Ieri, la Gold FM, într-o dezbatere în direct cu Cozmin Gușă, am făcut cu acesta un pariu riscant, dar pe care îl țin până la capăt. În sensul că viitorul primar al Capitalei, desigur, dacă nu se va fura la greu, va fi Anca Alexandrescu. Sunt convins că acest rămășag îi surprinde pe mulți. Care sunt șansele mele de a câștiga?
Cunoscuta realizatoare a Realității Plus, care
deseori bate toate recordurile de audiență, dincolo de faptul că este un
excelent comunicator — altfel nici nu s-ar putea — are o vastă experiență atât
în ceea ce privește administrația publică locală, cât și în ceea ce privește
administrația publică centrală. Cunoaște în detaliu resorturile care fac să
funcționeze Primăria Generală a Capitalei. S-a dovedit preocupată și receptivă
la dorințele cetățenilor României și, în particular, la așteptările
locuitorilor Capitalei. Sunt aceste calități suficiente pentru a-i asigura
victoria? În niciun caz! Ele sunt indispensabile doar în ceea ce privește
intrarea Ancăi Alexandrescu în startul competiției. Dar care este susținerea de
care aceasta ar putea beneficia?
Anca Alexandrescu și-a anunțat cu mai mult timp în
urmă, înainte de a o face acum cu toată fermitatea, intenția de a candida
pentru cea de-a doua poziție aleasă în stat — cea de Primar General al
Capitalei. În intervalul de timp care a trecut, nu am sesizat nici cea mai mică
contrareacție din interiorul televiziunii pe care o reprezintă pe micul ecran.
Ceea ce înseamnă că atât colegii ei, cât și colaboratorii destul de numeroși și
importanți pe care îi are, consimt tacit să o susțină. Este de presupus că și
conducerea și patronatul televiziunii împărtășesc aceeași poziție. Deduc,
așadar, că primul ei aliat va fi chiar televiziunea Realitatea Plus, înțelegând
prin aceasta nu numai redacția, managementul și puzderia de colaboratori, ci și
telespectatorii — extrem de numeroși, atât în întreaga țară, cât și în
București.
Dacă nu are mai mulți aliați, șansele ei de a
câștiga într-o competiție atât de strânsă, în care se va confrunta cu mai mulți
candidați susținuți de partide puternice, precum și cu candidați surpriză, sunt
minime. Aici joacă un rol important o informație esențială, pe care ne-a
furnizat-o tot Anca Alexandrescu. Și anume, că va candida ca suveranistă. Este
cât se poate de plauzibil să se întâmple așa, întrucât vedeta Realității Plus
ne-a dovedit din plin, pe parcursul ultimilor doi ani, că ideologic este
dedicată cauzei suveraniste.
Nu este un secret pentru nimeni faptul că a fost și
este alături de George Simion și de ceilalți lideri AUR. Ca să nu mai vorbim de
susținerea constantă, în forță, pe care i-o acordă de mult timp președintelui
ales, Călin Georgescu. Acesta din urmă, după cum se poate lesne observa,
inclusiv din cercetările de piață, în ciuda presiunilor la care este supus din
partea autorităților, se bucură în continuare de o largă susținere din partea
populației.
Reușește chiar performanța de a transforma fiecare
moment al rutinei chemărilor săptămânale la poliție pentru controlul judiciar
în evenimente politice remarcabile — tribune pe care le utilizează pentru a-și
exprima, în fața unor mulțimi de susținători și a camerelor de luat vederi,
cele mai importante poziții, opinii și comentarii în raport cu viața politică internă
și externă. Popularitatea sa este, așadar, în creștere și, în măsura în care o
va susține în mod explicit pe parcursul campaniei electorale pe Anca
Alexandrescu, în mod inevitabil o bună parte dintre admiratorii acestuia și
opțiunile lor politice vor putea fi transferate în beneficiul candidatului la
Primăria Generală a Capitalei.
La rândul său, George Simion și partidul pe care
acesta îl conduce înregistrează o creștere accentuată de favorabilitate, așa
cum dovedesc rând pe rând toate cercetările de piață. În București, în prezent,
conform sondajelor, AUR ocupă poziția a treia, foarte aproape de primele două
poziții, iar trendul său este în creștere accentuată. Prin urmare, dacă AUR
decide să o susțină pe Anca Alexandrescu, aceasta, fără a fi efectiv înrolată
într-un partid, din poziția de independent, dar susținător declarat al
suveraniștilor, are din capul locului șansa de a beneficia la alegeri de un
mare număr de votanți. Lăsând la o parte faptul că, înainte încă de a anunța
cât se poate de oficial că va candida, beneficiază de o favorabilitate care o
plasează în plutonul fruntaș.
Ambițioasă, cum o știm, determinată și dedicată
acestui obiectiv, Anca Alexandrescu se va bate cu competitorii ei din toate
pozițiile și este inevitabil ca angajamentele pe care și le va asuma, în
contrapartidă cu ceilalți, să nu fie dezbătute și mediatizate cu o intensitate
maximă.
Fără doar și poate, cu Anca Alexandrescu competitor,
cursa pentru București va deveni mai interesantă și mai captivantă, acest lucru
fiind accentuat atât de faptul că ea se va confrunta cu candidați puternici
susținuți de PSD, de PNL și de USR — UDMR încă nu a decis cu cine va vota — cât
și de candidați surpriză, care, din câte știm, au experiența și abilitatea
necesară pentru a-și adjudeca, la rândul lor, o parte a electoratului.
Întrucât alegerile locale sunt într-un singur tur de
scrutin, iar bătălia este echilibrată și se duce între mai mulți candidați,
presupun că va câștiga cel care va reuși să atingă un procent de minimum 25%
dintre cetățenii care se prezintă la vot. Iar Anca Alexandrescu are toate
șansele, chiar dacă vor exista mulți candidați susținuți mai mult sau mai puțin
discret de reprezentanții statului subteran sau ai statului paralel — denumirea
utilizată constant de realizatorul Realității Plus, care tocmai se lansează în
marea politică.
Voi câștiga pariul cu Cozmin Gușă!
Autor:
Sorin Roşca Stănescu
Sursa:
https://corect-news.ro/am-pariat-pe-anca-alexandrescu/

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu