În noaptea cu ghiocei la tâmple, noaptea ce tocmai fugi, vântul toamnei noi îmi bătea discret în geam.
O creangă timidă a cireșului, străjerul casei și al micuței livezi, și-a pus o frunză la ochi și s-a apropiat de fereastră.
-Doarme!-i spune vântul.
Este obosit!
-La ora asta, când eu m-am săturat de colindat, se doarme?
Și vântul o-ntinde pe linia întreruptă a străzii oprite și ea în dreptul casei să-mi afle starea.
Luna cu noaptea prinsă-n păr și-a sărutat copiii (stelele), iar toamna proaspăt venită își plimbă visele pe arterele gândurilor din grădinile Domnului.
Cerul a dormit și el sub pălăria-i imensă până când zorii de dincolo de zare ne făceau cu mâna.
Un abur de cafea tot bântuie și el prin casa care încă doarme.
Îngerașul Elisa mă tot colindă și-mi răvășește creierul bătrân, aglomerat și obosit.
Moș Ene îmi mângâie genele.
De sub una, un licăr de lumină se ivește.
Privesc atent și mirat lângă mine.
Tot singur sunt.
Singurătatea mă ține strâns de mână.
Soarele se freacă la ochi și se cațără-n crengile salcâmilor din piscul Olăneștiului și ai satului care m-a născut, Țepeștiul meu drag.
Domnul mi-a mai dăruit o zi.
Mulțumesc, Doamne!
Bună dimineața, oameni buni!
Puiu RĂDUCAN
07092025-B. Olănești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu