de Gheorghe Pârja
A doua zi după invadarea Ucrainei de către Federația
Rusă, mi-am pus scrisul în slujba poporului ucrainean, fiind alături de
suferința lui, de refugiații lui, de distrugerile orașelor, de alungarea
localnicilor din locurile natale. Am fost alături de morții Ucrainei. Cum să nu
ți se răscolească sufletul când vezi copiii plecați în bejenie, cu o păpușă în
brațe și o mamă însingurată. Au trecut și prin punctul de frontieră de la
Sighetul Marmației, unde au fost așteptați cu mâncare și haine de oamenii
locului, de instituții de stat, biserici. Li s-a oferit găzduire, căldură
omenească, grija pentru traiul zilnic. Asta s-a petrecut în toată România. A
fost o omenie pornită din vocația creștină, din sprijin pentru a ajuta
aproapele la mare strâmtorare. Că războiul este o mare pacoste pe capul
oamenilor. Și morișca lui continuă să tulbure lumea. Mai aprig, mai
imprevizibil. Sentimentele noastre de compasiune pentru tragedia ucraineană
sunt constante.
În derularea articolelor mele, cu un conținut sincer
de atașament pentru valorile umane puse la zidul morții, am primit și
observații în legătură cu unele atitudini ale unor înalți demnitari ucraineni
față de minoritatea românească din Ucraina. Mai ieri, scriam despre schimbarea
ortografică a orașului Cernăuți. O așezare cu profunde rezonanțe românești. Cu
hrisov al domnitorului Alexandru cel Bun, anul 1408. Așa este, le-am spus în
scris, dar acum țara trăiește unul dintre momentele cruciale ale existenței
sale. Acum este nevoie de ajutor real, nu de polemici. Între timp, diplomația
ucraineană, prin vocea președintelui Zelenski, a căutat sprijin internațional pentru
cauza țării sale. Așa a ajuns și în Parlamentul României, unde președintele
Ucrainei a cerut ajutor, dar a promis și ce ne durea pe noi, românii. Un acord
pentru sprijinirea învățământului în limba română.
Evident, comunitatea românilor din Ucraina are
nevoie de drepturi mult mai ample. Când se părea că s-a deschis o poartă spre
așezarea lucrurilor, când tocmai uitam gafa istorică a lui Zelenski, de acum
patru ani, că „Bucovina de Nord a fost ocupată de români”, la Cernăuți, a avut
loc un fapt care spune altceva. Ceva dureros în legătură cu noile raporturi
dintre cele două țări. La Cernăuți a fost decisă înlăturarea panoului din Piața
Centrală a orașului, care reproducea hrisovul emis de domnitorul moldovean
Alexandru cel Bun, la 8 octombrie 1408, prin care se atesta orașul românesc.
La întâlnirea cu președintele Ucrainei s-a discutat
și despre respectarea drepturilor românilor din Ucraina, în oglindă, cu
drepturile ucrainenilor din România. Practic, autoritățile de la Cernăuți
neglijează înfiriparea noilor înțelegeri oficiale dintre Ucraina și România,
continuă politica de sfidare cu boltă a statului român. Potrivit șefului
Administrației Militare Regionale Cernăuți, care a venit cu ideea nefericită,
în locul hrisovului va sta un drapel ucrainean. Crede comisarul Serghei că
acest simbol, adică drapelul ucrainean, le va reaminti tuturor de dorința
puternică de mișcare rapidă a țării spre Uniunea Europeană.
Mă întreb, firesc: nu era alt loc în Cernăuți, ci
doar în locul hrisovului, care sta bine acolo din anul 2008, de la aniversarea
a 600 de ani de atestare documentară? Vocea oficială de la Kiev nu se aude la
Cernăuți? Comisarul nu auzea ce spunea premierul României la întoarcerea de la
Kiev: „Președintele Zelenski a subliniat că minoritatea română din Ucraina va
beneficia de aceleași drepturi, în oglindă, precum beneficiază minoritatea
ucraineană din România.”
Internauții români, dar și ucraineni au fost
revoltați de gestul comisarului Serghei Osaciuk. Olesya scrie: „România este
alături de noi, ne primește în casa ei, ne trimite ajutoare. Noi ce facem?”
Colega Maria Toacă, jurnalistă la „Zorile Bucovinei”, scrie un text dureros
despre înlăturarea privilegiului domnitorului moldav, dat negustorilor din
Lvov, care atesta documentar orașul ei, Cernăuți. Mai este o șansă de
îndreptare: puneți înapoi hrisovul! Ultima mea fotografie din Cernăuți este
făcută în fața privilegiului domnesc. În Uniunea Europeană se mai poartă
respectul pentru istorie. Cel puțin pe la noi. Când credeam că lucrurile s-au
liniștit oarecum, mitropolitul Epifanie al Kievului și al întregii Ucraine a
criticat în termeni duri poziția Bisericii Ortodoxe Române cu privire la
situația credincioșilor români din Ucraina, calificând poziționarea drept o
încălcare a normelor canonice și un risc de etnofiletism.
Patriarhia Română promite un răspuns pe măsură în
urma unui sinod. Ambasadorul Ucrainei la București a punctat recent importanța
deosebită a chestiunii recunoașterii depline a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei de
Biserica Ortodoxă Română. Nu mă amestec în treburile interne ale țării vecine,
dar ce se întâmplă în legătură cu istoria țării mele trebuie știut. Nu uit cum
am început acest text. Dumnezeu amână judecata lumii tocmai pentru că
dreapta-credință mai este mărturisită în biserici.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu