Lucian Ciuchiță: Prostul de cursă lungă

Există, în fauna socială, o specie aparte, greu de eradicat și imposibil de convins: prostul de cursă lungă. Este rezistent, tenace, dar nu la gândire, ci la prostie. 

În pandemie, acest exemplar a acceptat, cu un entuziasm demn de cauze mai nobile, să fie înțepat cu un ser experimental – nu cu un vaccin – doar ca să intre în mall, să-și etaleze prezența la terasă și să facă un selfie cu shaorma în brațe.

Și nu numai atât. A fost păcălit cu sloganuri demne de o reclamă la detergent: „Salveaz-o pe bunica!”. Atunci, tâmpitul a lăcrimat, s-a înduioșat, a alergat la doză, și-a lipit bandajul pe braț și a declarat, cu ochii umezi de emoție: „Am salvat-o pe bunica!”

Ei bine, aceeași gloată de imbecili e acum „montată” de Sistem. Cică bunica, cea salvată cu atâta ser și cu atâta eroism civic, nu mai e bună de nimic. Nu produce nimic, doar consumă pensie. „Face umbră de pomană pământului” – așa șoptesc, sfertodoct și cu aer superior, noii „iluminați” care, ieri, se pupau cu certificatul verde.

Și acum vine întrebarea cea mare, învăluită într-un umor negru: de ce-ai mai salvat-o, măi prostovane, în pandemie, dacă azi strigi că-ți mănâncă din bunăstare? Ce era atunci, o piesă de decor sentimental, iar acum s-a transformat, brusc, în balast bugetar?

Dar prostul de cursă lungă nu se oprește!

Se împiedică, se ridică, se mai înțeapă o dată, mai crede o minciună, mai aplaudă un decret, mai pupă o pancartă… și merge mai departe. El e maratonistul prostiei, campion olimpic la credulitate, recordman mondial la obediență. Și, dacă ar exista o statuie pentru perseverența în imbecilitate, chipul lui ar fi turnat în bronz, cu seringa în mâna dreaptă și certificatul verde în mâna stângă. Pentru că, în timp ce oamenii normali se mai opresc să gândească, prostul de cursă lungă are o singură deviză: „Înainte, orbește!”

El înaintează cu pași siguri, solemn ca la paradă, spre marea soluție finală a imbecililor: eutanasia. Da, domnilor și doamnelor, ați citit corect. În curând, aceeași cohortă veselă de minți goale va flutura pancarte și va scanda cu entuziasm progresist:

„Jos pensionarii! Sus eutanasia! Persoanele peste 75 de ani să fie reciclate, că nu mai produc nimic!”

Și uite așa, neghiobul nostru, când va ajunge și el la bătrânețe, va fi declarat „inutil”. Îl vor așeza cu delicatețe în fotoliul electric al compasiunii sociale, îl vor mângâia părintește pe creștet și îi vor șopti ceremonios: „Mulțumim pentru colaborare, dar ai devenit balast. Next!”

Deja filmul jalnic al japonezilor, „75”, a anunțat cu o bucurie distopică acest viitor sinistru. Dar prostul de cursă lungă n-are simț critic. El crede tot, semnează tot, acceptă tot, aplaudă tot. Și va sfârși glorios chiar în propria capcană, în plasa pe care, cu zel și inconștiență, a ajutat s-o întindă.

Iar Sistemul, marele dresor de idioți utili, nu se teme de viitor: va produce mereu alții, cu cip nou și cu mintea la fel de goală. Pentru că prostia, spre deosebire de bunici, este nemuritoare. Și nu se eutanasiază niciodată.

Autor: Lucian Ciuchiță