Sărbătoarea cacastanelor (3, 4, 5)

,,Forța cetății stă in unitatea citadinilor sai" , cică așa scria pe blazonul Rivulus Dominarum, orașul de pe Răul Domnițelor, alias Baia Mare sau, mai pe placul unora, Naghibanjo...

Adaptând situațiunii acestor zile, am putea parafraza cu ...confortul orașului Baia Mare stă in disconfortul cetățenilor săi...

Dar nu, nu credem asta...Nu credem că toți elevii ăștia au fost ținuți cu forța in strada, pe ploaie, doar au fost mai mulți ca-n prima zi de școală...Însoțiți, de data asta și de profesori, că-n 8 septembrie profesorii erau la protest...Plus că de data asta păreau mai veseli ca la împărțitul ghiozdanelor si manualelor..

                                                               ***

E clar că am dat-o pe cârcoteală gratuită dacă mă întreb ce caută parada cailor la sărbătoarea orașului Baia Mare...

Prin octombrie-noiembrie 89, Opinia studențească din Iași, încercând să evite a scrie despre Congresul al paispilea, a pregătit un număr despre....meserii si meșteșuguri uitate. Eram venit acasă atunci si cum nu voiam sa ratez numărul, am căutat in toată Baia un...dricarăș din aceia cu căruță pe post de dric, nu cu limuzina Ford.

Am găsit cu greu unul pe strada Olarilor, dar deja dricul său avea roti de Dacie ori Oltcit...

La asta mă gândesc când văd parada cailor care tractează...ștrafuri!

Și nu pricep de când pot fi emblematice pentru Baia Mare niște ștrafuri... Că nici trăsuri nu mi-a fost dat să văd vreodată...

                                                                        ***

Prin anii 90, mergeam la Sărbătoarea castanelor, dar nu-mi amintesc sa fi mâncat vreodată castane...

În echipajele de salubritate ale orașului se întâmpla să mai găsești cate unul....ne/rom, dar toți cei care prăjeau și vindeau castane erau descinși parcă din filmul Șatra, de zici că toți castanii Maramureșului creșteau pe Craica ori în curtea blocului 46 de pe Horea. Cherecheș sigur știe ce aluzie fac io aci.

Acuma nu c-aș fi rasist, dar auzisem eu în copilărie, când era voie sa zici tzigan, că tzigăncile, ca să nu mai cheltuie banii pe sare, sărau semințele de dovleac si floarea-soarelui pișându-se pe ele...

Cum ar veni, și pișate, și prăjitè, o minunație...

În satul meu, Cetățele, existau câțiva castani solitari, sub Măgură. Fostul meu socru, Dumnezeu sa-l ierte, avea un castan secular în curte și nici azi nu știu dacă nu și ăsta a contribuit la aceea că i-am cerut fata de soție.

Apoi, ceapistii au încercat să aclimatizeze o plantație de castani în mijlocul pădurii dinspre Cărpiniș. Când a fost să dea în rod, plantația s-a uscat în totalitate, atacată de aceeași boală care a compromis și castanii din jurul Băii Mari...

Am încercat si eu, în ogradă, cu un castan cumpărat printr-o revistă, dar s-a șocat si acela imediat ce a apucat sa-mi facă 10 castane...

Am rămas cu nostalgia castanelor pe care ni le aducea, an de an, bunicul dinspre mamă, care, la 70 de ani, încă era solicitat la...,,bătut de castani" de proprietarii de castani din Tăuții de Sus...

Și cu nedumerirea: oare chiar le sărează pișându-se pe ele, de-a-n picioarele, că, până la urmă, zice H.R.Patapievici că e extrem de...erotic asta!

Emil COSTIN