Poșta

Poșta este o instituție publică prin intermediul căreia se poate livra la o destinație națională (internă) sau internațională, scrisori, documente scrise (de obicei inchise în plicuri), pachete și sume de bani. Poșta asigură primirea, transportul și distribuirea corespunzătoare a trimiterilor.

Serviciile poștale sunt de două feluri: de stat sau private. În cele mai multe țări există anumite restricții impuse serviciilor poștale private ce acționează public. Din secolul al XIX-lea, sistemele naționale poștale sunt în general monopol de stat, existând taxe plătite la trimitere, precum este cazul timbrelor. Monopolul statului se poate extinde sau nu și asupra trimiterilor de colete sau în domeniul curieratului rapid.

De cele mai multe ori, sistemul poștal are și alte funcții în afara trimiterilor de scrisori. Unele companii poștale își extind autoritatea și asupra sistemului telefonic sau telegrafic. În unele țări, sistemul poștal permite și efectuarea diverselor operațiuni bancare.

Termenul poșta provine din limba latină Statio posita in ..., ce însemna Stația amplasată (poziționată) în ...

Pe la mijlocul secolului al 18-lea, au fost amenajate din 20 în 20 de kilometri un fel de adăposturi cu două-trei odăi pentru odihna vizitiului și a călătorilor. Aceste adăposturi, botezate cam pretențios „hanuri de poștă", mai serveau și la schimbarea cailor, având mereu pregătite în grajduri două perechi de cai. Din acele vremuri a intrat în vocabular unitatea de măsură numită poștă, ce desemna un drum de aproximativ 20 de kilometri.

Primul serviciu poștal, bine documentat, este cel din Roma Antică. Organizat pe timpul împăratului Augustus Caesar (62 î.Hr.–14 d.Hr.) era destinat exclusiv corespondenței guvernamentale. Serviciile pentru cetățeni au fost suplimentate mai târziu.

Un rol important în dezvoltarea serviciilor poștale l-a jucat rețeaua de drumuri din Roma. Având ca destinație principală facilitarea deplasării cât mai rapide a armatelor și având o structură bine dezvoltată, drumurile Romei asigurau și transportul de mărfuri și corespondență. Pornind de la dictonul „Toate drumurile duc la Roma” ajungem la originea „kilometrului zero” - o coloană de bronz aurită, pe care erau marcate capitalele provinciile romane (vezi Milliarium Aureum). În acele timpuri, poșta avea denumirea de cursus publicus (poșta guvernamentală) și era subordonată nemijlocit împăratului. Transportarea corespondenței terestre era asigurată cu ajutorul cailor, iar pe mare - cu cel al corăbiilor. În localitățile mari erau amplasate stații poștale (mansiones, mai târziu stationes), care asigurau odihna și înnoptarea călătorilor. Aceste stații erau amplasate, de obicei, la cale de o zi. Între aceste stații (cale de o poștă, 7 - 14 km) erau amplasate 6-8 stații mai mici (mutationes), unde, cum spuneam, erau schimbați caii.

Și acum se vorbește-n zona Moldovei, mai ales, cum, Ștefan cel Mare, lăsa în fiecare moț de deal oameni ai domniei sale să facă un foc ce scotea un fum amenințător prin care anunța „sosirea” dușmanului. Auzind cum se înmulțesc asemenea fumuri, avea timp să-și organizeze oastea. Nu tot o poștă era și aceasta?

„Printre rânduri! Se mai folosește această expresie, „poșta” și-n cu totul alte situații:

-„Bă, pe fata lui cutare au făcut-o poștă șapte inși.”

Înțeleg totul, dar de ce poștă?

Să zicem... fata lui nenea Poștalion, frumoasă foc, s-a îndrăgostit de băiatul poștașului. El... n-o iubea. Chiar de loc, dar formele apetisante ale tinerei pe la care nu s-a umblat, îi tot dădeau târcoale.

Deseori ochii li se-mpreunau, dar pleoapele aveau grijă să-i acopere, deși, moartea, hotelul de enșpe stele, ar fi promis să-i lase-mpreună până ce ea îi va despărți.

Și ea și el, în mințile nefardate, au început să cedeze în mâncărimi doritoare. Câte un pic, câte un pic, cedarea s-a dus spre un final separat.

Când părinții băiatului au plecat cu rata în comuna vecină la o nuntă, băiatul poștașului a invitat-o pe fată acasă la el, numai că, „la împărtășanie”, băiatul și-a adus vreo 7 prieteni, să „guste” și ei din grozăvenia lui, mai bine zis din fructul oferit de pomană. Fata, normal, a cedat frumos, și-a pierdut „florăria”, dar surpriza ei a fost că după el, după primul, au venit cu forța și au transformat-o pe sărmană-n „pașalâc” încă vreo șase.

La fată... n-a prea fost bucurie. La băieți, la prima constatare, se pare că da. Fata a plâns, i-a spus mamei, mama lui ta-su și scandalul gata.

În formularea faptelor, concluzia a fost următoarea:

„Fata lui nenea Poștalion a fost făcută poștă de băiatu poștașului!”

Ce legătură are fapta petrecută pe spinarea fetei cu poșta?

Cum de ce?

Vrem să știm și noi ce rol joacă poșta când nu este de serviciu.

De-aia!

 

Puiu RĂDUCAN

27092023-B. Olănești