Zi de mijloc de săptămână cu agenda plină, cu autori care vin să-și înscrie cărțile la concursul „Cărțile Anului”, cu invitații pentru „Conferințele Dilema” în Baia Mare, cu pagina de terminat pentru numărul pe septembrie al revistei, cu texte în așteptare, pe jumătate construite, cu idei lăsate la macerat în notițe și foi risipite în organizata mea dezordine.
Și o oarecare așteptare pentru Sărbătoarea Castanelor care începe de-a doua zi și unde întotdeauna am de punctat Expo Flora și Târgul Meșterilor Populari, cât să-mi umplu mașina de flori și de lucrușoare meșterite cu dragoste.
Telefonul sună mai abitir ca-n alte zile, c-așa-i toamna cu dezghețul evenimentelor culturale, după o vară în care ne-am adâncit ca-ntr-un borcan cu miere, care trece iute.
Și vine pe la prânz telefonul Valeriei Bilț, cu invitația la Festivalul „Poveste Folk Târgu Lăpuș”, care mă pune pe gânduri. Reconfigurăm repede programul zilei după ce mă uit pe afiș și văd că va concerta „Fără zahăr”, trupa la ale cărei piese râd la fel de fiecare dată. Și de mulți ani.
Mi-am satisfăcut așadar dorul de muzică deșteaptă live. Pentru că, rămâne folk-ul, cu toate avatarurile sale (jazz folk, folk alternativ, folk rock), un manifest cultural real, o victorie a muzicii cu vers și cu emoție asupra muzicii cu icnituri și texte indigerabile, cântate și mai ales dansate în spectacole scumpe de lumină și culoare. Nu pot digera nicicum ceea ce se cheamă azi „muzică ușoară”.
Mi-au plăcut multe lucruri care chiar merită spuse. În primul rând anvergura acestui festival devenit brand, care reunește nume de prim rang ale folk-ului românesc, într-un orășel de 11.000 de locuitori; apoi publicul receptiv, cultivat, eterogen și omogen deopotrivă. Și, evident, atmosfera.
Nu întâmplător, cei de la „Țapinarii” au salutat: „Bună seara, stimați intelectuali din Târgu Lăpuș”!
Mi-am retrăit serile copilăriei când mă închideam în cameră și ascultam în fiecare joi Cenaclul Flacăra la radio, descoperind emoții noi și învățând oarecum pe furiș și pe nerăsuflate versurile atâtor cântece. Aseară, Ducu Hotima mi-a adus „Ulciorul” Iuliei Iosipescu și „Ruga pentru părinți” a lui Ștefan Hrușcă, iar Cătălin Stepa – „Copacii fără pădure”, tulburătorul cântec al mamei sale.
Am râs cu lacrimi (sau poate om fi plâns?) la umorul atât de deștept și de bine împachetat muzical al celor de la „Țapinarii” și de la „Fără zahăr”, am cântat până-am răgușit și-am aplaudat până ne-au usturat palmele. Toate într-un loc cu o companie de calitate, în care kitsch-ul n-a îndrăznit nici să treacă pe la poartă. Cât dor și drag de evenimente fără kitsch! Iată un posibil titlu de festival.
Trecuse de miezul nopții când am ajuns acasă, după un drum precaut prin pădurea Pietrișului, din întunericul căreia ne-au privit mulți ochi lucioși. Nu știu de ce mi-aș fi dorit să fi fost lupi.
Dana GAGNIUC BUZURA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu