Majoritatea politicienilor aflată la decizie, este dependentă de hârtia citită, pe care se află transcrise ideile ( și ordinele) altora, a celor aflați în umbră mereu, una benefică pentru o categorie foarte restrânsă, cea care face și desface, lăsând pe seama acestor politruci care au prins gustul puterii, măturătul, sau ascunderea gunoiului sub preș.
Nu pot avea încredere, într-un om politic cu 10 consilieri: nu am de unde să știu, din lectură lui, adesea poticnită în termenii de specialitate ( ce îi sunt străini, ca și obiectul muncii sale) care ar fi ideile sale și care cele impuse de moment, sau perspectivă.
Au fost cazuri, în care situația i-a obligat să fie spontani, să reacționeze: ei bine, au fost jalnici, incontinenți la vorbă, sărind într-un final, în clișeele care nu implică și nu obligă.
Nici textele citite nu mă dau pe spate: cu un mic efort de imaginație, mă pot lesne întoarce, pe făgașul lăsat în noroiul prozaic, la citate din documentele congreselor PCR, din Cuvântările eroului națiunii, cel care ne-a scos din feudalismul moștenit de la fanarioți și de la Gheorghiu Dej.
Ce denotă această dependență ? Lipsa de carte citită, de dorință pentru cunoaștere, refuzul de a fi productiv, pe baza cunoștințelor acumulate. O recentă statistică ne relevă faptul că, aproximativ 11 milioane de români nu citesc o carte, într-un an. Lasă că nici în alte țări, unele cu ștaif, nu se moare prin biblioteci, dar pe mine mă interesează Țara mea.
Într-o democrație fără retard, dacă un ministru de Interne spune public că s-a pierdut bătălia cu drogurile, în minutul următor, primește un șut direct în hemoroizii neuronali !
S-a trezit și organile, că, da, drogurile tind să devină o amenințare la adresa ființei naționale, a trupului său pe partea tânără și propun măsuri, una mai năstrușnică, mai ciudățoasă ca alta, dovedind că lipsa de comunicare duce la pierderi mari de oxigen social.
Cu un război în coastă, cu rămășițe de drone sclipind prin iarbă,
politicienii noștri rămîn atârnați de hârtia fără de care nu pot lega propoziții, pentru a construi o frază, mereu cu un pas în urma timpului.
În această iarnă ( a vrajbei noastre) care va să vie, o să strige în gură mare, de pe rafturile magazinelor, prețurile cele noi, rod al priceperii politicienilor de la guvernare de a urmări, pas cu pas, lungul drum al grîului spre hleba noastră cea de toate milele.
Autor: Cornel UDREA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu