Poesis - Ioan DRAGOȘ

 

Triunghiul domesticit şi viziera trasă

 

„am înţeles

călătorul stă pe platforma din spate

a ultimului vagon

şi nu vede pe unde trece

decât după ce a trecut deja

primeşti răspuns numai la întrebările

pe care nu le rostești

în grădină înveți

civilizația mişcărilor mărunte

printre numeroase mustăți

de mărar

şi melcul se încurcă pe drumul lui

spre infinit

două vorbe şi o melancolie ocultă

nu se văd nicăieri

doar foșnesc

să visăm până când suntem în stare

să ne amintim

raţiunea rămâne în urmă

ca o căruță pe drumul de ţară

stau în spatele meu

şi visez

persoane tăcute ca nişte fotografii

la urma urmei

pâine, lapte, miere şi amintiri

şi lumea se croiește

de jur împrejur

liniștită

gura de aer

viziera trasă

în unele împrejurări o voce

străină

vorbeşte despre lucruri străine

urma incertă a triunghiului domesticit

chei căzute

în tăvile verzi ale ierbii

pe cărările secrete ale grădinii

şi nimeni să nu te certe

că ai făcut şi ai dres

că nu ai făcut

şi n-ai dres”

 

 Tăcem în linii mari despre aceleaşi lucruri

 

„există locuri ascunse pline

de bunătăți

până terminăm de căutat

îmbătrânim

organizăm panica

tăcem în linii mari despre acelaşi lucru

în hățișurile libertăţii

nu tot ce poate fi numărat contează

încearcă să nu te împotrivești

prefacerilor care se abat asupra ta

nu te îngrijora

că traiul îţi este întors pe dos

n-ai de unde să știi

că faţa cu care te-ai obișnuit

e mai bună

decât ceea ce o să vină

imagini stratificate

frunzele-s cu toamnă scrise

viitoare dovezi

lista de tăceri

te așezi pe scaun

e o simplă sfârșeală

sau mai mult

pierzi numai cheile

cuvintele nu mai leagă nimic

dezleagă tot

intri din grădină

te descarci de curenții în exces

din sacul de piele

care se strânge

simţi reptila umedă

care te pândește din ungherul

întunecat

ca întotdeauna

ceea ce este neclar

fascinează

chei rupte

de-a dreptul cătușe

un consens de ferestre mate

până una alta pe trepte nu urcă nimeni

nemișcată e uşa dintre camere”

 

 Pauzele dintre voinţă şi acţiune

 

„îmi înșel așteptările

deşi sunt lucruri şi întâmplări

pe care le pot înţelege

iar în cântul zece

tristețea devine parte din adevăr

nu este răspunsul cel care luminează

ci întrebarea

întâmplarea demult trecută

adie răcoros din tâlcuri

ia-ţi din mine

dreapta parte

din cerc nu mai sunt ieșiri

detaliu infim

e drogul tău

îmi înșel așteptările

înţelepciunea

înseamnă să nu te mai aglomerezi

scrie în roșeața matinalilor

au sosit lucrătorii

şi-au dat silința

veselindu-se zilnic în chip strălucit

luca

şaisprezece cu nouăsprezece

nu mă tem de veștile bune

aşa-i semnul de toamnă

ochii

mi s-au schimbat mult

în faţa noilor priveliști

case din ce în ce mai bătrâne

arbori

tot mai groşi

scara de serviciu

scara de incendiu

şi capcanele drumului

pauzele

dintre voinţă şi acţiune

mila caută ucenici

o fereastră

amestecată cu o ușă

ca vinul amestecat cu apă

anotimpul acesta

cu sintaxa lui veștejită

iar tristețea

devenită parte din adevăr”

Degetul nu este încă pe rană

 

„uneori mă cuprinde oameni buni

amețeala şi spaima

când vă văd nepăsători călcând

pe asfalt

cum de nu ştiţi

pasul vostru drept

strâmb

uşor s-ar putea ridica în văzduh

pe invizibile trepte de oxigen

şi azot

dacă nu l-ar reţine sufletul

ancora aceasta de plumb

despre trupuri

spiritul însetat de real

ochiul sfielii

se împarte în două

viitorul există între degetele tale

adnotând frăgezimii

plutești în ceața unui păcat fericit

cum pușcăriașul

fumează din țigara aproapelui său

lângă un vis prea vechi

vlăguit de o capcană

degetul

nu este încă pe rană

fiecare caută cenușa răspândită anume

se afle drumul înapoi

așezi nodul în papură

după cum cade zarul

mergi pe drumul de care ai fost lipit

totdeauna

în memorie ne întoarcem singuri

fără nici un ajutor

după ce se cade cu toată greutatea

se cade zile în şir

până la adâncimea cea mai mare

a abisului propriu

ancora de plumb

multe feluri de zile

statornic narcoticul

absenţa dăunează grav sănătăţii”

 

 Lecţia de prudenţă

 

„tot ceea ce se petrece între oameni

explică trufaș regele

alb

nu este altceva

decât imitație confuză şi variante încurcate

ale marilor partide de şah

ce se desfăşoară între noi

aşa sună

structura netedă şi lapidară

a preambulului

din hărţi picură drumul

când ţi-e lumea mai dragă

poezia te desface de lucruri

m-am învăţat cu traiul greu

şi o duc bine

în poezie

întorci mai uşor

ziua de ieri

cum spune ioana

închiriază-mă cu ora

cu minutul

cu secunda

plutonul tău de execuţie

este tot mai disciplinat

fărâmă de viaţă

în adăpost de hârtie

păpușa mică

în păpușă mare

lecția de prudență printre frunzele

țelinei pătrunjelului mărarului

ce rezistă în toamnă

formularele ţin loc de paravan

regele alb

şi-a desfăcut cu răbdare povestea

în amănunte minuțioase

am stive de vederi

îmi par ciudate şi străine

tot mai citesc prin grădină

inscripții trecătoare

mai făcând o milă

mai luând o măslină”