Din vremea lui Pitagora

 

                                                                                de Gheorghe Pârja

În studenție mi-am făcut un prieten, care mi-a rămas până în ziua de astăzi. Sfaturile lui mi-au prins bine în dialogurile cu lumea prin care am trecut. Amicul se născuse în Chiuiești, terminase Facultatea de filosofie la București, devenind profesor universitar. Ne-au apropiat locurile de naștere, aflați într-un Oraș mai străin nouă, iar pentru mine adaptarea a fost neapărat un exercițiu de cunoaștere. Numele lui este Grigore Georgiu. Momentul sensibil a fost când a debutat el ca poet. Volumul lui – „Măsura lucrurilor”, bine primit de critică, venea dintr-o meditație asupra unor sentimente dobândite și pe coline lăpușene, dar și idei desprinse din straturile înțelepciunii. Chiar titlul volumului este extras dintr-o cugetare a filosofului presocratic Protagoras, gânditor care a ridicat filosofia la un înalt nivel de receptare.

Care a spus: „Omul este măsura tuturor lucrurilor…” Era prieten cu Pericle. Lui Grigore Georgiu îi datorez popasurile de lectură din antici. Îmi aduc aminte de felul în care mi l-a apropiat pe filosoful și matematicianul Pitagora. Despre celebra lui teoremă am învățat la școală. Mai știam că el a pus la baza realității teoria numerelor și armonia. Mi-am adus aminte că grecul născut în insula Samos a elaborat și legi morale și politice. Ba a condus și un partid aristocratic din Crotona. Am luat o carte din raft, să-mi aduc aminte de cugetările lui Pitagora. Că tot se învârt în jurul nostru ciudate teorii despre puterea actuală din România, și de aiurea. Unele sunt partizane, altele mai mult ne derutează. Pun pe cărări nebănuite omul de rând, dar toate au o țintă fixă. De a ține profund cu partidul din care face parte omul care vorbește la televizor.

Că texte scrise de oamenii politici, care au condus țara în ultimii treizeci de ani, nu prea cunosc. Câțiva au cutezat să publice cărți după ieșirea din malaxor. Unele interesante. Oamenii politici actuali, de la noi, și de aiurea, citesc texte scrise de consilieri. Unii doresc să le învețe pe de rost, ca pe o poezie de pe vremea școlii de odinioară. Dar să nu uit de Pitagora, că despre vremea lui este vorba. După ce am citit câteva gânduri din experiența lui politică, de acum două milenii, mi s-au părut extrem de folositoare și pentru vremea noastră. Vi le dăruiesc pentru a putea face dumneavoastră, distinși cititori, aprecierile de rigoare. Zice Pitagora: „Viața cumpătată, în slujba binelui și dreptății, trebuie să stea și la baza alcătuirii politice a unui stat.”

Și oamenii aceia din vechime erau preocupați de bine și dreptate. Cum nu vom fi noi, după ce lumea a trecut prin atâtea experiențe triste? Mai spunea Pitagora pe vremea lui: „Legiuitorule! Nu lăsa oamenilor de stat timpul să se deprindă cu puterea și onorurile!” După două milenii, nimic nou pe pământul democrației. Ideea asta am auzit-o, mai zilele trecute, în agora Țării, când un demnitar a călcat în bani, iar un confrate politic a motivat greșeala prin aserțiunile pitagoreice. Adică statul mult într-o funcție politică, orbirea puterii și fascinația onorurilor! Vedeți cum se leagă insula Samos de Vaslui!

Textul-îndemn, spus de Pitagora, parcă a fost scris în aceste zile, în febra campaniei preelectorale. Ascultați: „Poporule! Dacă îți dorești o bună rânduială în ceea ce privește politica, ferește-te de o organizație fără vlagă, o administrație fără putere și de luxul ospețelor. Acestea trei dau întotdeauna naștere vrajbei în viața civilă și în gospodării și au ca urmare năruirea statului și a familiei.” Aici, fiecare își gândește partidul și administrația cum îl duce capul, dar în recentele măsuri de austeritate fiscală, premierul guvernului României nu a tăiat banii de la ospețe. Mai scriu o zisă care poate intriga pe mulți: „Supune-te legilor chiar dacă nu îți plac. Nu te supune oamenilor dacă nu sunt mai buni ca tine.” Aici depinde la cine este grila de apreciere!

În principiu, așa ar trebui să fie și în mileniul trei. Mi-am adus aminte de legile morale și politice ale lui Pitagora când am văzut câtă furie cuprinde clasa politică, pe unii lideri ai ei, care cred că democrația a început cu ei. Nici vorbă! Și am mai vrut să pun, în oglinda mileniilor, principiile democrației. Cum se vede, unele au rămas faruri care au dirijat lumea. Curentul pitagoreic a devenit un mod de viață, întemeiat pe principii riguroase cu privire la hrană, îmbrăcăminte, conduită în intimitate și în viața publică. Pitagora a crezut că sufletul este de origine divină și este nemuritor. Dar a crezut și în știință.

Vedeți că nu este atât de lungă calea din vremea lui Pitagora până la noi. Dacă o iei pe drumul înțelepciunii. Că se mai aude în pâlnia vremii un gând: „Să-i crezi doar pe jumătate pe cei ce vin să pârască fapte rele!” Sau „Magistrați ai poporului! Nu urmați pilda pescarilor de pe Nil, care aruncă cu noroi în ochii crocodilului ca să-l poată stăpâni! Să nu ai alt Zeu în afară de propria conștiință.” Așa-i, domnule profesor Grigore Georgiu! Mulțam că m-ați apropiat de cugetătorul Pitagora! Vremea lui nu a trecut. De aceea am scris acest text.