orologiul timpului a tăcut demult
au ruginit toate rotiţele
limba lui a rămas împietrită
nu mai este de niciun folos
l-am şi scos din casă
l-am aruncat
peste alte tărâmuri să îşi împlinească menirea
să bată clopotele mănăstirii scufundate
de la Merişor şi de la Habra
de la Ieud fără de apă între izvoare
în seceta lumii de azi
să le auzim doar la zile mari
cum răsună şi se răzbună
pre timpul cel al nostru
ca într-o turlă scufundată
inima clopot ni se zbate în trup
toate se rup
toate sunt doar o închipuire
un somn imens
rămâne doar visul
visul
din mersul/demersul lui
al vieţii imaginare
cum să-l mai rump?
ION BOGDAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu