Charles Du Bos afirma că; „Poezia este încarnarea unei emoţii într-un limbaj” iar sintagma ori butada „Românul s-a născut poet” este valabilă și-n ziua de azi. Întrebându-mă ce este poezia, aș răspunde că este o stare de grație și ea, poezia, nu poate avea o definiție clară, concisă, corectă fiindcă ea este limbajul celor ce nu și-au piedut inima și sufletul, este un „testament” în versuri, este arta de a pune în mișcare imaginația noastră, visele noastre, năzuințele noastre.
Poetul de peste Prut regretatul Grigore Vieru susține ”Nimeni nu ştie mai bine ca inima secretele creierului. Poezia ar fi secretul creierului scăpat din gura inimii” și aș continua spunând că poezia este creaţia ritmică a frumuseţii în cuvinte, a culminației lăuntrice, este uniunea realităţii cu idealul, în sufletul poetului, este arta de a face să intre marea într-un pahar, cerul într-o pictură, viața într-un vers și durearea într-o rimă.
Vasile Lupe,a care este cunoscut în primul rând în calitate de istoric, eseist și critic literar consacrat, de certă valoare ne surprinde de data aceasta cu un volum de versuri fiindcă are ceva de comunicat, de spus lumii. De altfel Ungaretti explică că: ”Poezia nu poate avea decât o singură rațiune: aceea de a comunica, printr-o rigoare foarte scrupuloasă, trăsăturile sufletești ale unei ființe umane altor suflete, cu scopul ca acestea să le cunoască și dacă poetul nu este prea orgolios, pentru a le înțelege el însuși și a le cunoaște cu adevărat.” Cred că acesta a fost și scopul lui Valentin Lupea.
Citind și recitind poeziile acestui volum numit simbolic „Dincolo de crepuscul”, Colecția Poezie, editura „eCreator” Baia Mare, director Ioan Romeo Roșiianu, mi-am dat seama că Valentin Lupea scrie într-o tonalitate melancolică și tristă, creând un univers liric unic, concentrându-se pe reflectarea lumii interioare a domniei sale. Utilizează un limbaj expresiv și sugestiv prin intermediul figurilor de stil (metafore, epitete, comparații) pe care le stăpânește foarte bine fiind la bază profesor de limba română. Remarc prezența puternică a eu-lui liric exprimând direct gânduri și sentimente profunde, trăiri precum ar fi: dragostea, dorul, admirația, melancolia, tistețea, ș.a.
Poetul Valentin Lupea abordează în versurile lui teme dintre cele mai diverse, fiind când meditator, îndrăgostit, admirator, observator neutru, în care scurgerea nemiloasă a timpului este tema primordială. De altfel în prefața cărții ne destăinuie faptul că: „ În diferitele momente ale vieții sale, orice om este, sau poate deveni poet, atunci când emoția poetică, acea stare de exaltare a inteligenței şi-a întregii sale ființe, pune stăpânire pe el, făcându-l să se simtă mai presus decât starea lui obișnuită. Dar, atâta timp cât această stare rămâne doar în sufetul său, al omului, ea nu poate avea niciun efect asupra celorlalți din jur.”
Pentru Valentin Lupea oamenii sunt „doar un vis complicat” iar pe România o simte „ca un bocet/ profund/ ce țâșnește cu jale/ din mijlocul ființei”; poetul călătorește prin el „împresurat de griji/ și gânduri deșarte/ alergând printre poveri”; autorul tânjește „după soare-n creștet/ sub cireșii înfloriți/ după zilele-n care vrea/ să nu mai facă nimic”, își pune întrebări grave, existențiale, de genul „ce caut eu oare/ în lumea de față?/ Să fie oare/ lumea/ pe care-am dorit-o?/ Nu am răspunsul/ și nu-l voi afla,/ sunt sceptic la gândul/ că se va întâmpla ceva benefic”.
„Aspirația de a urca/ mereu pe culmi înalte,/ despicând zidul/ necunoscutului,/ este încă și acum,/ omiprezentă/ în viața mea” ceea ce denotă un om și poet viu, nefiind împresurat și invadat de nepăsare, frică, apatie, indolență ori indiferență la mersul acestei lumi; ca orice individ supus greșelilor așa cum se scrie și-n cartea cărților, autorul recunoaște că a „călcat în străchini/ și-n câteva oale/ în căutarea ulciorului/ cu brâul din lut/ și-a altor odoruri/ ce străbunii-au avut”.
Valentin Lupea se simte un „argonaut modern” care este „în luptă cu verbul”, „dincolo de stele” pentru a-și „educa sufletul” iar salvarea vine prin catharsis: „contemplând/ opera de artă/ viața noastră/ de zi cu zi/ devine mai frumoasă/ sufletul mai curat,/ și mai purificat; poetul se simte „uneori născut din legendă” în satul natal socotit „o treaptă,/ pe care-o simte/ deja urcată/ element vital fiind” fiindcă poetul aspiră după veșnicie, așa cum a spus-o atât de frumos Lucian Blaga în celebrul citat din opera sa „Sufletul satului”: „Veșnicia s-a născut la sat!”.
Valentin Lupea are convingerea că „iubirea este-un sentiment/ ce vine brusc,/ pe nesimțite,/ în măsură să unească/ două suflete înlănțuite,/ pentru totdeauna; are și „angoase” între „drumuri și iubire”, între „hoinăreală și iubire” gândindu-se la „ precaritatea condiției umane” la faptul că „lumea aceasta-i un spectacol” din ce în ce mai trist.
Ars poetica, în viziunea mea o reprezintă poezia „Oglinda eului meu creator” unde aflăm că: „Privind în mine dinspre mine,/ constat, nu fără stupoare,/ faptul că din diversitatea/ preocupărilor mele creatoare/ se pot desprinde cu ușurință,/ câteva linii de mare forță/ intelectuală,/ care-mi traversează/ subtextele cărților,/ unindu-le înțelesurile scrise/ şi făcându-le superior/ detectabile.// Prima și cea mai importantă/ chestiune,/ care mi se relevă clar,/ vizează condiția creaţiei mele,/ prin implicarea unui caracter/ de automărturisire și/ concomitent, a unuia/ de valabilitate generală.// Creatorul de artă din mine,/ verificând pulsul valorilor/ dintotdeauna,/ cu o devoțiune supravegheată,/ nu a făcut altceva,/ decât să se autoverifice,/ punându-se continuu în raport/ cu operele literare clasice,/ dar şi cu cele moderne,/ din nevoia de a-şi stabili/ parametrii/ propriului său eu creator.// Cunoscându-i pe alții,/ eul meu poetic,/ mereu, a încercat/ să se determine pe sine,/ printr-un act de adaptare/ exterioară,/ dar și de cultivare/ a muzicilor interioare,/ ca interrelație dintre/ propriu-mi eu creator/ și ceilalți slujitori ai muzelor,/ constituind, nu numai obiectul/ unei meditații ne-ntrerupte,/ dar şi preavizul/ unei dezvoltări personale,/ şansa care duce spre creaţie,/ ieșind din serie/ prin individualizare”.
Poeziile lui Valentin Lupea sunt inegale ca valoare, unele sunt de-a dreptul încântătoare atât prin mesaj cât și prin lirismul ce străbate întreg poemul, prin muzicalitate și versificație, altele în schimb sunt ca niște scurte discursuri aforistice. Consider că se mai putea lucra la prozodie, la discursul liric. Oricum Valentin Lupea trebuie felicitat pentru curajul de a-și așterne gândurile într-o nouă carte de poezii de data aceasta.
Gelu DRAGOȘ, UZPR
Preluare https://www.ecreator.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=14166:valentin-lupea-se-teme-sa-nu-si-distruga-iluziile&catid=12:critica-literara&Itemid=115
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu