și nu vă puneți masca pe nas și pe gură.
Autor: Grigore CIASCAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu