Dinu Virgil Ureche – Poet, dramaturg și editor al luminii interioare

Dinu Virgil Ureche s-a născut în Poiana Ilvei, județul Bistrița-Năsăud, spațiu al unei tradiții culturale profunde, care i-a dat culturii române pe George Coșbuc, Liviu Rebreanu și Tiberiu Moisil. Descendent, pe linie paternă, din familia cronicarului Grigore Ureche, iar pe linie maternă dintr-o familie de intelectuali năsăudeni, Dinu Virgil Ureche este o personalitate complexă a literelor contemporane – poet, dramaturg, publicist, eseist și editor de marcă.

Educația sa poartă amprenta unui spirit renascentist: absolvent al Colegiului Național de Informatică din Cluj-Napoca (1989–1993), urmează în paralel Facultatea de Informatică și Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai”, ultima finalizată în 1999, după ani de studiu intens și de sacrificii personale. Această dublă formație – științifică și umanistă – explică și structura gândirii sale poetice, care îmbină ordinea rațională cu vibrația lirică, matematica spiritului cu metafora transcendentă.

După o scurtă activitate în cadrul Academiei Române, devine redactor-șef al Editurii Române, apoi director general al Editurii „Napoca Star”, una dintre instituțiile editoriale reprezentative ale Clujului cultural contemporan, colaborând cu personalități precum Gabriel Hrdlicska și Vladimir Fischer.

Debutul său poetic, Dincolo de oglindă (1996), cu prefață de Teohar Mihadaş și postfață de Teodor Tanco, marchează apariția unui poet matur, preocupat de problematica identității și de dimensiunea spirituală a existenței.

Volumele care urmează confirmă o voce poetică de o bogăție tematică rară: De dragoste de Dumnezeu (1997), cu un text critic de Adrian Dinu Rachieru; Curcubeul iluziilor (1998); Abecedarul ghicitoare (2001); Jurnal de idei pentru mileniul III (2002); Tata. Cărticica de lângă inimă (2004); Trilogia luminii (2006) – o monumentală construcție simbolică în trei culori: Sângele crucii (roșu), Verticalitatea ierbii (verde) și Cântecul cerului (albastru); De devenit (2007); Exerciții de suflet (2008); Cale-n dar (2009).

Opera poetică a lui Dinu Virgil Ureche se caracterizează printr-o profundă meditație teologică și ontologică, printr-o expresivitate controlată și printr-o limbă limpede, muzicală, disciplinată, care reface legătura dintre cuvânt și sacralitate. Poetul revalorifică forme poetice clasice – psalmul, sonetul, rondelul, versul cu rimă – dar explorează și modernitatea versului alb, a haiku-ului, a poemului reflexiv și aforistic.

În poemele sale, timpul și memoria se unesc într-o poetică a drumului și a așteptării – trenurile, gările, plecările și reîntoarcerile devin metafore ale destinului uman. Această „mistică a drumului” trădează o conștiință neliniștită, mereu în căutarea luminii și a echilibrului dintre credință și îndoială.

Criticii literari au remarcat forța lirică a poetului, disciplina formală și capacitatea de a transforma emoția în reflecție.
Adrian Dinu Rachieru observa în prefața volumului De dragoste de Dumnezeu „un poet al verticalității interioare, care ridică emoția la rang de cunoaștere”.

Teohar Mihadaş îl considera „un poet al echilibrului între rațiune și har”, subliniind „reflexivitatea calmă și expresivitatea densă”.

Analize recente, semnate de critici locali și colaboratori apropiați ai Editurii Napoca Star, precum Teodor Tanco sau Ion Cristofor, evidențiază o poezie a „luminii interioare” și a „frumuseții morale”, capabilă să transfigureze cotidianul într-o formă de rugăciune.

Din perspectiva limbajului poetic, un comentator observa: „Dinu posedă o disciplină mintală, aceasta este o condiţie esenţială a comunicării verbale, disciplina cuvântului este strâns legată de disciplina gândirii. […] Deşi astăzi limba devine din ce în ce mai abstractă, poetul nostru îi redă prospeţimea sensibilă şi o menţine vie şi fluentă.”

Astfel, în versurile sale cu rimă clasică, Ureche reușește o armonie de proporții, în care lirismul se împletește cu o tandră luciditate:

„Chiar dacă azi ce sunt nu ştiu
Şi-mi caut aspră rădăcina,
Mă rog să aflu ce-o să fiu
Şi-mi torc pe inimă lumina.”

Tema mamei, a iubirii și a credinței rămâne constantă, susținută de o expresie sobru-sentimentală, de o sinceritate a gestului poetic care amintește de lirica lui Ion Pillat sau Radu Gyr.

Ca director al Editurii „Napoca Star”, Dinu Virgil Ureche s-a impus ca editor de conștiință: promotor al literaturii române contemporane, recuperator al unor texte clasice și manuscrise inedite, sprijin pentru debutanți și autori consacrați deopotrivă. Prin efortul său constant, Clujul a devenit un centru al tiparului literar transilvănean, iar Napoca Star – un reper al profesionalismului editorial.

Numeroși scriitori contemporani, între care Menuț Maximinian, Teodor Tanco, Adrian Țion, Alexandru Florin Țene și alții, au publicat sub egida acestei edituri, beneficiind de exigența estetică și de rigoarea morală a lui Dinu Virgil Ureche.

Poetul și editorul Dinu Virgil Ureche întruchipează modelul intelectualului integral, care trăiește în slujba cuvântului și a adevărului. Într-o epocă a superficialului și a „omului recent”, el rămâne un constructor de sensuri, un artizan al luminii și un moralist discret al contemporaneității.

Opera sa – de o sinceritate aproape mistică – se află la confluența dintre rațiune și revelație, între matematică și mistică, între limbajul ca instrument și cuvântul ca rugăciune.

Volumul Trilogia luminii (Editura Limes, 2006) reprezintă sinteza unei viziuni poetice centrate pe simbolul luminii, tratat în cheie trinitară:

„Sângele crucii” (roșu) – simbol al jertfei și al suferinței mântuitoare;

„Verticalitatea ierbii” (verde) – simbol al renașterii și al speranței;

„Cântecul cerului” (albastru) – simbol al transcendenței și al revelației.

Această construcție cromatică și teologică amintește de triada mistică a lui Nichita Stănescu (materie–energie–idee) și de viziunea barbiană a transcendenței, dar are o profunzime proprie, de sorginte ardelenească, bazată pe echilibru și înțelepciune morală.
Poetul însuși, într-un interviu publicat în Napoca Nova, declara: „Am vrut să scriu o carte despre lumină, nu despre întuneric; despre urcuș, nu despre cădere. Fiecare culoare are o rugăciune.”

În această perspectivă, Trilogia luminii devine nu doar un volum de poezie, ci un itinerar inițiatic – o ascensiune spirituală din materia roșie a suferinței spre albastrul senin al cerului.

a. Lumina ca esență divină.
Lumina este înțeleasă nu doar fizic, ci metafizic – ca logos și revelație. Ea „curge din cuvinte”, „arde în ochiul de lut”, „scrie Evanghelia ierburilor”.

b. Jertfa și mântuirea.
„Sângele crucii” devine simbolul suferinței spirituale, poetul resimțind arta ca o formă de cruce interioară:

„Scrisul mă doare, dar nu pot tăcea/ Dumnezeu mă scrie pe dinăuntru.”

c. Natura ca spațiu teofanic.
„Verticalitatea ierbii” exprimă comuniunea omului cu creația, iar natura e privită ca limbaj al divinității – în tradiția lui Lucian Blaga.

d. Trecerea și speranța.
În „Cântecul cerului”, poetul contemplă timpul și moartea ca praguri spre lumina eternă.

Criticul Ion Cristofor nota, în Tribuna (nr. 3/2007), că poezia lui Dinu Virgil Ureche „își trage seva din simplitatea originară a rostirii biblice”, remarcând un ton de psalm și meditație sapiențială, în care cuvântul e purificat de retorică și încărcat de vibrație spirituală⁵.

Structura versurilor alternează între rimă clasică și vers liber; între ritmuri interioare lente și accente de rugăciune.
Se remarcă prezența repetiției simbolice, a enumerărilor ritualice și a metaforei luminoase.
Un exemplu elocvent:

„Sângele crucii curge prin iarbă,
Verdele iartă, albastrul m-adună,
Lumina mă scrie în trupul de humă,
Din mine rămâne doar rugăciunea.”

Această construcție muzicală, cu accente de imn, amintește de poezia religioasă a lui Radu Gyr și de lirica inițiatică a lui Ioan Alexandru, dar cu o notă proprie: reflecția echilibrată și limpezimea discursului.

Receptarea volumului Trilogia luminii a fost unanim favorabilă în presa culturală: În revista Steaua (nr. 9/2006), Mihai Posada observa că „Ureche reușește ceea ce puțini poeți contemporani mai încearcă: o poetică a sacralității fără didacticism, o artă care se roagă prin cuvânt”. În Napoca Nova, Menuț Maximinian nota: „Trilogia luminii e o carte a redempțiunii prin limbaj. Poetul e un sacerdot al cuvântului, care înțelege scrisul ca pe un act de slujire.” În Bogdania (nr. 125/2023), Al. Florin Țene a comentat asupra „verticalității morale a operei lui Dinu Virgil Ureche, editor care nu tipărește doar cărți, ci ridică oameni și conștiințe prin cuvânt.”

Criticii remarcă, de asemenea, unitatea dintre etic și estetic: poezia sa nu se reduce la emoție, ci devine discurs formator, propunând o morală a clarității și a simplității.

Prin Trilogia luminii, Dinu Virgil Ureche confirmă o conștiință poetică matură, orientată spre valorile durabile ale spiritului: credință, iubire, verticalitate.
Scriitura sa, sobru-mistică, păstrează un ton cald, confesiv, fără a abandona rigoarea intelectuală.
Ca poet, el reușește o sinteză între lirismul clasic și modernitatea reflexivă, între tradiție și revelație.

Opera lui Dinu Virgil Ureche rămâne una dintre cele mai coerente expresii ale spiritualității ardelene contemporane, o poezie care, în cuvintele lui Teohar Mihadaş, „îl aduce pe cititor în lumina unei seninătăți cucernice”.

                                                                            Al.Florin Țene

Note critice

Adrian Dinu Rachieru, Prefață la volumul „De dragoste de Dumnezeu”, Ed. Augusta, Timișoara, 1997.

Teohar Mihadaş, Cuvânt înainte la „Dincolo de oglindă”, Ed. Napoca Star, 1996.

Teodor Tanco, „Dinu Virgil Ureche – poetul disciplinei lăuntrice”, în Răsunetul cultural, 2014.

Bibliografie selectivă

Ureche, Dinu Virgil, Dincolo de oglindă, Cluj-Napoca, Editura Napoca Star, 1996.

 De dragoste de Dumnezeu, Timișoara, Casa Editorială Augusta, 1997.

Curcubeul iluziilor, Cluj-Napoca, Editura Napoca Star, 1998.

Abecedarul ghicitoare, Cluj-Napoca, 2001.

Jurnal de idei pentru mileniul III, Cluj-Napoca, 2002.

Tata. Cărticica de lângă inimă, Cluj-Napoca, 2004.

Trilogia luminii, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2006.

De devenit, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007.

Exerciții de suflet, Cluj-Napoca, 2008.

Cale-n dar, Cluj-Napoca, 2009.

Mihadaş, Teohar, „Un poet al echilibrului și al revelației”, în Steaua, nr. 7/1997.

Rachieru, Adrian Dinu, „Lirica religioasă contemporană”, în Orizont, nr. 4/1998.

Tanco, Teodor, „Dinu Virgil Ureche – între credință și lumină”, în Răsunetul cultural, nr. 9/2014.

Note critice suplimentare

4.     Dinu Virgil Ureche, interviu realizat de Menuț Maximinian, Napoca Nova, nr. 5/2007.

5.     Ion Cristofor, „Psalmul ca formă de cunoaștere”, în Tribuna, nr. 3/2007.

6.     Mihai Posada, „Lumină și rostire la Dinu Virgil Ureche”, în Steaua, nr. 9/2006.

7.     Menuț Maximinian, „Un poet al luminii interioare”, în Napoca Nova, nr. 7/2007.

8.     Al. Florin Țene, „Editura ca act moral: Dinu Virgil Ureche”, în Bogdania, nr. 125/2023.