de Gheorghe Pârja
Parcă a fost ieri! Într-o seară de primăvară,
preotul Ioan Ardelean, parohul Bisericii cu hramul „Sfânta Parascheva” din
Desești, mă invită la șezătoare spirituală. Discuții despre lume și sat. Din
vorbă în vorbă, părintele mă roagă să închipui un text de cunoaștere a
sfântului locaș, mai ales că biserica este în patrimoniul UNESCO. Nu știu ce
scriere am compus în vremea când înfloresc pomii și gândurile sunt mai
primenitoare. Îi propun, însă, părintelui Ardelean să scoatem pe piața satului
o revistă. Spirit întreprinzător, cu viziunea zilei de mâine, părintele se
luminează la față, semn că povestea are sorți de izbândă. Și a avut.
Am numit-o CRONICA SATULUI DESEȘTI, în semn de
prețuire pentru dascălul satului, Vasile Fodoruț, care avea un manuscris cu
acest nume, din care citea elevilor la școală despre viața satului. Am pus-o
sub egida Asociației Culturale „Nichita Stănescu” și a Parohiei Ortodoxe
Desești. Primul număr a apărut în luna august, 2016. Încă de la primul număr,
de editarea revistei se ocupă Viorica Pârja, care, cu inspirație și pricepere
profesională, a dat publicației nu doar o elegantă ținută grafică, ci a lărgit
și cercul de colaboratori.
Revista nu are un orizont limitat doar la istoria și
spiritul satului, ci găzduiește semnături ale unor personalități din țară și
străinătate. Așa a devenit o reședință în care își dau întâlnire cei care
abordează teme de interes pentru lumea rurală. Astfel, ne bucurăm de
prestigioasa colaborare cu istoricul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei
Române. Un vector principal a rămas universul satului Desești, coagulând și
tineri din vatra așezării. Chemarea lor spre paginile revistei și-a arătat, în
parte, roadele. Cum pot fi reactualizate virtuțile arhaice ale satului decât
prin scrisul și conștiința celor tineri? Să nu uite și să înțeleagă că în ei
stă și temelia zilei de mâine. Că singura modalitate de dobândire a spiritului
contemporan este descifrarea testamentului părinților.
Satul dispune de două efigii de prestigiu, care au
devenit rezervoare de idei pentru revistă. Este vorba de Serile de Poezie de la
Desești și Tabăra de Artă și Solidaritate. Prin aceste două porți au trecut
nume de rezonanță ale literaturii și artelor plastice, care au cunoscut oameni
și obiceiuri din sat, convertind prezența lor aici în texte memorabile, ori în
picturi de referință. Ochiul magic al revistei este Cuvântul Pastoral al
părintelui Ioan Ardelean. O antologie de texte liturgice, de înfăptuire și
demnitate creștină. În cei 45 de ani de poezie la Desești, acum al 46-lea, s-au
perindat pe Ulița Bisericii mulțime de scriitori din țară și străinătate. De la
Nichita Stănescu, la Adam Puslojic, din Serbia, de la Horia Bădescu, la Moshe
Itzaki, din Israel. Dicționarul scriitorilor care au trecut prin poarta satului
este consistent.
Nici simezele satului nu s-au lăsat mai prejos. Au
trecut mai bine de două decenii. Artiști de primă mână și-au muiat pensula în
seninul cerului de pe Mara. Mă gândesc mai întâi la Horea Cucerzan. Sau la
Liviu Suhar. Toate acestea și-au găsit ecoul în scris și în imagini. Și prin
această revistă satul este pus pe harta țării, dar și al altor orizonturi.
Fiindcă la Desești se întâmplă multe lucruri, se dezvoltă proiecte, care merită
cunoscute. Scena inedită care mi-a rămas în minte s-a petrecut în fața
bisericii, când enoriașii, ieșind de la liturghie, primeau în dar primul număr
din Cronica satului Desești. Cu multe aspecte din memoria locului. Unii dintre
ei se regăsesc în paginile ilustrate. Scena se repetă cu fiecare apariție.
Deoarece primul gând cu care am plecat la drum la oamenii satului ne-am gândit.
S-a făcut ca Deseștiul să devină, prin faptele lui spirituale, de rezonanță
continentală. Uneori mai mare. Ne spune și poeta Ana Blandiana: „Când am ajuns
pentru prima oară la Desești, numele satului era de mai mulți ani desenat cu
aureolă pe harta vieții literare românești.” Ori Horia Bădescu: „La Desești,
Dumnezeu umblă desculț prin frunzarele toamnei și le șoptește oamenilor la
ureche poezii, fiindcă și Cel Preaînalt se sfiește în fața poeziei, adică a
Lui-Însuși.”
Poetul imnic Ioan Alexandru, de la a cărui moarte
s-au împlinit în toamna aceasta 25 de ani, îmi spunea pe laița bisericii din
Desești: „Există o zonă în viața omului, o oază de pace și echilibru cea care
îl introduce pe om spre el însuși, cum nu se întâmplă pe nicio altă cale decât
cea a cuvântului ajuns la vârsta cântecului.” Am îmbrăcat cămașa liturgică
având aproape clopotul Limbii Române. Este primul gest de acest fel în istoria
așezării de la poalele muntelui Gutâi. Socotesc că prețuirea prezentului vine
din trecut, de la ctitorii de loc sacru, de la viețuitorii evlaviei, pașnici
și truditori de o tainică frumusețe. Datoria noastră, a slujitorilor cuvântului
scris, este de a nu lăsa să se piardă perla de rouă a memoriei de la subțioara
trandafirului. Așa nu vom apuca pe drumul ușor al efemerului.
Apoi, Limba Română, cu graiurile ei, trebuie apărată
și prin scris, fiind tezaurul cel mai de preț al nostru. Mai ales în vremea
aceasta, când este pândită din toate părțile. Din această pricină avem mereu
nevoie de mari poeți. Că limba în aceste vremuri este mai degrabă lacrimă decât
cer senin. Revista a fost născută din bucurie omenească, floarea de leac pentru
astăzi și mâine. Amenințarea ruinei nu poate fi oprită decât prin zidire. Ceea
ce face CRONICA SATULUI DESEȘTI în cei zece ani de când umblă prin lume, ca un
felinar de grâu aprins. Că în contextul actual este potrivit să ne reamintim
îndatoririle ce ne revin în lumea în care trăim.
Mulțumim celor care au fost alături de această
iluminare izvorâtă într-o primăvară în casa unui preot de țară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu