rugăciunea fără noi
parcă munții își țin genunchii ca yoghinii,
se roagă așa cum ruginește fierul.
s-ar spune că râurile curg versete cu intestinele pline
de plastic, de sânge, de crocodili rămași fără junglă,
încă mai speră la altceva.
iar tramvaiele își hâțână rugăciunile,
fiecare scânteie e un dinte rupt
din dantura unui oraș gras.
rugăciunea nu ne așteaptă, și noi nu ne așteptăm la ea.
celulele fotovoltaice sunt cucernice,
cu fruntea lipită de foc până crapă.
hei, dar voi nu găsiți un minut să vă curățați?,
întreb pe unul/altul, chiar așa?
în păduri, maimuțele schimonosesc un fel de închinăciuni,
nu pentru noi, ci pentru ele,
dar cerul le pune pe toate în aceeași pungă.
toate se roagă,
noi doar trecem pe lângă rugăciuni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu