Divorțul „unchiului Sam”, nu al nostru însă… Pentru că noi, din nou, suntem doar victime colaterale între neajunsurile celor mari (și ale acelora ce se cred „mari”)… Și, în mod cât se poate de real, de data aceasta chiar nu este vina „alor noștri”… Pentru că, oricât de nefericiți, de tălâmbi și tăntălăi ar fi ei, de „yesmeni” grețoși și analfabeți fițoși (mai mult sau mai puțin „înalt funcționali”), ei, dimpreună cu șleahta de acoliți agramați și (înalt) nefuncționali (!), decizia Statelor Unite nu are nici măcar o virgulă pusă din cauza tembelismele acestora. Iar motivele ce se vor tot invoca, drept prezumția de vinovăție de sub supravegherea „unchiului Sam” vizavi de noi, cu tentă de atenționare (inițială) iar acum pedepsire, începând cu înlăturarea candidaților prezidențiali, anularea alegerilor, deciziile „de troacă” ale grofilor CCR, ruinarea statului de drept, a libertăților cetățenești, toate acestea nu vor fi măsurat nici măcar cât un rest de praf de pe o tobă oricum spartă. Pentru că decizia Statelor Unite de a-și reduce prezența militară se leagă de interese pragmatice (fie ele și de nerăzboi, cât timp nu este doar războiul lor, controlat de ei, în fond) și de lepădarea de acțiunile tot mai discreționare ale părții civile militarizate doctrinar (aproape fascist) a UE. Aceea care a început a se măsura, prin deciziile luate de grupul tot mai schizofrenic politic de la Bruxelles, aproape „parte în parte”, cu interesele, deciziile și prezențele Nato… De fapt, suntem în fața unui prim act de divorț pe semnătura „unchiului Sam” de Nato… De o Alianță capturată în prea multe părți de decizie din Europa, sub pretextul sprijinirii Ucrainei, de către clica de la Bruxelles. Este o delimitare, trecută deja de stadiul unui „draft de lucru” scăpat în presă, a Statelor Unite de ceea ce, nu peste multă vreme, am putea consemna drept Forțele Europene în locul Nato în Europa, fie și prin părțile europenizate ale Alianței preluate de către grupul de la Bruxelles.
Este un semnal că Nato, sub influența grupului
politic machiavelic (și anarhist, în raport cu interesele pacifiste ale Europei
și ale rostului pentru care s-a înființat însăși Comunitatea Europeană) nu
renunță la acțiunile pseudoNapoleonului Franței care, spre deosebire, de
înaintașul lui, ar putea duce Franța spre o destrămare rapidă… Și moartea ei ca
Națiune… Și trebuie spus că, în decizia luată de Statele Unite, nici nu
contează numărul militarilor americani retrași, ci locul spre care vor fi
relocați (acasă sau în alte unități din Europa: Polonia)…
Esențial pentru noi este mai mult locul,
bazele, în care efectivele americane vor rămâne neschimbate: Câmpia Turzii,
Deveselu Caracal… Și, negreșit, culoarea uniformei aceluia care va veni pe
locul lăsat liber de americani la Kogălniceanu… Pentru că o explicație a
motivului pentru care pleacă tocmai de acolo (doar de acolo!) o putem găsi și
în prea lunga prezență a unui Grup de Luptă NATO, constituit imediat după
începerea războiului din Ucraina pe Mihai Kogălniceanu, având 1100 de oameni,
cu posibilitatea suplimentării (ca brigadă) la 5000 de militari, coordonat de
Franța. Pentru că, deloc ca o notă de subsol ce putea fi trecută cu vederea,
acest grup de intervenție Nato a rămas în toți acești ani tot sub comanda
Franței… Și este posibil ca, acolo, pseudoNapoleonul să mute părți însemnate
din acei soldați pe care, pe hârtie cel puțin, s-a angajat să-i pună la
dispoziția Ucrainei. Și, mai grav, acolo să fie capul de pod de acțiune al
Franței (UE) împotriva Rusiei.
Or, dacă Statele Unite au decis că nu vor să
fie amestecate în partea de tembelism militar al Bruxellesului, retragerea de
la Kogălniceanu este cât se poate de firească. Problema este că noi nu ne
manifestăm deloc prezența… Deși ar trebui ca Armata Română să revendice locul
lăsat liber de „unchiul Sam” și dreptul de comandă… Dar nu o va face… Și nu
pentru că nu ar găsi 1000 de soldați de puși în țiplă pe Kogălniceanu, ci,
pentru că, politic, decizia a fost cedată UE (Franței). Care va transforma
Kogălniceanu în ceea ce știe să facă mai bine: un punct colonizat de unde să-și
deruleze jocurile murdare și de unde să plece mai apoi, dacă lucrurile nu ies
cum trebuie, fără nici o obligație, fără nici o remușcare pentru ceea ce va fi
lăsat în urmă (și nu doar pe Kogălniceanu, ci într-un teatru de război pus de
noi la dispoziția nebunilor ce se cred împărați)… Și, da!, într-adevăr, Statele
Unite chiar nu-și retrag trupele din bazele militare din țările europene care
nu s-au supus acestui „feminism” militar al Bruxellesului… Și nu va fi nici un
mister nici în interogația aruncată presei noastre: de unde a „sifonat”
informația?… Pentru că, deși oficialii noștri știau de decizia Statelor Unite,
știrea inițială a fost strecurată dinspre ceea ce ar putea fi un următor câmp
tactic al Franței, dinspre o publicație ucraineană, în mod cert saturată cu
informații tocmai dinspre aparentul mare câștigător al retragerii americane de
la Marea Neagră…
Cezar Adonis Mihalache – Națiunea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu