Poesis - Alexandru PETRIA

 peronul unde trenul e doar un zvon

dimineața e un buldog care-ți linge fața,

și tu, ca un prost, te trezești – iar.

nu pentru că vrei,

ci pentru că n-ai murit destul peste noapte.

în laborator, savantul ciupește la microscop

o picătură din secundele lui –

vede vidul aplecat între două celule.

își notează în carnețel:

„subiectul continuă să respire. inutil.”

în curtea școlii,

puștiul cu ochelari sparți învață lecția

că ești doar mai mult aer de bătut.

colegii îi spun „virgulă cu handicap”

și râd de el până-i crapă stomacul de rușine.

își pune ghiozdanul invers,

poate nimeni nu-i va mai vedea spatele rupt.

în garajul cu ulei uscat și hârtii murdare,

mecanicul auto trage un fum de marlboro

și vorbește: „mașinile mă ascultă. femeia nu.

fi-miu zice că-s un prost.

șeful zice că-s înlocuibil.

știi ceva?

sunt doar o piesă de schimb fără mașina potrivită.”

la colț de stradă,

un cerșetor are treabă cu o sticlă:

„băi, am fost copil, jur!

cineva m-a ținut în brațe cândva.

acum mă ocolește și dracul,

miros prea mult a adevăr.”

în oglindă, o femeie urâtă își face cont pe tinder.

nimeni nu se aruncă la swipe.

se întreabă dacă să-și pună o poză cu mâța,

că așa o să-i dea cineva un like.

o tipă într-o vilă din băneasa

își taie unghiile perfect și apoi inima în tăcere.

e frumoasă precum o bombă neexplodată –

mulți o doresc, nimeni n-o iubește.

și toți,

cu pieptul strâns ca un contabil la predarea bilanțului,

se gândesc uneori că viața

e o rană pe care nimeni n-o linge.

dacă ar dispărea,

ar fi doar o eroare 404

într-un univers plin de reclame la sensuri cu hârtopi.

dar nu dispar.

nu le dă mâna.

mai speră

că li se va spune, într-o zi: „ai fost de folos. ai contat.”

e ca și cum suntem uitați

pe peronul unde trenul e doar un zvon.

lumea trece prin noi ca printr-o fereastră spartă.

și între timp

continuă să sângereze frumos.

cu demnitatea unui cuțit îmbătrânit

uitat într-un piept